Poveşti marinăreşti acasă la “mama” lor. Regata Pontului Euxin a ajuns la jumătate. N.S. Mircea a ocupat locul III. După escala de la Novorossiysk urmează mândria lui Putin: Soci. Apoi, drumul spre Constanţa unde urmează, de pe 24 mai, trei zile de festivităţi. Toate navele participante la regată vor putea fi vizitate gratuit

Patru dimineaţa. Undeva în mijlocul Mării Negre. Valuri de aproape doi metri scutură corabia. Plouă mărunt şi vântul şuieră lugubru. O sirenă sună scurt de trei ori. În difuzoare se aude vocea comandantului: “La front pe vergi! La front pe vergi!”. Din hamacele suprapuse câte două, din cele trei dormitoare-cazarmă de sub puntea teuga – din prova navei – 56 de băieţi şi patru fete sar ca arşi. Unii strepezesc nişte înjurături printre buze în timp ce se îmbracă. Difuzorul latră din nou: “Lasă vorba şi hai mai repede cazarma III!”. Ordinele se succed cu repeziciune: “Şefii de far – responsabilii de cele trei catarge – prezenţa! Zburătorii şi rândunicile sus! La braţe în tribord! Manevrele gata de tras! La tribord, strâns, în sart braţaţi! Trageeeeee! Trageeee! Nu călca pe parâma aia, că muşcă!”. O altă limbă, nu-i aşa!?

“Volta peste tot!”

Mateloţii, mai toţi de 20-21 de ani, se opintesc la şcote şi fungi. Câţiva se caţără, pe bâjbâite, pe catarge. Cel mai mare are 44 de metri înălţime. Amplitudinea ruliului, acolo, sare de patru-cinci metri. Ziua, “bricul” Mircea se vede de sus ca un papuc. Încet-încet, toate cele cinci vergi, de pe catargul trinchet şi arborele mare, se poziţionează, paralele, pe partea dreaptă. Alte ordine: “Se întăresc braţele, fungile şi balansinele! Volta peste tot!”. Apoi, finalul: “Aranjaţi manevrele la caviliere şi marionete”. Muraţi bine, cadeţii de pe Nava Şcoală Mircea, viitorii ofiţeri şi maiştri de marină, se întorc în hamacele lor. Mai e puţin şi se luminează. La aceeaşi oră, în Bucureşti, tineri de aceeaşi vârstă cu ei, părăsesc mahmuri cluburile de noapte să se dreagă cu o ciorbă de burtă.

Mircea şi cei patru ţari ruşi

Şaptesprezece nave, din care opt de clasă A – cele mai mari din lume – au luat startul la Varna, pe 3 mai, în competiţia nautică Tall Ship Regatta Black Sea 2014. O splendidă flotă de veliere cum Marea Neagră n-a mai văzut de peste 150 de ani! Două dintre ele sunt româneşti: legendarul „bric” Mircea – în fapt un barc cu artimon –  şi goleta Adornate. Vedetele sunt cele patru veliere ruseşti: Mir, Nadejda, Sedov şi Kruzenshtern, toate mai mari ca Mircea. În cursă mai sunt angrenate barchetina KaliaKra şi brigantina Royal Helena, ambele bulgăreşti precum şi bricul pachistanez Rah Nawad. Vântul abia de sărea de două trei noduri la plecarea către prima destinaţie, portul rusesc Novorossiysk, aşa că toate vasele, după o „defilare” prin faţa publicului bulgăresc adunat pe cheu au început un ciudat dans în zig-zag. Abia după două zile de navigat, aparent haotic, prin apele estice ale Mării Negre, în apropierea Capului Caliacra, vântul a început să prindă putere. Din nefericire sufla potrivnic, din nord şi nu din est cum şi-ar fi dorit marinarii. Unde mai pui că marea s-a şi “montat” iar valurile măricele au început să dea dureri de cap celor cu rău de mare. Mulţi dintre cadeţi şi chiar pe unii ofiţeri i-a pus la podea. Dar cel mai rău ne-a supărat a fost faptul că preopinenţii ruşi au pornit motoarele pe blat. Altfel nu se explică cum, pe un vânt de patru-cinci noduri, toate corăbiile ruseşti mergeau cu opt-nouă noduri. Ba, chiar, uriaşul Kruzenshtern s-a ales, pentru lipsa sa de fair-play, cu o poreclă: “Motorshtern”...

