Ce ascund infractorii în locuinţe. Află câte locuinţe au „spart” mascaţii

Ce ascund infractorii în locuinţe. Află câte locuinţe au „spart” mascaţii

Droguri, arme, cartușe, capse și bile, laptopuri şi echipamente electronice, precum și sume importante de bani au fost confiscate, în ultimele două săptămâni de la mai multe persoane certate cu legea. În plus, autorităţile auinstituite sechestre asigurătorii pe şase maşini și a alte bunuri, în valoare totală de 80.000 de lei.

Poliţia Română a avut, în ultmele două săptămâni,  40 de acțiuni operative și 186 de percheziţii, pentru destructurarea unor grupări din mai multe zone ale ţării.

Ca urmare, poliţiştii structurilor de combatere a criminalităţii organizate au ridicat cantități însemnate de droguri, 3 arme, cartușe, capse și bile, laptopuri şi echipamente electronice, precum și  mai multe sume de bani. Au fost instituite sechestre asigurătorii asupra a 6 autoturisme și a altor bunuri, în valoare totală de 80.000 de lei, a anunţat Poliţia Română.

Potrivit Poliţiei Române, în perioada 5 –  18 iunie a.c., poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat 40 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic și consum ilicit de droguri și spălare de bani.

Pentru probarea activităţii infracţionale a 219 persoane bănuite, poliţiştii au efectuat 186 de percheziţii ce au vizat atât imobile folosite de acestea, cât şi autovehicule pe care cei în cauză le foloseau în activitatea infracţională. În urma administrării probatoriului, 84 de persoane au fost reţinute, arestate sau puse sub control judiciar.

Cocaină, cannabis,amfetamine, heroină

În urma activităţilor desfăşurate, polițiștii au ridicat 823 de gr. de cocaină, 1 kg. Alpha Pvp, 213, 3 gr. de canabinoizi sintetici, 5 gr. amfetamine, 173 de gr. de heroină, 13,868 de kg. de cannabis, 1,05 kg. de substanțe vegetale, 430 de plicuri cu substanțe psihoactive, 2.889 de comprimate, 3 cântare folosite la cântărirea drogurilor, 10 grindere.

De asemenea, au fost ridicate 16 laptop-uri, 97 de telefoane mobile, 47 de cartele SIM, 10 tablete, 7 unități XBOX, 3 LCD-uri, 240 de  medii de stocare, o cameră foto și una video, 3 arme, 27 de cartușe, 32 de capse și 207 bile, 52.830 de lei, 12.950 de euro, 50 de lire și monede susceptibile a fi contrafăcute – 200 de lei și 100 de euro.

Pentru recuperarea prejudiciilor, au fost instituite sechestre asiguratorii pe 6 autoturisme și alte bunuri, în valoare totală de 80.000 de lei.

La acţiunile desfăşurate au participat 442 de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, care au beneficiat de sprijinul structurilor centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române.   

Activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au avut loc în cadrul unor dosare aflate în instrumentarea D.I.I.C.O.T..

Drogurile din Jimbolia

La data de 10 iunie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara au efectuat şase percheziţii domiciliare, pe raza oraşului Jimbolia, la persoane bănuite de trafic şi consum de droguri de risc.

De asemenea, au fost puse în aplicare 9 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, pentru audieri.

Din cercetări a reieşit că, cei nouă membri ai grupării infracţionale, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani, ar fi distribuit droguri consumatorilor din oraşul Jimbolia.

Pentru distribuirea drogurilor la nivel stradal membrii grupării ar fi folosit intermediari.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La activităţi au participat şi poliţiştii oraşului Jimbolia şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.

 Pedofil străin                                  

La data de 11 iunie a.c. poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti au efectuat 5 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Piteşti, pentru probarea activităţii infracţionale a unui bărbat, de 58 de ani, cetăţean arab, bănuit de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor.

Din cercetări a reieşit că, din anul 2013 până în prezent, cel în cauză, prin intermediul unor anunţuri de angajare a unei menajere, postate în presa locală, ar fi racolat mai multe tinere, cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, cu care ar fi întreţinut raporturi sexuale, în schimbul unor sume de bani.

De asemenea, bărbatul este bănuit că le-ar fi filmat şi înregistrat pe minore în timpul actului sexual.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate 10 cartele telefonice, 1 DVR, 16 telefoane mobile, 2 laptopuri, 2 tablete, 9 casete video, 2 CD-uri, 1 aparat foto, 1 card de memorie şi mai multe înscrisuri.

Faţă de cel în cauză a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

 23 de traficanţi de droguri                                    

La data de 16 iunie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, cu sprijinul polițiștilor de combatere a criminalității organizate din Olt, Gorj și Mehedinți, efectuat 33 de percheziții domiciliare, pe raza județului Dolj, la membrii unui grup infracțional organizat specializat în trafic cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi droguri de risc.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 2 pungi și 3 pliculețe cu fragmente vegetale, semințe de cannabis, rezină de cannabis, 21 de telefoane mobile, o tabletă, 3 laptop-uri, 16 cartele SIM, 3 hard-disk-uri, un pistol cu bile, 27 de cartușe pentru armă de vânătoare, 32 de capse percutante și 207 bile din plastic, pentru pistol.

23 de persoane au fost depistate și conduse la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova și ulterior la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2015, membrii grupului infracțional organizat ar fi comercializat, pe raza județului Dolj, produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și droguri de risc,  pe care le-ar fi primit din Spania, prin colete poștale.

La activități au participat polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Dolj și jandarmi.

Bani falşi                                     

La data de 17 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, au efectuat 3 percheziţii, pentru probarea activităţii infracţionale a trei bărbaţi, bănuiţi de înşelaciune şi punere în circulaţie de monedă falsificată.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada septembrie – noiembrie 2014, cei în cauză ar fi înşelat două persoane din municipiul Botoşani, cărora, cu prilejul unor tranzacţii, le-ar fi plasat în total 1.200 de euro, în bancnote de 100 de euro, contrafăcute.

Cei trei, cu vârste cuprinse între 27 şi 36 de ani, au fost conduşi pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.