Biserica este alături de familiile victimelor incendiului din Clubul Colectiv

Biserica este alături de familiile victimelor incendiului din Clubul Colectiv

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au donat alimente, apă şi produse sanitare celor care au rude şi prieteni internaţi în spitalele din Capitală în urma exploziei care s-a produs în Clubul Colectiv.

Zilele trecute, încă de la primele ore ale dimineţii, 50 de voluntari s-au împărţit în patru echipe şi au mers la patru spitale din Capitală. Pe lângă ajutorul oferit, tinerii au dorit să ducă o rază de mângâiere şi speranţă celor care au rude şi prieteni internaţi în stare gravă, în urma exploziei, dar şi cadrelor medicale care îi monitorizează şi îi îngrijesc.

Iniţiatorul şi coordonatorul acestui program este Părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru, slujitor şi duhovnic la paraclisul patriarhal. Părintele ne-a spus că Biserica se roagă pentru cei aflaţi în suferinţă: Suntem alături de familiile îndoliate care şi-au pierdut copiii în tragedia din Club Colectiv. Suntem alături şi de toţi cei aflaţi în suferinţă, de cei care se zbat între viaţă şi moarte. Noi îi pomenim la fiecare rugăciune şi Biserica se roagă pentru sănătatea, pacea şi liniştea acestora şi a poporului român".

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au mers la Spitalul Elias, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca şi la Spitalul Municipal. Aceştia au împărţit alimente şi produse sanitare. Au donat pâine, mezeluri, caşcaval, iaurt, sandwichuri gata preparate, banane, mere, struguri, portocale, apă plată, apă minerală, sucuri şi dulciuri. Bucuria celor care s-au implicat în această acţiune de donare este greu de descris în cuvinte.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şerban Mircea Stan este unul din cei prezenţi de fiecare dată când au loc acţiuni de ajutorare a celor aflaţi în suferinţă. Mai mult ca oricând, durerea celor care aşteptau pe holurile spitalelor l-au sensibilizat, acesta mărturisind că ceea ce a văzut este greu de descris în cuvinte. „Eu unul am avut o bucurie imensă în suflet când am văzut un tătic, sfiit şi stors de puteri, dar totuşi încrezător, cu speranţă şi cu o luminiţă de speranţă în inimă şi privire. Acest om a venit şi mi-a zis că apreciază ceea ce facem pentru ei şi că ne mulţumeşte. Faptul că am putut să aducem o rază de bucurie în sufletelor celor care îşi au copiii, prietenii sau colegii internaţi în stare gravă în aceste patru spitale, ne dă putere să mergem mai departe şi să vrem să facem lcururi şi mai bune şi mai multe pentru semenii noştri".

Şerban, alături de alţi tineri inimoşi, este nelipsit când vine vorba de organizarea campanie „Sănătate pentru sate”, iar puterea şi energia de care are nevoie pentru a se pune în slujba celor aflaţi în nevoie vine tocmai din bucuria celor pe care îi ajută. 

Un alt voluntar, Alexandru Gabriel Huian, spune că a găsit azi în spitale multă suferinţă. „Îmi este greu să mă gândesc cu ce stare am mers la spitale să oferim familiilor şi cadrelor medicale alimente şi produse sanitare. Ştiu doar că acolo, în spitale, simt că tot ce aş face este prea puţin. Am fost de fapt să alinăm din durerea celor care au suflete dragi internaţi în urma acestei tragedii.” Pentru voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului să se implice în ajutorarea celor aflaţi în suferinţă este ceva normal.

Părintele Ciprian a insuflat tinerilor care frecventează slujbele de la Paraclis bucuria de a face bine şi a fi alături de cei aflaţi în nevoie. Până acum, la iniţiativa şi sub coordonarea Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru, tinerii voluntari s-au implicat în organizarea campaniilor „Donează sânge, salvează o viaţă!” şi „Sănătate pentru sate”. Cele două campanii s-au derulat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi au avut rezultate îmbucurătoare: peste 7 mii de litri de sânge donat şi peste 1.000 de pacienţi din mediul rural care au beneficiat de consultaţii medicale gratuite oferite de medicii şi asistenţii voluntari.