Bodog a cerut OFICIAL deblocare activităţii Centrului de transplant din Viena
- Theodora Sutiu
- 24 martie 2017, 16:31
Florian Bodog, ministrul Sănătății, a trimis o scrisoare oficială omologului său austriac Consiliului Municipal al Vienei şi managerului AKH, pe tema deblocării activităţii Centrului de transplant de la Viena în raport cu pacienţii români.
"Urmare a discuţiilor care au apărut şi a scrisorii pe care am primit-o de la domnul profesor Klepetko (de la centrul medical din Viena - n.r.), am urmărit această problemă absolut prioritar. (...) Domnia sa mi-a trimis un email în care mi-a sugerat un anume orar şi un scadenţar al activităţilor pe care să le fac pentru a debloca activitatea Centrului de transplant de la Viena în raport cu pacienţii români. În acest sens, am contactat preşedintele Agenţiei Eurotransplant cu care am vorbit personal la telefon şi care m-a asigurat că va prelungi scrisoarea de intenţie cu România", a spus ministrul, vineri, într-o declaraţie acordată presei, citată de Agepres.
Florian Bodog a adăugat că preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, a transmis de asemenea o scrisoare către Eurotransplant, solicitând prelungirea scrisorii de intenţie între România şi Eurotransplant.
"În al doilea rând, am luat legătura cu Ministerul Sănătăţii din Austria şi am discutat de două ori, solicitând o intervenţie politică. Această intervenţie politică am convenit-o cu primul ministru al României", a precizat Bodog care a menţionat că a transmis o scrisoare oficială atât Ministerului Sănătăţii cât şi Consiliului Municipal al Vienei, de care aparţine AKH, precum şi managerului clinicii vieneze.
Ea spune că în prezent există pacienţi români aflaţi în procedură de evaluare la AKH, iar profesorul Klepetko a dat asigurări că aceste proceduri nu vor fi oprite.
"Singurul lucru pe care îl aşteaptă este - de ce să nu recunoaştem? - un sprijin politic şi din partea noastră şi din partea statului austriac, pentru a-şi putea menţine capacitatea de acţiune. Dânsul mi-a spus că în clinica AKH, în secţia pe care dânsul o conduce, nu are capacitate să ia mai mulţă pacienţi decât fizic există locuri în clinica respectivă, motiv pentru care s-a limitat doar la pacienţii statului austriac. Aşa că, în urma demersului pe care noi îl vom face, vom reglementa modul în care pacienţii români vor avea acces la tratament şi nu oprim tratamentul pentru transplant pulmonar în străinătate", a subliniat ministrul.
În același timp el a subliniat că Ministerul Sănătăţii nu este cel care să dea aviz privind efectuarea transplantului pulmonar la Spitalul "Sfânta Maria".
"Spitalul "Sfânta Maria" este inclus în programul naţional de transplant - transplant hepatic. Se va analiza dacă va fi inclus pentru transplant pulmonar, însă ceea ce vreau să vă spun este că decizia de a se face transplant pulmonar acolo aparţine echipei medicale. Ei vor decide momentul la care pot să facă şi la care vor face transplant pulmonar", a precizat Bodog.