Editura Evenimentul si Capital

Avertizare COD PORTOCALIU de ploi, vijelii și grindină. VEZI județele afectate

13-05/grindina_01-465x390
Autor: | | 2 Comentarii | 4360 Vizualizari

Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis, în această dimineață, două avertizări now casting de ploi, grindină și vijelii, valabilă până la ora 8.45. În același timp, zone din nouă judeţe aflate în centrul, nordul şi sud-estul ţării sunt vizate, marţi, de o serie de atenţionări nowcasting Cod Galben de averse şi vijelii, până în jurul orelor 15.00.

UPDATE Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, între orele 14.55 - 16.00, în judeţul Arad, în zona localităţilor Pâncota, Siria, Gurahonţ, Sebiş, Dezna, Slatina de Mureş, Brazii, Avram Iancu şi Beliu, se vor semnala cantităţi însemnate de apă ce pot depăşi 15 - 20 de litri/metrul pătrat, grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice, precum şi posibile intensificări ale vântului de scurtă durată.

De asemenea, între orele 15.00 - 17.00, în zonele de munte ale judeţelor Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, cu cantităţile mai mari în zona delimitată de localităţile Agapia, Pipirig, Tg. Neamţ, Vânători Neamţ (judeţul Neamţ) şi Brodina, Straja, Putna (judeţul Suceava), sunt aşteptate averse care trecător vor avea caracter torenţial, ce vor atinge şi depăşi 30 - 35 de litri/metrul pătrat, izolat 45 litri/metrul pătrat, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină de mici dimensiuni, inclusiv descărcări electrice.

Conform meteorologilor, în intervalul orar 14.40 - 16.00, în estul judeţului Ialomiţa, vor fi frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, averse ce vor depăşi 25 de litri/metrul pătrat şi intensificări ale vântului.

În plus, până la orele 15.45, local în Dobrogea, se vor semnala frecvente descărcări electrice, cantităţi de precipitaţii ce vor depăşi izolat 25 de litri/metrul pătrat, grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului, care pot lua aspect de vijelie, în timp ce, până la ora 16.15, în sud-vestul judeţului Mureş (în zona localităţilor Băgaciu, Târnăveni, Bichiş, Luduş, Sanger Iernut, Tăureni, Valea Largă, Zau de Câmpie, Bogata, Papiu Ilarian, Chetani, Cucerdea, cu deplasare spre centrul judeţului), sunt aşteptate descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse de ploaie ce vor depăşi 25 de litri/metrul pătrat şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

UPDATE Meteorologii au emis, marţi, o atenţionare Cod Portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii, valabilă până la ora 15.00, în judeţele Vrancea, Constanţa şi Tulcea.

În intervalul orar 13.40-15.00, în zona de munte a judeţului Vrancea, inclusiv în localităţile Nereju, Paltin, Năruja, Reghiu, Nistoreşti, Vrâncioaia, Vintileasca şi Tulnici, se vor semnala averse care trecător vor avea caracter torenţial, ce vor atinge şi depăşi 40-45 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină de mici dimensiuni.

Din observaţiile specialiştilor ANM reiese faptul că sistemul este cvasistaţionar şi din datele radar în zona de specificată, în ultimele trei ore s-au acumulat circa 40-45 l/mp.

Totodată, în intervalul orar 13.45-14.30, în arealul delimitat de localităţile Tîrguşor, Cogealac, Mihai Viteazu, Vulturu, Crucea, Pantelimon (inclusiv Cheia şi Grădina) din judeţul Constanţa, precum şi în arealul delimitat de localităţile Beidaud, Ceamurlia de Jos, Stejaru şi Casimcea din judeţul Tulcea, sunt prognozate cantităţi de precipitaţii ce vor depăşi izolat 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mici şi medii dimensiuni şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

CITIȚI ȘI - Avertizare COD PORTOCALIU de ploi, vijelii și grindină. VEZI județele afectate

UPDATE Cod Galben de averse, vijelii şi descărcări electrice în zone din nouă judeţe, până la ora 15.00     Potrivit ANM, până la ora 15.00, în zona de munte şi subcarpatică a judeţelor Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea, se vor semnala cantităţi de apă care vor atinge şi depăşi local 25 l/mp, izolat 35 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină de mici dimensiuni, însoţite de descărcări electrice.

De asemenea, până la 14.00, în centrul judeţului Tulcea şi nordul judeţului Constanţa, se vor semnala descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, cantităţi de precipitaţii ce vor depăşi izolat 20-25 l/mp, plus intensificări de scurtă durată ale vântului.

Conform meteorologilor, până la ora 14.30, local în jumătatea estică a judeţului Harghita, în zona localităţilor Tuşnad, Sânmartin, Frumoasa, Lunca de Sus, Bălan, Gheorghieni, Borsec, Bilbor, precum şi local sud-vestul judeţului Sibiu, în zona localităţilor Gura Râului, Răşinari, Orlat, Poplaca, Sălişte, Cristian, Miercurea Sibiului şi zona de munte, se vor înregistra descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse de ploaie ce vor depăşi 30 l/mp şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Fenomene meteo extreme similare se vor consemna şi până la ora 13,45 în sudul judeţului Sălaj, îndeosebi în zona delimitată de localităţile Cizer, Şag, Buciumi, Meseşenii de Jos, Vârşolt, Nuşfalău şi Plopiş.

Potrivit avertizării, în județul Dolj, inclusiv zona limitrofă a orașului Craiova, se vor produce descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, averse care izolat pot depăși 20 l/mp și intensificări ale vântului, avertizarea expirând la ora 8.30.

Cea de-a doua avertizare vizează nordul județului Timiș și sud-vestul județului Arad, unde, până la ora 8.45, se vor semnala grindină de dimensiuni mici și medii, descărcări electrice, intensificări ale vântului și precipitații ce pot depăși 15 - 20 l/mp.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:33 „Guvernul în stare de alertă”: Mihai Tudose și-a anunțat miniștrii că vor munci „non-stop” 14:27 Tăriceanu va rupe coaliția de guvernare dacă PSD mărește impozitului pe venit. Amenințări pentru noul cabinet Mihai Tudose 14:07 Tudorel Toader: „Justiția trebuie resetată. Scârțâie din toate încheieturile” 14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose”

Articole salvate