Căutările pilotului dispărut cu planorul au fost reluate duminică. Este a treia zi de căutări. Există noi indicii în acest caz

Căutările pilotului dispărut cu planorul au fost reluate duminică. Este a treia zi de căutări. Există noi indicii în acest caz

Căutarile pilotului planorului dispărut pe 6 august au fost oprite sâmbătă, la ora 21:00 şi reluate duminică dimineaţa. Acestea vor fi extinse şi în judeţul Buzău. Echipele de salvatori au primit mai multe fotografii ce reprezintă noi indicii.

La acţiunile de duminică participă aproximativ 900 de forţe terestre aparţinând MAI, MapN, Salvamond, Direcţiile Silvice, Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă şi voluntari, conform Agerpres. Pompierii detaşaţi în sprijinul forţelor care acţionează în judeţele Braşov, Dâmboviţa, Prahova şi Argeş vor fi mobilizaţi şi duminică, iar la operaţiunile de căutare aeriană participă 5 elicoptere ale MAI şi MapN şi 5 avioane ale Aeroclubului României.

Echipele de salvatori au primit sâmbătă mai multe fotografii din partea unui cetăţean, realizate joi, în judeţul Braşov, care cuprindeau un planor aflat în zbor. Pentru verificarea zonei, duminică vor fi intensificate căutările terestre şi aeriene, inclusiv cu ajutorul unor parapante şi motoparapante, care pot zbura la joasă înălţime.

Viceprim-ministrul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, este informat permanent de evoluţia operaţiunilor de căutare care sunt coordonate prin Centrul Naţional de Conducere Integrată al MAI.

Ne puteți urmări și pe Google News

Valentin Retevoi, şef formaţie Nucşoara, a declarat, pentru postul B1 TV, că operațiunile de căutare au fost declanșate în urma unui apel la 112. 

 Sâmbătă au fost efectuate căutări pe 30 de trasee montane din județele Brașov, Prahova, Argeș și Dâmbovița, conform unui comunicat de presă al MAI, remis redacției ”Evenimentul zilei”.

Pilotul planorului a fost căutat de 850 de pompieri, jandarmi, polițiști, militari și voluntari, care au avut la dispoziţie 133 de mijloace vehicule şi aeriene. Conform comunicatului de presă, componenta aeriană a căutărilor a fost asigurată de 12 aeronave - 7 elicoptere ale MAI şi MApN, 5 avioane ale Aeroclubului României şi o motoparapantă.

Pentru eficientizarea operaţiunilor de căutare-salvare au fost consultaţi inclusiv specialişti şi piloţi din cadrul Aerodromului Ghimbav, care au efectuat frecvent zboruri în perimetrul unde s-a executat şi zborul planorului. 

Cu toate acestea, autorităţile încă nu au reuşit să găsească pilotul, şansele lui de supravieţuire fiind tot mai mici, cu cât se prelungește durata de căutare.

În seara zilei de 6 august, în jurul orei 20,00, comandantul Aeroclubului Teritorial Braşov a constatat că planorul particular cu indicativul D-5955, care decolase de pe Terenul de Zbor Ghimbav în jurul orei 12,30, nu s-a reîntors la aterizare. În aceste condiţii, s-a încercat contactarea telefonică şi prin radio a pilotului, bănuindu-se că acesta ar fi aterizat în afara aerodomului, lucru uzual pentru această categorie de aeronave. La bordul aeronavei dispărute s-a aflat o singură persoană, respectiv pilotul, care avea experienţa zborului cu planorul în zone montane.