Casa Slătineanu, în patrimonial public

Casa Slătineanu, în patrimonial public

O fostă întreprindere privatizată vinde statului imobilul-monument Casa Slătineanu cu 2,7 milioane euro. Primăria Sectorului 1 al Capitalei va plăti banii pentru ca imobilul să funcţioneze ca grădiniţă.

O fostă întreprindere comunistă privatizată, Romelectro,  vinde statului imobilul-monument Casa Slătineanu cu 2,7 milioane euro. Consiliul local al sectorului 1 al Capitalei a aprobat achiziţionarea imobilului în care funcţioneză grădiniţa numărul 252. Aflat pe Calea Dorobaţilor, nr. 60, pentru folosirea imobilului, compus dintr-un corp de clădire cu structură D+P+1E+M, cu suprafață construită la sol de 425,14 mp, suprafață desfășurată de 1.275,42 mp și suprafață utilă de 1.020,33 mp, plus teren de 1.528 mp, autoritata locală a plătit până acum o chirie de 7.000 de euro pe lună.

În plus, în cazul în care grădinița semnează cu Romelectro un contract de cumpărare a Casei Slătineanu până la 31 decembrie, sumele plătite drept chirie între 1 octombrie 2016 și finalul anului urmează să se scadă din valoarea convenită a tranzacției, potrivit clauzei de prelungire a contractului de închiriere semnat între companie și Grădinița nr. 252. Instituția beneficiază oricum de drept de preemțiune la cumpărarea imobilului, prin Administrația Unităților de Invățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice Sector 1. 

Ne puteți urmări și pe Google News