Într-o sentință a Judecătoriei Bârlad, rămasă definitivă și folosită de avocați ca jurisprudență, se spune: „Aplicarea unei corecții izolate, întâmplătoare, determinată de o greșeală a minorului și care nu-i pune în primejdie gravă dezvoltarea fi zică, intelectuală sau morală, nu constituie infracțiune”

Realitatea din România naște uneori niște povești pe care pur și simplu nu știi de unde să le apuci. În povestea de astăzi nu știu ce e mai groaznic. Faptul că o fetiță de doar 10 ani este bătută de tată și de mama vitregă, faptul că ea alege apoi să se întoarcă acasă, iertând, sau că un judecător ne explică doct, în motivarea sentinței prin care tatăl este achitat pentru rele tratamente aplicate minorului că violențele asupra unui copil sunt uneori justificate!

Povestea seamănă până la un punct cu basmul Cenușăreasa, doar că versiunea vasluiană se termină prost, nu are zâne bune sau prinți, ci doar victime și agresori, cei care primesc compasiune și înțelegere nefiind și cei care le merită.

Mama vitregă și dușul rece

Maria avea, în octombrie 2011, 10 ani și 7 luni. Pe 5 octombrie, la ora 18.48, fetița a sunat la 112 și a raportat că este victima unei agresiuni. Poliția din Bârlad a găsit-o în fața casei părintești, udă, speriată și lovită. Spunea că fusese bătută de mama vitregă, Rodica, și amenințată telefonic cu bătaia de tatăl ei, Cezar.

Încă din acea seară este luată de acasă și dusă la Centrul de Primire în Regim de Urgență a Copilului Abuzat, Negllijat, Exploatat Bârlad.

A doua zi începe evaluarea ei. Povestea Mariei este simplă. Avea 4 ani când a murit mama ei. Tatăl s-a recăsătorit la 6 luni după ce a rămas văduv. Împreună cu Rodica a mai făcut doi copii, care, în 2011, aveau 5 și, respectiv, 3 ani.

La Centrul de Primire, Maria este examinată medico-legal, chiar a doua zi, pe 6 octombrie 2011, și se i se recomandă 4-5 zile de îngrijiri medicale, având lovituri produse, în data de 2 octombrie 2011, de un corp contondent.

Din declarații a rezultat că e vorba de o bătaie aplicată de tatăl ei, cu o curea, iar lovitura cea mai gravă a fost făcută de cataramă! Poliția a început să strângă mărturii și s-a aflat că fetița era pusă la munci prin casă de părinți, că mama vitregă o neglija, în comparație cu propriii copii.

Comportamentul fetei la școală era și el bizar, trădând profunde traume, avea numai note mari, dar se purta deseori urât cu colegii, lovindu-i sau umilindu-i, pentru ca apoi să fure bani de acasă ca să cumpere dulciuri și să le ofere acelorași colegi! Pe 28 octombrie, fata este luată de autorități de sub tutela părinților și dată bunicilor materni.

Ce faci dacă ai un copil rebel. Soluția „Vaslui”​

Pe 20 decembrie 2011, tatăl este trimis în judecată pentru violențe și pentru „rele tratamente aplicate minoru-lui”. Această infracțiune nu și-a schimbat definiția odată cu apariția noului Cod Penal, așa că motivarea sentinței din acest proces poate fi invocată încă de avocați la procese, în special la cele desfășurate pe raza județului Vaslui, sentința fiind pronunțată de Judecătoria Bârlad.

Încă un amănunt: dosarul nu apare la Tribunalul Vaslui ca fiind apelat de vreuna dintre părți, inculpat sau Parchet. Până pe 20 decembrie 2011, lucrurile par să meargă potrivit logicii de creștere a unui copil, dar apoi toate par să o ia razna.

„Abuzată fizic și psiho-emoțional”

Judecătorul avea în față un raport foarte clar al celor de la Protecția Copilului, care descrie fata astfel: „abuzată fizic și psiho-emoțional în cadrul familiei de origine, identificând agresorii ca fiind tatăl, învinuitul U L C și actuală soție a acestuia U L D, abuzuri manifestate prin: lovire produsă în mod repetat, atât de tată, cât și de către actuală să soție; etichetare, amenințare, jignire; refuzul de a accepta copilul, respingerea și lipsă unei relații afectiv – emoționale normale mamă – copil.

S-au evidențiat astfel mecanismele defensive care apar în această situație: tăcere, încapacitatea de a se apăra în relația de putere întreținutăde agresori, dezechilibru psiho-emoțional accentuat, agitație psiho-motorie, sentiment de teamă continuă, anxietate, blocaje în identificarea, exteriorizarea afectelor negative pe fondul traumei suferite....”.

Cezar avea să declare, așa cum a consemnat judecătorul: „Recunoaște căa certat-o pe partea vătămată, afirmând că este „nesimțită”, și a mai lovit-o pe partea vătămată fiind depășit de situație și jenat de situația în care a fost pus în societate, corecție fizi-că pe care o aplică din când în când, la una – două săptămâni, una din lovituri fiind aplicată și cu cureaua în zonă dorsală a părții vătămate, dar pentru că aceasta s-a mișcat să se apere, a lovit-o și peste mâini”.

„Câte o mică corecție fizică”

Judecătorul avea să consemneze mai multe declarații de la persoane care tratează ca pe ceva natural faptul că mama vitregă sau tatăl apelează la corecțiile fizice.

