Detalii cutremurătoare despre atacul armat din biserica din Hamburg. Criminalul a fost găsit mort

Detalii cutremurătoare despre atacul armat din biserica din Hamburg. Criminalul a fost găsit mort

Atacul armat, care a avut loc în Germania noaptea trecută, într-o biserică a Martorilor lui Iehova din Hamburg, a fost descifrat de ancheta poliției. Criminalul este mort.

Cercetările poliției germane s-au desfășurat toată noaptea, după intervenția trupelor speciale care au pus capăt masacrului din biserică.

În această dimineață reprezentanții Poliției au organizat o conferință de presă și au dat detalii despre evenimentul sângeros.

Victimele participau la o întâlnire de studiu biblic la biserica Martorii lui Iehova, care a început joi la ora locală 7. Poliția a declarat că a primit primele rapoarte de un atac la ora 9.04, și a intrat în clădire mai puțin de zece minute mai târziu.

Poliția a declarat că agresorul a fost găsit printre morți, după ce ofițeri înarmați au pătruns în biserică noaptea trecută. Oficialii au declarat că ofițerii nu au fost nevoiți să-și folosească armele de foc, că bărbatul care a deschis focul a acționat singur și că s-a sinucis înainte ca aceștia să ajungă la el. Cadavrul lui a fost găsit într-o sală de la etaj.

Au fost ucise 7 persoane, dar printre victime se află și un bebeluș nenăscut, aflat în a șaptea lună de sarcină.

În imagini terifiante, înregistrate de la distanță de locuitori din zonă, bărbatul a fost văzut mergând până la o fereastră a bisericii și a tras mai multe focuri de armă în clădirea "Sala Regatului", probabil cu un pistol semiautomat. Apoi a început să împuște lumea din interior. Cu siguranță, primele focuri de la fereastră au fost pentru a atrage atenția comunității la ce face el.

Un oficial al poliției a declarat că în interiorul clădirii se aflau 50 de persoane în momentul împușcăturilor și că suspectul a fost găsit cu 15 încărcătoare asupra lui.

Cine este ucigașul de oameni

Phillip F., bărbatul care a împușcat oameni în biserica din Hamburg

Phillip F., în vârstă de 35 de ani, cetățean german și fost membru al comunității religioase Martorii lui Iehova din Hamburg, s-a aflat în spatele atacului armat care a ucis 7 oameni și a rănit alte 8 persoane, dintre care patru grav, au spus oficialii Poliției în conferința de presă la care a participat și ministrul de Interne din Hamburg și un senator, conform ziarului Bild.

Philipp F. a părăsit comunitatea în urmă cu aproximativ 18 luni „dar se pare că nu în condiții bune”, s-a afirmat în conferință.

Șeful poliției din Hamburg, Ralf Martin Meyer, a declarat că Phillip avea o licență de armă și deținea legal un pistol semiautomat din decembrie și că a tras 9 încărcătoare în timpul atacului. Tot el a lăsat să se înțeleagă că atacatorul suferea de boli psihice.

Procurorul de stat din Hamburg a declarat că a exclus deja motivul terorist, dar încă nu-l cunosc pe cel adevărat, ce l-a făcut pe bărbat să acționeze așa.

Poliția a cerut martorilor să se prezinte și să încarce orice imagini sau videoclipuri pe care le-ar putea avea pe un site special.

Conform Bild, Phillip F. a crescut în Kempten, în regiunea Allgäu din Germania, într-o familie strict religioasă. După ce a părăsit liceul, s-a perfecționat ca funcționar bancar.

Ne puteți urmări și pe Google News