Brățara de vacanță revine pe litoral. COPIII NU SE PIERD, AJUNG LA RADIO VACANȚA!

Brățara de vacanță revine pe litoral. COPIII  NU SE PIERD, AJUNG LA RADIO VACANȚA!

Se vor oferi 20.000 de brăţări din Supertek 1, material asemănător hârtiei cerate, rezistent la apă, pe care se vor trece câteva elemente de identificare pentru a face uşoară găsirea copilului dacă se pierde pe plajă.

Radio Vacanţa, Farmaciile Vivat, Acutil şi Crucea Roşie Română, filiala Constanţa anunţă lansarea celei de-a șasea ediţii a campaniei „Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa – Brăţara de Vacanţă”.

Anul acesta, vor fi oferite 20.000 de brăţări din Supertek 1, material asemănător hârtiei cerate, rezistent la apă, pe care se vor trece câteva elemente de identificare pentru a face uşoară găsirea copilului dacă se pierde pe plajă. Brăţara va fi personalizată cu numele copilului, un număr de telefon al părinţilor şi numărul de telefon al Radio Vacanţa.

Brăţările vor fi distribuite  pe plajă şi prin intermediul farmaciilor independente semnalizate Vivat din toată ţara dar şi în unităţile hoteliere care îşi vor dori acest produs, la recepţie. De asemenea, vor fi tipărite şi distribuite 25.000 de hărti cu staţiunile de pe litoral, dar şi cu traseele turistice din Dobrogea prin intermediul proiectului i-tour.ro.

Campania „Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa” se desfăşoară în perioada 1 iunie - 1 septembrie şi presupune ieşiri pe plajă, cu voluntarii de la Crucea Roşie - filiala Constanţa, în toate staţiunile. Ca o noutate, anul acesta Brățara de Vacanță va ajunge și în Delta Dunării.

Voluntarii vor ieşi pe plajă cu multe surprize pentru cei mici şi părinţii acestora. Aceştia vor oferi turiştitilor pe lângă utila brăţară de vacanţă şi mingi de plajă, colace, baloane şi multe alte surprize.

Brăţara de Vacanţă este destinată familiilor care ajung în vacanţă în staţiunile de pe Litoral, interesate de siguranţa copiilor lor, grupurilor de copii veniţi în tabără sau cantonament alături de profesori, antrenori sau educatoare. Beneficiarii direcţi ai campaniei sunt copiii cu vârste între 0 şi 7 ani care poartă brăţara de vacanţă.

Campania „Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa – Brăţara de Vacanţă” a fost lansată în anul 2010 fiind o iniţiativă a Radio Vacanţa.

Ne puteți urmări și pe Google News