Extrag din nou din decizie: „Bunica maternă susține că inculpatul se plângea des de aceste aspecte, de aceste dificultăți în creșterea, supravegherea și educarea părții vătămate, în perioada când minora se afla la el, motiv pentru care, aprecia că era necesară , din când în când, câte o mică corecție fizică, o curea la șezut, dar corecția nu avea nici un rezultat.”

Cenușăreasa ajunge să creadă și ea în bătăi!

Cutremurător în relatarea cazului – așa cum a reieșit din cercetarea judecătorească – este că și Maria a ajuns să creadă că merita bătaia:

„Susține că nu are motive să se plângă de comportamentul tatălui său, care se purta frumos cu ea și care îi aplică rar câte o corecție fizică, de obicei cu palma și rar cu cureaua, dar motivat de faptul că ea se considera că era foarte obraznică, nu- și făcea treburile de copil, nu își spăla farfuria, îi răspunde urât și comenta. Este nemulțumită de comportamentul soției tatălui ei, U L – D , cu care nu s-a înțeles niciodată, deoarece nu știa să se poarte cu ea în calitate de copil, nu-i oferea afecțiune și înțelegerea pe care minora avea nevoie să o primească de la o mamă, o lovea cu palma, când era mai mică, fără motiv. Susține că în ziua în care a ape- lat prin SNUAU 112, nu avusese nici un conflict cu tatăl său, ci cu mama vitregă, care o lovise, de- oarece crezuse că minora chiulise de la școală, fiind de fapt o neînțelegere în privință programului școlar, și de teamă că aceasta o va spune tatălui, când va veni seara acasă de la muncă, a apelat la poliție.”

Bătaia e ruptă din Rai?

Pe 12 iunie 2012, Cezar este condamnat la o amendă penală de 1.000 de lei pentru loviri și alte violențe, dar achitat pentru „rele tratamente aplicate minorului”.

Pe scurt, judecătorul a considerat că „o bătaie la una-două săptămâni” nu se suprapune definiției ace tei infracțiuni din Codul Penal: „Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dez- voltării fizice, intelectua- le sau morale a minorului, de către părinţi sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, se pe- depseşte...”

Așa cum am mai spus, definiția se menține și în noul Cod Penal. Motivarea sentinței con- ține aprecieri ale judecătoru- lui care ascund în ele un ade- văr crunt: „tradiția” pedep- selor corporale își găsește „aliați” de unde nu te aștepți. Judecătorul explică de ce, în opinia sa, bătaia ocazională nu constituie infracțiune: „ ... întrucât este vorba de o acti- vitate cu caracter de continu- itate ( măsuri sau tratamente de orice fel), care pune în pri- mejdie gravă dezvoltarea fi- zică, intelectuală sau mora- lă a minorului, aplicarea unei corecții izolate, întâmplătoa- re, determinată de o greșeală a minorului și care nu-i pune în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau mora- lă, nu constituie infracțiunea prev. de art. 306 Cod penal”.

„A avut un comportament autoritar”  

Redau câteva extrase din această sentință care, repet, poate fi invocată de avocați ca jurisprudență. Fragmentele nu au nevoie de niciun comentariu într-o țară civilizată:

„Inculpatul a avut în unele momente un comportament nepotrivit față de minoră care, laolaltă cu prezența actualei soții în familie, ne- acceptata de minoră, temperamentele celor două nefiind incompatibile, a avut un impact negativ asupra acesteia, fără că faptele inculpatului să constituie însă punerea în primejdie gravă a dezvoltării intelectuale sau morale a minorei. În mod clar, inculpatul a avut un comportament autoritar față de copil, lucru ce se desprinde cu claritate din părerea expertului, dar și din declarațiile de martor, iar copilul a manifestat ulterior teamă față de tatăl sau, pentru posibilă coerciție ce i-ar fi putut-o aplică la sugestia sau influența relatărilor actualei soții, care se plângea des de comportamentul minorei, în perioada în care inculpatul se află la serviciu, această ne- putând constitui singură un indiciu că avem de-a face cu un comportament de o anume gravitate al tatălui”.

Următorul fragment pare rupt dintr-o carte din Evul Mediu: „Instanța apreciază că pericolul social concret al faptei săvârșite de inculpat este redus, fiind determinat de modalitatea de săvârșire a faptei, în contextul în care partea vătămată a declanșat situații care impuneau autoritatea și coercițiunea educativă părintească”.

Cum trebuie „educat” un copil

În alte pasaje, judecătorul descrie și cum crede că trebuie educat un copil, la limita legii: „În acest context, al raporturilor educaționale părinți – copii, raportat la textul de lege mai sus invocat, instanța apreciază că situația de fapt trebuie analizată și raportată la toate elementele cauzei, pornindu-se de la premiza că sarcina de a crește și a educa un minor nu este o sarcină ușoară și nici o sarcină care poate fi îndeplinită, întotdeauna și în toate cazurile, numai prin mijloace de maximă blândețe.

Sunt situații în care trebuie să se procedeze, dimpotrivă, cu fermitate și chiar cu severitate, în scopul de a-l corija și de a-l determină la o conduită corespunzătoare. De aceea, legea permite părinților și persoanei căreia i-a fost încredințat un minor, spre creștere și educare, să recurgă la asemenea măsuri, dar cu condiția că, prin luarea lor, să nu se primejduiască sănătatea, dezvoltarea fizicăși intelectuală, său morală a minorului. Dacă aceste limite impuse de lege sunt depășite, faptă dobândește pericol social, și trebuie să atragă aplicarea unor sancțiuni”.