ATENȚIE! Pasagerii au DREPTUL LA DESPĂGUBIRI! Uite ce TREBUIE să faci când se anulează zborul
- Dana Lascu
- 7 septembrie 2017, 12:21
În umbra evenimentelor de astăzi referitoare la zborul anulat de o companie din Portugalia și pentru că nu este pentru prima dată când anulează zboruri și anunță târziu, Centrul European al Consumatorilor din România vă oferă sprijin și consultanță. Și nu uitați care vă sunt drepturile atunci când călătoriți cu avionul!
Anularea este definită ca fiind neefectuarea unui zbor programat anterior şi pentru care s-a făcut cel puţin o rezervare, atrage atenția Centrul European al Consumatorilor din România!
Potrivit Curţii Europene de Justiţie, un zbor este anulat atunci când zborul prevăzut anterior şi întârziat este transferat pe un zbor alternativ.
Un zbor întârziat, indiferent de durata întârzierii, chiar dacă este prelungită, nu poate fi considerat zbor anulat dacă se efectuează în conformitate cu programarea prevăzută anterior de către operatorul de transport aerian.
În cazul anulării zborului, pasagerii au dreptul de a li se oferi gratuit mese şi băuturi răcoritoare, direct proporţionale cu timpul de aşteptare şi două apeluri telefonice, mesaje prin telex, telefon sau fax.
În eventualitatea unei redirecţionări, dacă ora de plecare anticipată a unui nou zbor este la cel puţin o zi după ora de plecare programată pentru zborul anulat, pasagerii au dreptul de a li se oferi gratuit cazare hotelieră şi transportul dintre aeroport şi locul cazării.
În cazul anulării zborului, pasagerii primesc o compensaţie în valoare de:
- 250 EUR pentru toate zborurile de 1.500 km sau mai puţin;
- 400 EUR pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 km şi pentru toate zborurile cuprinse între 1.500 şi 3.500 km;
- 600 EUR pentru toate celelalte zboruri.
Compensaţia se plăteşte în numerar, prin transfer bancar electronic, ordin de plată bancar sau cec bancar. Dacă pasagerul îşi exprimă acordul în scris, compensaţia se poate oferi în bonuri de călătorie şi/sau alte servicii.
Nu este prevăzut un termen maxim până la care trebuie plătită compensaţia.
Pasagerii nu pot primi compensaţii în următoarele cazuri:
- dacă sunt informaţi despre anulare cu cel puţin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută;
- dacă sunt informaţi despre anulare într-un termen cuprins între două săptămâni şi şapte zile înainte de ora de plecare prevăzută şi li se oferă o redirecţionare care să le permită să plece cu cel mult două ore înainte de ora de plecare prevăzută şi să ajungă la destinaţia finală în mai puţin de patru ore după ora de sosire prevăzută;
- dacă sunt informaţi despre anulare cu mai puţin de şapte zile înainte de ora de plecare prevăzută şi li se oferă o redirecţionare care să le permită să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută şi să ajungă la destinaţia finală în mai puţin de două ore după ora de sosire prevăzută;
- dacă operatorul de transport aerian poate face dovada că anularea este cauzată de împrejurări excepţionale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile.
Pasagerilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a alege între:
- rambursarea, în termen de şapte zile a întregului cost al biletului, la preţul de achiziţie pentru partea sau părţile de călătorie neefectuate şi pentru partea sau părţile deja efectuate, în cazul în care zborul devine inutil în raport cu planul de călătorie iniţial al pasagerului, împreună cu, dacă este cazul, un zbor de retur la punctul de plecare iniţial, cât mai repede posibil sau
- redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, cât mai repede posibil sau
- redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, la o dată ulterioară, la alegerea pasagerului, sub rezerva existenţei unor locuri disponibile.
Pasagerii au dreptul la compensaţie chiar dacă beneficiază de rambursare sau redirecţionare.
Operatorul de transport aerian poate reduce cu 50% compensaţia atunci când pasagerilor li se oferă redirecţionarea spre destinaţia finală cu un zbor alternativ, a cărui oră de sosire nu depăşeşte ora de sosire a zborului rezervat iniţial
- cu două ore, pentru toate zborurile de 1.500 kilometri sau mai puţin sau
- cu trei ore, pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 km şi pentru toate celelalte zboruri cuprinse între 1.500 şi 3.500 km sau
- cu patru ore, pentru toate celelalte zboruri.
Centrul European al Consumatorilor din România prezitp și un caz de succes
Anişoara a cumpărat un bilet de avion, dus-întors, de la o companie aeriană austriacă. În ziua zborului de întoarcere, ajunsă în aeroport, Anişoara a constatat că zborul ce urma să plece la ora 17:35 şi al cărei pasageră era, a fost anulat. Cunoscându-şi drepturile în ceea ce priveşte transportul aerian, Anişoara a încercat să-şi găsească un alt zbor de retur, însa nu a avut succes. Într-un final, comerciantul i-a pus la dispoziţie Anişoarei un zbor de retur pentru ora 20:15. Astfel, Anişoara a ajuns la destinaţie (Bucureşti), la ora 01:00. Nemulţumită de această situaţie şi, mai mult decât atât, considerând că operatorul de transport aerian nu i-a oferit suficientă asistenţă având în vedere faptul că era însărcinată la momentul acela, Anişoara s-a adresat Centrului European al Consumatorilor din România. În final, ECC Romania, cu sprijinul ECC Austria, a obţinut compensaţia care, conform Regulamentelor Europene, este datorată consumatorilor în situaţia în care zborul achiziţionat este anulat (250 de Euro).