Bătrâni din Constanţa înşelaţi, din nou, prin metoda „Accidentul”

Bătrâni din Constanţa înşelaţi, din nou, prin metoda „Accidentul”

Poliţiştii constănţeni sunt asaltaţi, în ultima perioadă, de un număr din ce în ce mai mare de sesizări cu privire la faptul că mai mulţi vârstnici au fost înşelaţi prin metoda „Accidentul”. Poliţiştii fac apel la populaţie, precizând că în cazul unor aşa zise accidente cu victime nu trebuie să se ofere, sub nicio formă sau pretext, sume de bani şi trebuie sunat, imediat, la 112.

Numai într-o singură zi, la sfârşitul săptămânii trecute, trei bătrâni din Constanţa au rămas fără economii după ce le-au oferit unor persoane care i-au speriat că rudele lor ar fi provocat accidente rutiere cu victime. În dimineaţa zilei de 27 februarie, o femeie de 73 ani, din Constanţa, a fost apelată prin telefon de un bărbat, care s-a recomandat a fi avocat şi i-a spus că fiul său a provocat un accident rutier, iar pentru rezolvarea situaţiei va trebui să dea o sumă de bani. Ulterior, bătrâna s-a întâlnit pe o stradă din oraş şi i-a dat unei persoane banii în două tranşe de 3.300 de lei, respectiv de 3.500 lei.

La aceeiaşi dată, ora 09.30, o altă bătrână de 71 ani, din Constanţa, a fost apelată telefonic de un bărbat care i-a spus că fiul său a comis un accident rutier şi i s-a solicitat suma de 7.000 lei pentru a nu se întocmi dosar penal. La scurt timp la locuinţa victimei a sosit o femeie, căreia bătrâna i-a dat 4.000 de lei şi 200 de USD. În după amiaza aceleaşi zile , un bărbat de 75 ani, din Constanţa, a fost apelat prin telefon de către un “poliţist”, care i-a spus că ginerele şi fiica sa au comis un accident rutier, cerându-i suma de 7.000 euro. Bătrânul a retras din bancă suma de 10.000 lei, pe care i-a dat unui bărbat, în faţa unităţii bancare.

Poliţiştii constănţeni recomandă ca în astfel de cazuri, în care cetăţenii sunt sunaţi şi li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru “rezolvarea unor accidente rutiere” prin darea de bani unor persoane, să se apeleze imediat la 112 sau la Poliţie, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate, cu adevărat, într-un accident rutier. “Este foarte important pentru cetăţeni să cunoască este faptul că în nici un caz de accident rutier reprezentanţii instituţiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o speţă de natură penală, iar doar instanţa de judecată poate dispune în urma unui proces penal”, precizează Poliţia Judeţului Constanţa.

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News