Bulibașa Ferdinant Stănescu, judecat după ce a promis că mituiește trei magistrați

Bulibașa Ferdinant Stănescu, judecat după ce a promis că mituiește trei magistrați

Procurorii anticorupție din Oradea l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Ferdinant Stănescu, lider al comunității de rromi din localitatea Grajduri - Iași, acuzat de trafic de influență.

Potrivit procurorilor, în zilele de 22 şi 25 noiembrie 2015, precum şi pe  9 decembrie 2015, Stănescu Ferdinant a pretins de la o persoană (denunțător în cauză), suma totală de 30.000 de euro, lăsând să se creadă că are influență asupra a trei magistrați din municipiul Iași, învestiți cu soluționarea unei cauze penale în care o rudă a persoanei denunțătoare fusese trimisă în judecată, în stare de arest preventiv. În schimbul banilor pretinși, Stănescu a afirmat că îi va determina pe magistrații respectivi să dispună punerea în libertate a persoanei respective.

Liderul rromilor mai susținea că fiecare dintre cele trei persoane („doi procurori și un judecător”) urmau să primească inițial suma de 5.000 de euro, iar, după punerea în libertate a rudei denunțătorului, încă 5.000 de euro/persoană.

Șpaga din parcare

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 9 decembrie 2015, în parcarea unui hotel din localitatea Băile Felix, inculpatul Stănescu Ferdinant a primit de la denunțător o primă tranșă de 12.000 de euro din suma pretinsă, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Ferdinant Stănescu este cunoscut pentru mai multe extravaganțe, mai ales pentru afacerea cu transformatoare pe care a avut-o cu fostul ministru al Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani cu executare pentru corupție.