Compania lui Warren Buffett, grav lovită de recesiune
- Adam Popescu
- 2 martie 2009, 00:00
Compania Berkshire Hathaway, a lui Warren Buffett (cel mai bogat om din lume în prima jumătate a lui 2008), a realizat anul trecut cea mai slabă performanţă din istoria ei, din cauza crizei financiare, dând investitorilor puţine mo tive să creadă într-o redresare rapidă.
Potrivit „Financial Times”, Buffett a explicat în scrisoarea sa anuală către acţionarii Berkshire felul în care a apărut şi a evoluat criza, notând că aceasta a creat „o frică paralizantă care a cuprins ţara”. „Până la finele anului, investitorii de toate felurile erau confuzi şi însângeraţi, ca nişte păsărele rătăcite în mijlocul unui joc de badminton”, a spus Buffett.
Multimiliardarul american, care este privit ca un guru al finanţelor, a ţinut să le reamintească „învăţăceilor” săi că Bursa de obicei creşte şi că o poate face chiar dacă persistă criza.
Optimismul lui Buffett nu i-a ajutat firmei sale să traverseze neafectată criza – profitul net al Berkshire Hathaway a scăzut în 2008 cu 59%, ajungând de la 12,2 miliarde de dolari în 2007 la „numai” 4,99 miliarde de dolari. În ultimul trimestru, scăderea profitului a fost de 96%.
Acţiunile clasa A ale Berkshire au scăzut şi ele cu 32 de procente, dar afacerile în domeniul utilităţilor au înregistrat o creştere de 54 la sută, de la 1,2 la 1,85 miliarde de dolari.
Companiile subsidiare de manufactură, servicii şi retail au obţinut 2,28 miliarde de dolari, cu 3% mai puţin decât în 2007. Buffett a încercat să profite de pe urma crizei printr-o serie de investiţii în companii respectate, între care General Electric, Goldman Sachs şi Wrigley.