Atanasiu susţine că săptămâna viitoare Tăriceanu ar putea fi revocat din funcţia de preşedinte al Senatului

Atanasiu susţine că săptămâna viitoare Tăriceanu ar putea fi revocat din funcţia de preşedinte al Senatului

Prim-vicepreşedinte PNL Teodor Atanasiu susţine că în cursul săptămânii viitoare cel mai probabil s-ar putea declanşa procedurile de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

''Suntem în căutarea unui moment optim, a unui moment potrivit pentru depunerea cererii. Asta înseamnă că suntem foarte atenţi la agenda parlamentară şi a parlamentarilor, în mod individual. (...) Puţin probabil ca să folosim această săptămână pentru a declanşa procedurile de demitere a preşedintelui Senatului. Probabil că săptămâna viitoare, este o săptămână mai potrivită pentru ceea ce ne-am propus'', a spus Atanasiu.

În context, el a anunţat că toţi parlamentarii liberali au semnat documentul, dar şi parlamentari independenţi sau din alte grupuri, astfel încât ''s-au strâns aproximativ 80 de semnături (...), mult mai mult decât o treime'', cât este nevoie pentru a demara acest demers.

Atanasiu a precizat că un obiectiv al partidului din care face parte este crearea unei majorităţi în Senat.

Ne puteți urmări și pe Google News

''Am asistat în ultimii doi ani la o migraţie dinspre Partidul National Liberal şi fostul Partid Democrat Liberal înspre alte grupuri parlamentare. Noi am avut aproximativ patruzeci şi ceva la sută din parlamentari (...) şi ne-am trezit că peste 10 procente au fost cei care au plecat între timp către alte partide. Ne-am gândit că nu era niciun fel de problemă să... aducem înapoi parlamentarii (...), că dacă ne reîntregim numărul de parlamentari pe care l-am avut în momentul alegerilor, împreună cu alte grupuri parlamentare să încercăm să creăm noi o majoritate parlamentară şi să conducem lucrările Senatului. (...). Noi, când ne-am stabilit obiectivele, nu am stabilit luna februarie-martie pentru moţiune de cenzură, am stabilit că moţiunea de cenzură ar fi depusă în această sesiune parlamentară, dacă reuşim să facem majoritate parlamentară. (...) Prima etapă, crearea majorităţii la Senat, următoarea etapă ar fi crearea majorităţii în Camera Deputaţilor şi a treia ar fi depunerea moţiunii de cenzură'', a mai spus liderul PNL, la RFI.