Cântăreaţa Iyeoka nu se desparte de copilul ei nici în turnee

Cântăreaţa Iyeoka nu se desparte de copilul ei nici în turnee

Aflată în turneul de promovare a albumului proaspăt lansat în Europa, ”Say Yes”, Iyeoka va susține două concerte și în România: pe 12 aprilie în București, la Hard Rock Cafe și pe 13 aprilie la Constanța, în clubul Doors.

Iyeoka, împreună cu trupa ei, The Rock by Funk Tribe, are un traseu ce include Tunisia, Elveția, Germania, Luxemburg, Turcia și România, având 11 concerte în 2 săptămâni. În întreaga călătorie, echipa este însoțită de micuțul Ugiagbe Lee, care va împlini 2 ani în iunie, și de bona acestuia.

Chiar dacă Iyeoka a renunțat la o viață liniștită și la meseria de farmacistă pentru a se dedica muzicii și poeziei, artista nu vrea să își neglijeze copilul din cauza programului încărcat, așa că fiul ei este pretutindeni cu ea, luându-și foarte în serios rolul de mamă. De altfel, cerințele artistei pentru catering cuprind în special lucruri foarte potrivite pentru un copil: apă, ceai și fructe. Artista trăiește în conformitate cu valorile în care crede cu tărie, pe care le exprimă în muzica sa. Ea crede în familie, în rădăcini, în dragoste, în bucuria de a trăi și în nevoia de a face ceva pentru semenii săi. O bună parte a carierei sale de până acum a fost dedicată sprijinirii poporului nigerian și continentului african, de unde își trage originea. Ea este una dintre artistele care au înregistrat pentru compilația de coveruri cu scop caritabil ”In The Name Of Love: Africa Celebrates U2”, interpretând ”Desire”.

Iyeoka este o cântăreață puternică ale cărei versuri și talent vocal invocă spiritul artistelor care au inspirit-o – Nina Simone, Lauryn Hill sau Amy Winehouse. Este o povestitoare ale cărei cuvinte dau speranță și vindecă răni. Versurile transformate în cântece devin daruri unice pentru audiență, Iyeoka avînd o forță incredibilă pe scenă, o capacitate de a transmite emoții și sentimente ieșită din comun. Iyeoka împreună cu The Rock by Funk Tribe vine pentru a doua oară în România cu două concerte: la București (sâmbătă, 12 aprilie) și la Constanța (duminică, 13 aprilie).

Preţurile biletelor pentru concertul de la Bucureşti sunt: 80 de lei (cu loc la masă), 60 de lei (fără loc), înaintea evenimentului, respectiv 90 de lei şi 70 de lei, în ziua spectacolului şi la intrare. Pentru concertul  de la Constanţa, biletele pot fi cumpărate la următoarele preţuri: 60 de lei (cu loc la masă), 40 de lei (fără loc), înaintea evenimentului, respectiv 60 de lei şi 50 de lei, în ziua spectacolului şi la intrare.

Biletele cu loc la masă pentru ambele concerte (300 la Hard Rock Café şi 50 la Club Doors) sunt disponibile doar pe www.iabilet.ro, iar biletele fără loc (300 la Hard Rock Café şi 300 la Club Doors) sunt disponibile pe www.iabilet.ro, www.eventim.ro, www.myticket.ro şi www.bilete.ro, dar şi în magazinele Diverta din toată ţara, magazinul Muzica, Sala Palatului, Librăria „Mihai Eminescu" din Bucureşti, magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domos, librăriile Humanitas şi Cărtureşti, magazinele InMedio şi în oficiile Poştei Române.

 

Ne puteți urmări și pe Google News