Asociația „Șansa Ta” aduce pentru al doilea an consecutiv sportul în viața copiilor defavorizați

Asociația „Șansa Ta” aduce pentru al doilea an consecutiv sportul în viața copiilor defavorizați

Duminică, 21 iunie, va avea loc cea de-a doua ediție a evenimentului sportiv caritabil Cupa „Șansa Ta”, organizat de Asociația Șansa Ta, în parteneriat cu Federația Română de Sport Corporatist și Fundația „The Door” România, și susținut de Academia de Fotbal Gheorghe Hagi. Peste 130 de copii, proveniți din centre de plasament sau din familii defavorizate, vor avea ocazia să se bucure de activități recreative și sociale, în prezenţa unor fotbaliști celebri.

„Prin intermediul Cupei ”Șansa Ta” ne-am propus să aducem sportul în viața copiilor defavorizați, să-i învățăm ce înseamnă să lucrezi în echipă, ce înseamnă să câștigi, dar și cum poți trece mai ușor peste înfrângeri. Ne dorim să le oferim prilejul să se simtă speciali, apreciați și să practice un sport care le este drag, dar inaccesibil în majoritatea timpului. În plus, acest eveniment reprezintă o bună oportunitate pentru toți susținătorii Asociației să vadă că există copii foarte talentați, care au nevoie doar de puțin noroc și de puțin sprijin pentru a-și pune în valoare abilitățile. Le mulțumim pe această cale tuturor sponsorilor care sunt alături de noi”, declară Gabriel Ciobotaru, Președintele Asociației Șansa Ta.

Evenimentul sportiv va avea loc pe 21 iunie, începând cu ora 09:00, la Fundația ”The Door” România (Șoseaua Chitila Pădure nr. 1, comuna Mogoșoaia, județul Ilfov). La eveniment vor participa peste 130 de copii, proveniți de la SOS Satele Copiilor, ICC România, Centrul de Plasament Periș, Centrul Sfânta Macrina, Fundația ”The Door”, precum și copii defavorizați de la Școala Nr. 181 și copiii beneficiari ai Asociației Șansa Ta.

„De la an la an, numărul copiilor participanți crește, la fel și numărul echipelor înscrise în concurs. Dacă în 2014 aveam doar 4 grupe a câte 6 jucători, anul acesta am reușit să strângem 8 echipe a câte 8 jucători. Poate nu pare mult, dar pentru noi este enorm. Și ne bucurăm să vedem că evenimentul ia amploare și că reușim treptat să aducem sportul în viața celor care au cea mai mare nevoie de el”, susține Gabriel Ciobotaru, Președintele Asociației Șansa Ta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ediția din 2015 a evenimentului ”Cupa Șansa Ta” este susținută de: IT Galaxy, Pizza Hut, Federația Română de Sport Corporatist, Fundația pentru Sănătate, Orhideea Spa, Tymbark România, Kaufland, Aqua Carpatica, Leonte & Co, Asociația Campionii Vieții, E-Boda, Restaurantul ”La Cantine de Nicolai”, Tan-Viet Romania și mulți alții.

Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite și pe pagina de Facebook a Asociației Șansa Ta: https://www.facebook.com/asociatiasansata.ro.

Beneficiar: „Asociația Șansa Ta”

Conturile  bancare deschise la BCR:

CONT IN LEI         RO64RNCB0591123278690001

CONT IN EURO    RO37RNCB0591123278690002

SWIFT: RNCB RO BU