Editura Evenimentul si Capital

Când judecătorul este OM și nu se ascunde după robă. ”Doamna cu pantofi albaștri”

Autor: | | 3 Comentarii | 1787 Vizualizari

Avocata Mădălina Scutelnicu, din Baroul Sibiu, a relatat pe facebook, o întâmplare care a avut loc luni, într-o sală de judecată, unde un judecător, o femeie, a fost chemată să judece destinul unui copil de câțiva ani, care urma să rămână la mamă sau la tată.

Povestea relatată de avocata Scutelnicu nu mai necesită niciun fel de adaptare gazetărească. Surprinde tragedia unei mame, curajul unui judecător cu viziune, plin de umanism și un tată, care dincolo că poate fi acuzat de orice, a făcut tot posibilul ca să rămână alături de fiul lui. Mădălina Scutelnicu este de zece ani avocat și susține că de mai multe ori i s-a întâmplat să vadă și să să pledeze în dosare în care miza, sunt copii fără vină, și care de cele mai multe ori nu înțeleg ce li se întâmplă. Referitor la cazul de azi, Mădălina Scutelnicu crede că judecătorul s-a comportat cu adevărat exemplar. ”Nu știu nimic despre acest magistrat. Știu doar ce am văzut în sala de judecată. Am senzația că băiatul a plecat acasă, cu impresia că a fost la Palat, și nu la o instanță de judecată. Am senzația că nici nu a înțeles ce s-a întâmplat cu el, poate doar că a putut fi aproape de mama lui, măcar și pentru câteva clipe”, a mai spus avocata Mădălina Scutelnicu.