Trasul de parâme, machiajul şi lacul de unghii

Răul de mare le-a ameţit bine şi pe Laura Rusi, de 19 ani, elevă în anul I la Şcoala de Maiştri de Marină Amiral Ion Murgescu şi pe Dora Simion, de 21 de ani, studentă în anul II la Academia Navală Mircea cel Bătrân. Ambele urmează cursurile de navigaţie ale celor două entităţi de învăţământ naval. “Mă bucur că era ora patru şi nu două dimineaţa! Mă cam aşteptam... Eram cam adormiţi şi vroiam să ne facem treaba şi să ne întoarcem la hamac”, e optimistă Dora când rememorează manevra de noaptea trecută. Spune că hamacul i se pare chiar confortabil, chit că te scoli din el cu spinarea ca un semn de întrebare. Bătături în palme de la trasul de parâme nu prea au. “Noroc cu mănuşile şi mai avem şi creme. Ni le mai cer şi băieţii”, se alintă fetele. Dar cu machiatul cu manichiura cum stau? Puştoaicele sunt aranjate discret cum le stă bine unor viitoare marinărese. „Ojă nu prea folosim, mai mult lac de unghii, de protecţie!”, sporovăiesc puştoaicele. Alegerea lor, ciudată poate pentru alte tinere de vârsta lor, a fost îndelung cumpănită. Spiritul de independenţă şi dorinţa de aventură au primat. Unde mai pui şi siguranţa pe care ţi-o oferă cariera militară, în ciuda servituţilor care le impune uniforma. „Evident, ne-au sprijinit şi părinţii”, recunoaşte Laura. Dora vrea să ajungă amiral şi comandant pe o fregată, iar Laura visează ca într-o zi să fie nostrom – şef de echipaj – chiar pe Mircea.

Dragostea şi răul de mare

Fetele sunt la vârsta la care dragostea dă fluturi în stomac mai abitir ca răul de mare. Au fiecare câte un prieten, le e dor de ei, dar nu vor să vorbească despre băieţii lor. Doar Laura e mai vorbăreaţă: “Al meu e student la Academie, aşa că mă înţelege şi mă sprijină. E greu da’ toate astea mă fac mai puternică”. Cadetele sunt un pic ameţite de ruliul şi tangajul corăbiei, iar aerul închis din careul ofiţerilor nu prea le prieşte. “Mi-a fost un pic rău, da’ încerc să-mi fac treaba. Io sunt la marionete tribord, adică ajustez, cu ajutorul unor parâme, poziţia vergilor de la catargul trinchet, cel din faţa navei”, explică, doct, studenta-caporal Dora Simion. Laura e roşie în obraji: “Mă doare un pic capul şi sunt cam sleită. Nu pot să mănânc nimic. Abia am ronţăit un biscuite... Mi-e greaţă şi am vomitat azi-noapte. Da’ îl duc pe picioare”. Dincolo, în cazarma băieţilor, e jale mare. Zece din 56 de cadeţi sunt întinşi pe jos şi bolesc spre amuzamentul celor care n-au nici pe dracu de la hula care leagănă corabia.

La jumătatea primei etape, lângă Crimeea, Mircea pe locul II!

Flota de veliere s-a dispersat, iniţial, într-un cerc cu diametrul de zece mile marine. Până când, parcă înţeleşi între ei, ruşii au rupt echilibrul. Peste noapte, toate cele patru veliere ruseşti erau mult mai aproape de “wait-point-ul” fixat de organizatorii regatei – un punct imaginar plasat undeva în sudul peninsulei Crimeea. Era limpede că porniseră motoarele. Comandantul N.S. Mircea, comandorul Gabriel Moise, a zâmbit şi a hotărât ca noi să ne urmăm cursul numai cu vele, în spiritul competiţiei. Şi marea, deşi rea, ne-a ajutat. Când am depăşit “wait-point-ul”, la 16 mile sud de Mys Sarich, cel mai sudic punct al Crimeii, organizatorii regatei au decis, în urma calculării coficientului naval al fiecărei corăbii, că Mircea este pe al doilea loc în urma pakistanezilor de pe bricul Rah Nawad. S-a întâmplat în dupăamiaza zilei de 6 mai. Ruşilor nu le venea să creadă! Iar comandantul de pe Sedov, cea mai  veche şi mai mare corabie din lume, a cerut organizatorilor să îi mai confirme încă o dată decizia.

