Bărbații din viața VEDETELOR din România. Cine sunt artistele care au SCHIMBAT iubiții „ca pe șosete” - Foto Galerie INCENDIARĂ

Bărbații din viața VEDETELOR din România. Cine sunt artistele care au SCHIMBAT iubiții „ca pe șosete” - Foto Galerie INCENDIARĂ

Vedetele, chiar și cele din spațiu autohnon, au cel mai complicat trecut, atunci când vine vorba despre viața amoroasă. Asta pentru că le este foarte greu să-și țină viața privată doar pentru ei, fiind urmărite la orice pas de paparazzi.

Multe dintre ele însă, obișnuite cu viața „transparența” în ceea privește cele mai intime secrete. Iată câteva nume care au trecut prin patul mai multor bărbați celebri. 

Delia 

Bărbații din viața Deliei Matache (33 de ani) i-au oferit un adevărat carusel de emoții vedetei, care s-a implicat foarte mult în fiecare relație pe care a avut-o. Iar cum acestea nu au fost deloc puține, după ani de zile de idile zbuciumate, artista și-a dorit să se „așeze la casa ei” și și-a pus, în sfârșit, pirostriile. Totuși, până a ajunge la cel ales, cântăreața a sărutat mulți „pasageri”. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Prima relație mediatizată și primul dintre bărbații din viața Deliei Matache pe care i-a prezentat presei a fost chiar omul de afaceri Florin Moldoveanu. Cei doi s-au cunoscut în anul 2003 și s-au iubit cu foc timp de doi ani, însă, spre sfârșitul relației, s-a zvonit că acesta ar fi înșelat-o. 

A urmat Edi Iordănescu. Artista s-a iubit timp de doi ani, în perioada 2004 – 2006. Când toată lumea credea că cei doi sunt la un pas de a ajunge în fața altarului, aceștia au pus capăt relație.

În final, Răzvan Munteanu s-a dovedit a fi sufletul ei pereche, drept dovadă fiind și faptul că cei doi și-au unit destinele în vara anului 2012.

Cei doi s-au cunoscut chiar în clubul tânărului afacerist, Vintage Pub, unde au fost surprinși pentru prima dată împreună. Iar numai câteva luni mai târziu, Răzvan a cerut-o de nevastă în Thailanda, când artista a acceptat fără să stea pe gânduri. 

Gina Pistol 

De 3 ani, viața sentimentală a Ginei Pistol pare aranjată, ea fiind iubita lui Alin Cocoș. În trecut însă, blonda a avut probleme serioase cu bărbații, pe care nici ea nu își explică de ce îi…intimida. 

Codin Maticiuc a devenit un adevărat "crai de Dorobanţi" după ce s-a afişat prima dată cu Gina. Mai mult, se spune că Maticiuc ar fi avut o adevărată slăbiciune pentru Gina, deşi idila lor nu a fost prea lungă.

Cea mai cunocută relaţie a blondei a fost cea cu libanezul Nicola, care a durat şase ani. A fost o iubire cu năbădai, care a început în 2005 şi s-a terminat în 2012. 

Ciprian Marica a trecut şi el prin patul iepuraşului Playboy, deşi numai pentru câteva luni. O dragoste fulgerătoare, în 2009, după ce Gina s-a despărţit prima dată de Nicola. Blonda s-a iubit şi cu fiul vitreg al Elenei Udrea, Alin Cocoş, şi el mai mic decât ea.

Raluca Zenga

Un israelian, doi italieni, un american, un libanez şi câţiva români au atras-o în mod special pe Raluca Sandu. Culmea este că toţi iubiţii vedetei au provenit din familii cu dare de mâna, care frecventează cercurile din înalta societate, semn că faţă lui Mircea Sandu ştie ce vrea. Tinereţea Ralucăi a fost marcată de iubirea cu tenismenul Carlos Moya, cu care a fost şi logodită. Idilă s-a spulberat după doi ani, din cauza infideților. 

Şi-a încercat norocul şi cu Ion Ion Ţiriac, pe care l-a cunoscut prin intermediul tatălui ei. După câţiva ani de prietenie, ei au devenit un cuplu timp de doi ani Raluca Sandu a luat calea Americii. Acolo, vedetă pare să se fi cuminţit, întrucât a decis brusc să se aşeze la casă ei. În 2004, fiica „Nasului“ a pus ochii pe luptătorul K1 Todd Medina, pe care l-a cunoscut în California, în sala de antrenamente pe care o deţinea americanul.