”Doamna cu pantofi albastri Ora 8:45 … Clienta mea, mama a unui baiețel de aproape 8 ani, își zăreste copilul dosit de taică-său, într-un colț al Judecătoriei. Nu l-a mai văzut pe R. de 1 an și 6 luni. Mama izbucnește în plâns și merge țintă către puștiul ei, se apleacă până ajunge perfect egală cu înâlțimea lui, și-i șoptește cu inima: “R.! Vaaaai, ce mare ai crescut! O mai știi pe mama? Da-mi mânuțele, să ți le pupe mama!”. Fostul soț al femeii își bruschează fiul și-l trage tare, mai aproape de el, urlând spre clienta mea să plece de unde a venit, că ei doi, baieții, se descurcă singuri. Se ridică tonul, copilul începe să plângă, apare jandarmul, îi spun că nu-i niciun risc de scandal, dispare jandarmul. Ora 8:55 ... Reușesc, într-un final, să o liniștesc pe mama copilului, care s-a lăsat aproape fără viață în banca din sala de judecata, având sufletul sfâșiat și privirea pierdută undeva, departe... tare departe. Ora 9:00 ... Reușesc și eu, cu mare greutate, să-mi țin în frâu lacrimile... aș fi plâns in hohote, dar nu-mi permiteam luxul ăsta ... aveam nevoie de concentrare maximă pentru audierea a 4 martori și luarea interogatoriului tatălui copilului, probe de care eram conștientă ca va depinde, de-acum încolo, legătura mamă - fiu. Nu-i ușor deloc să fii responsabil de așa ceva, credeți-mă! Orele 9:05 – 10:45 ... Se audiază cei 4 martori, tatăl băiatului răspunde la cele 9 întrebări care am avut grijă să fie „capcană”. Speța e asta: în timp ce clienta mea era în străinătate, la muncă, soțul a obținut și divorțul, și custodia exclusivă asupra copilului. Am văzut dosarul: proces făcut repede, cu hei-rup-ul, să dea bine la bilanț. Reintoarsă în țară, femeia a găsit totul ferecat. Ușa locuinței. Inima fiului ei, ținută sub lacăt de către fostul soț. Martorii noștri au arătat că, de nenumărate ori, mama a venit să-și vadă copilul, i-a adus plase cu daruri, l-a sunat încontinuu, individul interzicându-i total fostei soții orice formă de acces la minor. Așa, de-a naibii! Martorii lui au spus lecția dinainte învățată: nu tatăl e cauza, ci copilul, domle, care nici nu vrea să audă de mama. Ora 10:46 ... Instanta dispune audierea minorului. De-aici incolo, incepe mesajul pe care vreau sa-l transmit prin scriitura asta... O doamna judecator, in jur de 40 de ani, cere jandarmului sa-i fie adus copilul in sala. Cand il vede pe pusti, magistratul coboara de pe podium, parcurge sala pana aproape de usa, se apropie de micut si-i spune, facand un gest larg cu mana: „Vezi, R., am pantofi albastri! Tu ai pantofiori albastri? Uite, am si pelerina! Da-mi manuta si hai cu mine, sa-ti arat cat de maaare e castelul asta!”. Copilul, cu ochii mari, negri, si extrem de tristi, se uita cand la doamna, cand la taica-su, de care statea lipit, pana ce acesta ii da ok-ul sa mearga cu doamna. Ora 11:20 ... Se deschide usa de acces a instantei, magistratul intra in sala, de mana cu copilul, ii spune sa coboare atent de pe podium, sa nu se loveasca, si-l trimite la mami sau la tati, unde vrea el. Baietelul trece pe langa mama sa, care hohotea de plans in prima banca, isi trece usor manuta peste piciorul ei drept, ca din intamplare, dupa care fuge catre tata si-i cauta acestuia privirea, sa nu cumva sa-l fi suparat ca s-a dezlipit de langa el. Se dispune, din nou, evacuarea minorului din sala. Ora 11:25 ... Instanta ne citeste, pe scurt, ce a declarat copilul in cursul audierii si ne da sa lecturam, mie si avocatului partii adverse, cele cateva cuvinte scrise pe o foaie de catre baietel: „Mama...tata zice sa scapam de tine. R.”... Se inchide cercetarea judecatoreasca, ni se da cuvantul final, pe fondul cauzei. Eu ma lupt pentru ca mama sa obtina dreptul de a-si vedea copilul, de a-l lua la ea in weekenduri si in vacante. Ceilalti se lupta ca mama sa nu-si poata vedea fiul decat in prezenta tatalui sau, si doar in locuinta acestuia. Un fel de arest la domiciliu, ce mai! Ora 11:40 ... Magistratul inchide dosarul, cade pe ganduri pret de cateva secunde si spune: „Instanta suspenda sedinta 15 minute!”. Si ... doamna judecator cu pantofi albastri coboara de pe podium, traverseaza sala, iese pe usa destinata oamenilor obisnuiti, si, ajunsa in hol, intinde mana stanga catre clienta mea, iar cea dreapta catre copil. Uite asa, toti 3, ca intr-o poveste din cea mai frumoasa carte, intra in camera destinata Arhivei si nu mai ies de acolo decat dupa un sfert de ceas. Ce camere mirifice sunt in castelul asta – imi zic in gand. De-acum, nu mai aveam nevoie de niciun pic de concentrare, asa ca mi-am permis sa plang in hohote, fara sa-mi pese ca oamenii cu roba nu trebuie sa lacrimeze din cauza problemelor clientilor... si, in niciun caz, nu plang niciodata in fata acestora... da-le-ncolo de reguli! M-am pravalit pe un scaun de la prima terasa, colt cu Judecatoria, si-am asteptat-o pe femeia pentru care m-am luptat azi, ca o leoaica. Am batut recordul la nicotina pe secunda, pana a venit. Clienta mea a aparut radiind de fericire, pentru ca avusese sansa sa-si tina copilul in brate, dupa 1 ani jumate... fix optsprezece luni. Ce dialog au avut mama si copilul, sub ochii doamnei judecator cu pantofi albastri? „Te iubesc, mami! Am nevoie de ochelari noi, ca tati nu mi-a cumparat, si astia sunt rupti! Sa vii la mine! Sa ma iei la tine, mami! Te iubesc, mami!”. Cand a scapat de sub influenta total irationala a tatalui, copilul s-a cuibarit in bratele mamei sale, ca si cum nu ar fi fost despartiti nici macar o secunda. Asta a vrut sa verifice magistratul, pentru a fi sigur ca va da o solutie corecta, ca-si va pune semnatura pe o hotarare corecta, ca va putea dormi impacat, ca a decis corect si nu s-a jucat de-a justitia, cu vietile oamenilor. Doamne, ce fiinte nemaintalnite or fi in castelul asta?! - „Vreti o bomboana, doamna avocat?” - „Aaaa....” - „Doamna judecator i-a dat lui R. un pumn de bomboane, iar inainte sa plec, copilul mi-a dat si mie cateva... ” - „Si... a vazut doamna judecator gestul asta?” - „Daaa, pai, cum sa nu? Stati sa va arat, ca ne-a facut si poza, mie si lui R.” - „Cine? Doamna judecator?” - „Daaa. Pai, am scos telefonul si i-am zis lui R. sa zambeasca, sa-i fac o poza. Si, imediat, doamna ne-a spus sa trecem unul langa altul, sa ne faca una la amandoi. Uitati poza! Doamne, am poza cu R., nu-mi vine sa cred!” - „Eu, gata, sunt praf! Nici mie nu-mi vine sa cred!” - „Daaa. Si, stiti, eu mi-am cerut scuze fata de doamna, ca statea dupa noi... aveam atatea de vorbit cu R., dupa un 1 an jumate... da` doamna a zis ca pentru ea nu e nicio graba... Nu vreti o bombonica de la R., doamna avocat?”. N-am trait asa ceva in 10 ani de avocatura. Am vazut magistrati pentru care audierea minorului insemna urmatorul dialog, purtat fix in fata usii salii de judecata, asa, din voleu, cum ar veni: - „Cati ani ai, cu cine vrei sa stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!”. Doamna cu pantofi albastri a alocat 3 ore cauzei noastre, fiind constienta ca lucreaza cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14. Domnilor magistrati, permiteti-mi o sugestie: cumparati-va pantofi albastri, poate in asta sta magia! Nu exista nici castel, si nici pelerina, fara un strop de magie, nu-i asa?”

 

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate