Cazul familiei Bodnariu ia din ce în ce mai multă amploare. Jan Simonsen, fost membru al Parlamentului Norvegian şi al Comitetului de Afaceri Legale si Drepturi ale Omului din Consiliului Europei, acuză Ambasada Norvegiei din Bucureşti, într-un ziar praghez, de minciună.

El critică vehement Barnevernet pentru abuzurile comise zilnic asupra familiilor norvegiene şi străine, precum şi criteriile aberante pe care aceasta instituţie le aplică atunci când decide să ia forţat copiii de la părinţi, scrie publicaţia cuvântortodox.

Iată ce a scris Jan Simonsen:

 

Ambasada Norvegiei din Bucuresti a comunicat despre Serviciul de Protectie a Copilului norvegian (Barnevernet) pe pagina sa web. Comunicatul contine, probabil, acelasi tip de informatie pe care celelalte ambasade ale Norvegiei le raspandesc in alte tari, cum ar fi Republica Ceha.

Comunicatul este inadecvat si, in parte, mincinos. Are scopul de a promova o imagine roz a unui sistem care e resimtit de mii de norvegieni drept abuziv si care a provocat largi proteste nu doar in Bucuresti, ci si in alte capitale europene, dar si in Norvegia. 

Ambasada comunica: ”In 2014, aproximativ 53 000 copii au primit asistenta de la Serviciul de Protectie a Copilului. Mai mult de 8 din 10 din aceste cazuri au constat in masuri voluntare de asistenta pentru copii si familii.”

Numarul de copii care primesc asistenta de la Barnevernet este, bineinteles, complet irelevant in legatura cu problema in sine: ca multi copii din Norvegia sunt luati de la parintii lor.

Statisticile Directiei pentru Copii, Tineret si Afaceri Familiale din Norvegia arata ca 11 200 copii si tineri au trait in centre de plasament in 2014. In cursul anului, 1 665 au fost luat involuntar de la parintii lor. In fiecare zi pe an, asadar, 3-4 copii sunt luati de la parintii lor.

Ambasada a comunicat ca o decizie de transfer este eliberata de o curte norvegiana speciala sau obisnuita, ”si numai cand copilul este supus unor neglijente serioase, maltratari sau abuz”, adaugand ca ”plasarea unui copil in afara casei, fara consimtamantul parintilor, este intotdeauna o masura de ultim rersort.”

Aceasta afirmatie este o alegatie serioasa, implicand, indirect, acuzatii grave impotriva parintilor, care au posibilitati precare de a se apara. Intr-un caz in care a fost implicata o mama din Cehia, faptul ca ea a apelat la media a fost folosit impotriva ei in curtea de apel.

Afirmatia Ambasadei despre luarea copiilor de la parintii lor doar acolo unde exista ”neglijente serioase, maltratari sau abuz” este atat de departe de adevar incat poate fi caracterizata drept minciuna.

Mai multe sute de cazuri au fost examinate de Åge Simonsen, doctor in stiinte, ale carui concluzii au fost ca doar unele din transferuri au fost motivate de reale probleme familiale, si ca deciziile au fost luate mai degraba in urma unor afirmatii subiective ale cate unui birocrat din Serviciul de Protectie a Copilului despre parintii carora ”le-ar lipsi abilitatea de a ingriji” (copii-n.n.).

Acesti oameni au fost evaluati ca neavand abilitatea de a fi parinti.

Acest lucru este in acord cu statisticile Directoratului pentru Copii, Tineret si Afaceri Familiale, statistici care arata care sunt 20 dintre cele mai frecvente motive pentru care Barnevernet intra in actiune. In fruntea listei am gasit”parintii nu au abilitati parintesti”. Intr-un interviu acordat ziarului norvegian Verdens Gang, avocatul Thea Totland a spus ca a observat in ultimii ani o crestere a cazurilor in care, de fapt, nu exista problema lipsei de ingrijire (a copiilor de catre parinti – n.n.), ci in care ”abilitatea de a ingriji este judecata pe baza unei pareri si pe baza unor cerinte pe care multi nu le pot indeplini”.

Multi avocati au fost de acord cu afirmatia lui Totland.

Care sunt, asadar, cerintele pe care Barnevernet le pretinde pentru a diagnostica parintii ce nu ar avea suficiente abilitati pentru a-si creste copiii?

Profesoara Marianne Skånland este, probabil, persoana din Norvegia care a monitorizat cel mai mult timp activitatile Barnevernet cu un ochi critic si a studiat campul intr-un mod exhaustiv.

Intr-un articol ea enumera argumentele folosite de protectia copilului din Norvegia si alte tari nordice care au un sistem similar. Din 69 de exemple am selectat 5 ca reprezentative:

Psihologul a remarcat ca mama nu a putut sa faca o omleta care sa-l satisfaca si ca a taiat painea in felii prea subtiri. Copilul se uita curios la straini si le zambeste. Asta inseamna ca nu e atasat de mama. Copilul (pruncul) isi intoarce fata cand tatal incearca sa-l spele. Mama vrea sa lase bunica sa duca copilul la psihoterapie sau la alt tratament medical de care are nevoie, in loc sa ii duca ea insasi. Asta arata ca mama pune interesele sale inaintea celor ale copilului. Cand viziteaza copiii, bunica vrea sa ii imbratiseze. Protectia ar trebui sa impiedice acest lucru, de vreme ce creeaza un atasament nedorit.

Ambasada afirma ca ”parintii au dreptul la un proces corect, inclusiv la un avocat platit de guvern, au dreptul de a fi ascultati si de a face recurs la decizie”. 

Pe hartie e corect. Insa procesul judiciar este o iluzie. Cazurile de pana acum arata ca niciodata acuzatii nu au castig de cauza. Avocatii norvegieni confirma acest lucru.

In timp ce are loc procesul, copilul se afla in mainile parintilor adoptivi, iar Barnevernet aduce aceasta ca un argument impotriva parintilor biologici, aratand ca copiii s-au adaptat la noii parinti si ca ar fi traumatic pentru ei sa fie luati din noul mediu!

Acest argument este sustinut din ce in ce mai mult in tot mai multe cazuri si are greutate in deciziile curtilor.

Trebuie spus ca in cele mai multe cazuri Barnevernet ia copiii de la parinti pe baza unei judecati subiective legate de ”lipsa abilitatii de a ingriji” si pe baza unor argumente fragile.

Atitudinea, de la bun inceput, este ca responsabilitatea pentru copii e o prerogativa ce apartine statului, nu parintilor. Parintii si copii sunt zilnic supusi actiunilor abuzive ale Barnevernet.

Aceasta afecteaza atat parinti norvegieni cat si parinti straini aflati in Norvegia.Chiar copiii celor ce cauta sa obtina azil, copii care au fost confiscati de Barnevernet, sunt tinuti cu parintii adoptivi norvegieni, in timp ce parintii lor biologici sunt expulzati din tara.

Am vazut, odata cu aparitia Barnevernet, cum s-au produs catastrofe umane, cum s-au distrus familii si, in unele cazuri, cum si-au luat viata unii parinti sau au ajuns dependenti de droguri in disperarea lor cauzata de pierderea celor ce le erau cei mai dragi. Un raport al Institutului Norvegian pentru Cercetari Urbane si Regionale arata, totodata, ca copiii adoptivi norvegieni isi iau viata de opt ori mai frecvent decat ceilalti.

Acesta este adevarul despre Barnevernet pe care Ambasada din Bucuresti a Norvegiei nu a vrut sa-l arate publicului roman.