Mircea pe locul III. Ruşii ne-au fentat

Brusc, Kruzenshtern a anunţat, surprinzător, dar justificat, că se retrage din regată. Aveau un rănit la bord. Cdr. Gabriel Moise, comandantul N.S. Mircea s-a oferit să le acorde asistenţă medicală, mai ales că aveam medic şi asistent la bord. Ruşii ne-au mulţumit, dar ne-au refuzat politicos şi au anunţat că au pus cap-compas Sevastopol, port care se afla la numai câteva ore de marş. N-aveam de unde să ştim, că la acea oră, Nadejda şi Mir ajunseseră deja la 30 de mile de Novorossiysk! Cum altfel decât cu motoarele pornite... Metehne sovietice. Cele două “rusoaice” au ieşit pe primele două locuri în clasamentul preliminar al primei etape a regatei. Mircea a ocupat locul III, din cele şapte nave rămase în competiţie. Pe locul patru s-a situat barchetina bulgărească Kaliakra, pe cinci pakistanezii de pe bricul Rah Nawad, e şase brigantina cu pavilion de Bulgaria, Royal Helena, iar pe ultimul loc uriaşul şi în acelaşi timp bătrânul rus de 94 de ani Sedov.  

Musul şi veteranul din Afganistan

În echipajul fiecărei nave din lume se regăsesc, oameni de vârste, comportamente, experienţe şi caractere diferite. La fel şi pe Mircea, unde 143 de inşi împărtăşesc acelaşi trai. Cătălin Pintilei, student-caporal în anul II al Academiei Navale şi Andrei Roşca, elev-fruntaş în anul II al Şcolii de Maiştrii de Marină sunt exemple perfecte. Primul,la prima experienţă de viaţă majoră, are 21de ani şi este “verfafor” la „rândunică”. Omul care manevrează ce mai înaltă pânză a corabiei. Un fel de mus, ca-n toate „Toate pânzele sus!”. Al doilea are 27 de ani, este veteran din Afganistan şi este “gabier” la verga mare de pe arborele din centru. Un om solid la minte şi la trup! Niciunul nu este afectat de marea din ce în ce mai rea şi vântul muşcător. Se amuză pe seama camarazilor lor. “Unul e mort, numa’ bun de îmbălsămat! De două zile n-a băgat nimic în gură! Doarme pe jos că nu poa’ să-şi întindă hamacul!”, se amuză Cătălin.

“Încep să iubesc ca un marinar!”

Andrei surâde enigmatic. Bărbatul se reinventează la aproape 28 de ani. De pământ de lângă Focşani, fostul infanterist al Batalionului 280 Infanterie mecanizată, a supravieţuit unui atentat  cu o bombă artizanală a talibanilor şi i-au şuierat gloanţele pe la ureche. Nu-i prea place vorbăria. A ales marea pentru că i se pare ceva specific unui bărbat cu sânge rece. Cu dragostea cum stau. Puştiul râde cu gura până la urechi: “Încep să iubesc ca un marinar! Câte o iubită în fiecare port. Io am un port...”. Andrei e calculat, cu minte de om mare: “Mă gândesc la o familie. Adică la o singură fată...”. Lui Cătălin îi place adrenalina. Acolo sus, lângă mărul arborelui trinchet, lumea i se pare la degetul său. “Un alt suspans e în hamac. Când se desprinde câte o coardă se aude un sunet specific. Toţi se întreabă dacă e al lui. Afli imediat... O bufnitură şi un Aoleu!”, se strică de râs matelotul. Cât despre altele amândoi se amuză teribil: “La duşuri e ca la Gayfest! Fiecare vede ce are mai de preţ vecinul de duş, că nu-s cabine, sunt trei duşuri la comun pentru 56 de inşi şi apă caldă e juma’ de oră seara!”. Undeva, la travers babord, în dreapta navei, pe 6 mai, la ora nouă seara, luminiţele din Yalta, lucesc tainic. Enigmatica Crimee se află la numai 12 mile. În sine, ne întrebăm ce pavilion ar fi trebuit să arborăm dacă am fi intrat în apele naţionale ale Crimeei... Rusesc sau ucrainean?

“Motorul e inima lui Mircea, velatura e spiritul său!”

