Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, fiind acuzați că au adus din Spania 1,5 kg de canabis. Drogurile au fost expediate în România într-un geamantan, prin intermediul unei firme de curierat.
Procurorii DIICOT susțin că, în perioada octombrie - noiembrie 2017, Răzvan Octavian Ionescu a procurat de pe teritoriul Spaniei cantitatea de 1.593,1 g cannabis pe care a transportat-o până la punctul de lucru al unui supermarket din localitatea Santa Eularia, Ibiza. Apoi, pe 1 noiembrie a trimis-o pe cale rutieră, într-un geamantan tip troler, destinatar fiind Alexandru Leonard Andrevici.
”La data de 12.11.2017, geamantanul a fost transportat cu un autovehicul fiind introdus în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. La data de 16.11.2017, inculpaţii Ionescu Răzvan Octavian și Andrevici Alexandru Leonard s-au deplasat împreună la punctul de lucru al unei societăţi de transport din zona Gării de Nord, de unde acesta din urmă a preluat geamantanul mai sus menționat și l-a transportat până la o adresă din municipiul București, sector 6. În perioada în care inculpatul Andrevici Alexandru Leonard a așteptat predarea coletului, inculpatul Ionescu Răzvan Octavian a rămas în apropierea acestuia, supraveghind zona și asigurându-se că nu sunt urmăriți”, arată procurorii DIICOT.
Cei doi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.