Campanie de conștientizare a mămicilor, în Săptămâna mondială a alăptării la sân

Campanie de conștientizare a mămicilor, în Săptămâna mondială a alăptării la sân

În România, doar 30% dintre românce își alăptează nou-născuții în primele 6 luni de viață, deși peste 95% dintre ele pot alăpta cu succes.

Cu ocazia „Săptămânii Mondiale a Alimentatiei la Sân”, sărbătorită în perioada 1-7 august, clinica particulară Sanador lansează campania de informare „Spune DA Alimentației la Sân”, pentru a încuraja alăptarea naturală a copiilor din România și pentru a îmbunătăți starea de sănătate a acestora.

Deși laptele matern este recunoscut drept alimentul complet pentru sănătatea, dezvoltarea psiho-motorie și imunologică a sugarului, în România, rata de alăptare este în continuare relativ scăzută, doar 30% dintre copiii fiind hrăniți exclusiv la sân în primele șase luni de viață.

Majoritatea femeilor care își alăptează exclusiv copiii până la șase luni au vârste cuprinse între 35 și 40 de ani, unele dintre ele fiind la a doua sau la a treia sarcină, în timp ce doar 9% dintre mamele foarte tinere, cu vârsta sub 19 ani, își alăptează nou-născutul. Mai mult, două din zece femei aflate la primul copil renunță la alăptare în mai puțin de o lună.