Când velele sunt umflate în vânt există nişte marinari care se uită la ele, oarecum, cu ciudă. Sunt mecanicii, oamenii care întreţin cordul navei: motorul principal cu agregatele sale. Maistrul principal Vasile “Sică” Ursică, de 42 de ani, e “ajmecul” navei, adică ajutorul-mecanic. Adică, mâna dreaptă a locotenetului Flaviu Kmen, care a ajuns la 28 de ani Şef Mecanic la cea mai celebră navă a Marinei Militare Române. Cei doi sunt “doctorii” motorului nemţesc MaK, de 1.100CP, instalat la bord la Hamburg, după reparaţia capitală din 1966. “Mănâncă 150 de kilograme de motorină pe oră… Puţin faţă de fregate care înghit patru tone pe zi!”, e mândru Sică. Apoi, completează, mândru: “Motorul e inima lui Mircea, velatura e spiritual său!” Tânărul şef-mecanic al corăbiei tocmai şi-a belit arătătorul mâini stângi. Veteranul Sică se strică de râs: “Pe acolo intră meseria!”. E plin de poante şi învăţături şugubeţe. “Cucuiele sunt, la noi, boală profesională. Fac parte din cunoaşterea navei!”, face pe seriosul nea Sică. Dar dacă îl priveşti atent, vezi cum mustăceşte. Din când în când mai face câte o şotie. Odată când spăla nişte tende la pupa navei a reuşit să-l păcălească pe un novice că pânzele respective erau capotul care se pune pe elice când nava navighează cu vele. Aşa a intrat în legendă.

Omul care ghiceşte vremea în polonic

Undeva, la prova, nu-şi mai vede capul de treabă poate cea mai importantă persoană de pe vas. Nu este amiral şi n-are grad militar, dar toată lumea îl respectă. Se îmbracă în alb, dar nu este doctor. Îl chemă Cornel Dumitriu, este din Galaţi şi, de 21 de ani este Master Chef-ul “bricului Mircea”. Un Ismail modern, demn de celebrul roman al lui Radu Tudoran. Adică bucătarul şef. “Nava poate lua în tancurile sale circa 78 de tone de combustibil. În două decenii de când plutesc pe corabia asta am făcu, cred, peste 80 de tone de ciorbă”, se laudă gălăţeanul care are în subordine alţi cinci bucătari, toţi moldoveni. Zice că  mâncarea sa preferată e piftia. “Da’  nu pot s-o fac la bord”, oftează bucătarul-marinar care are grijă ca marinarii să primească zilnic cele 5.800 de calorii stabilite de regulament.. Pe vremuri la bord se primeau carcase de porc şi pulpe întregi de vită, cu os. Acum li se livrează numai carne macră. “Cu oase îmi ieşeau altfel ciorbele... Acum butucul de tranşat carnea şi satârul sunt de muzeu”, îşi spune omul of-ul în timp ce mestecă într-un cazan imens. Zice că mâncarea preferată a marinarilor tot saramura rămâne: “De macrou, că crap primim mai rar...”. Întrebat ce pregăteşte la masa de seară, nea Cornel dă un răspuns neliniştitor: “Vedem noi ce-o ieşi...”. Se uită atent în polonicul cu iahnie de fasole şi decretează: “Se înteţeşte vântul!”.

Pasagerii clandestini: Lili, Gică, Bubu şi Aurică

Multe vapoare au la bord şi câte un animăluţ: pisici, papagali dar, mai ales, căţei. Mircea, navă militară fiind, nu-şi permite acest “lux”. Aşa că, în lipsă de un animal de comapanie, marinarii adoptă, pe perioada voiajelor, diverse păsărele care aleg să meargă alături de corabie spre alte tărâmuri. Aşa, şi la noi, s-au pripăşit patru zburătoare de talia unei vrăbii. Niciuna nu semăna cu cealaltă. Imediat, la pupa navei, în bordul de sub vânt, au început să apară, discret, coji de pâine pentru pesagerii clandestini. Iar, într-un  final, cele patru păsărici au primit câte un nume. Un păsăroi cenuşiu cu mantou negru a fost botezat Gică, altuia cafeniu i s-a zis Bubu, Aurică a fost numit un fel de tutrurică cu aripi dantelate iar celei mai mici şi mai frumoase păsărici, cu pieptul galben, i s-a zis Lili. Au zburat toate când ne-am apropiat de Novorossiysk.  

„Evenimetul zilei este singurul cotidian care are acreditat un reporter la bordul N.S. Mircea pe toată durata regatei SCF Tall Ships Black Sea 2014, eveniment nautic fără precedent în Marea Neagră.