Brexit. Țara cea mai afectată de "Marele Divorț" nu este Marea Britanie
- Theodora Sutiu
- 4 aprilie 2017, 19:55
Marea Britanie pare să nu fie țara care va avea cel mai mult de suferit de pe urma despărțirii de Uniunea Europeană.
Polonia s-ar putea dovedi a fi o victimă colaterală a procesului, iar sincronizarea este extrem de proastă pentru statul membru al UE care beneficiază de cele mai mari ajutoare financiare din partea blocului comunitar.
Având în vedere că are o conducere naţionalistă de orientare anti-europeană care le-ar putea determina pe celelalte state membre să o izoleze şi să strângă relaţiile comerciale lăsând-o pe dinafară, dar şi cu un milion de polonezi care muncesc în Regat, ţara se bazează puternic pe investiţiile din partea UE pentru a preveni încetinirea economiei naţionale. Afacerile sunt din ce în ce mai înfloritoare la Aeroportul Olsztyn-Mazury din nord-estul Poloniei. Cele două zboruri săptămânale, ambele spre Marea Britanie, sunt rezervate toată vara şi aproape epuizate pentru perioada iernii. Şi, dintr-odată, este o excursie către necunoscut. Polonia arată în acest moment mult mai vulnerabilă în cazul unui „divorţ" dureros între Regatul Unit şi Uniunea Europeană. Şi asta pentru că statul polonez este cel care primeşte cel mai mare ajutor net din partea blocului comunitar şi, în acelaşi timp, cel mai mare furnizor de forţă de muncă externă în continent. Toate aceste riscuri se întâlnesc mai ales în zona de Sosiri ale aeroporturilor provinciale, cum este această bază militară aflată la 160 de kilometri de Varşovia. Renovat prin folosirea a 31 de milioane de dolari luaţi de la Uniunea Europeană, acest aeroport este folosit mai ales pentru deservirea celor aproape un milion de polonezi care trăiesc şi lucrează în Marea Britanie. În acest moment, însă, nu doar că statutul lor este îndoielnic, ci şi banii vor fi mult mai puţini, pe măsură ce fondurile vor fi tot mai puţine, şi asta pentru că blocul comunitar îşi va pierde, prin ieşirea Marii Britanii din schemă, cel mai important finanţator net după Germania, scrie Mediafax.
„În mod evident, Brexitul are o importanţă crucială pentru noi. Dacă nu îl gestionăm aşa cum trebuie, va dăuna puternic pieţei interne. Şi probabil că va fi dificil să ne coordonăm în ceea ce priveşte problemele de rezidenţă, pentru că mizele nu sunt echitabile", a declarat ministrul de Externe Konrad Szymanski, citat de Bloomberg. Brexitul nu ar fi putut veni într-o perioadă mai delicată pentru Polonia. Guvernul său naţionalist este din ce în ce mai izolat la Bruxelles după ce s-a poziţionat împotriva lui Donald Tusk. În acelaşi timp, însă, ţara se bazează puternic pe investiţiile din partea UE pentru a preveni încetinirea economiei naţionale. Mai mult de 267 de miliarde de dolari au fost cheltuiţi de când Polonia s-a alăturat blocului comunitar, în 2004, odată cu mai multe state foste comuniste. În raport cu valoarea actuală a dolarului, vorbim despre o sumă echivalentă cu cea furnizată de SUA pentru a finanţa Planul Marshall pentru susţinerea Europei de Vest, după cel de-Al Doilea Război Mondial. În acest context, premierul Beata Szydlo a acuzat UE că ameninţă suveranitatea Poloniei, după ce anul trecut statul a fost acuzat că nu implementează deciziile Curţii Supreme.