ARŞI în Colectiv, UCIŞI DE INFECŢIE în spital, MALPRAXIS FATAL. “Rudele să ceară acces la dosarele medicale.” Omul care S-A LUPTAT CU SISTEMUL, gata de O NOUĂ LUPTĂ CU SISTEMUL
- Daniel Măgureanu
- 3 decembrie 2015, 18:56
La puţine ore după ce medicii de la Spitalul de Arşi au confirmat că trei dintre cele 27 de victime ale incendiului de la clubul Colectiv internate la această unitate au murit din cauza infecţiilor intraspitaliceşti, un om care ştie ce înseamnă să pierzi pe cineva drag din cauza condiţiilor din spital, a reacţionat.
“Rudele celor decedaţi în spitale, în urma tragediei de la Colectiv, trebuie să ceară acces la dosarele medicale. Infecţiile nosocomiale înseamnă MALPRAXIS MEDICAL, în România! Doar uniţi putem trece de barierele Legii 46/2003”, a scris Paul Tecuceanu pe contul său de Facebook.
Fostul actor de la “Cronica cârcotaşilor”, Toni Tecuceanu, a decedat la 5 ianuarie 2010, iar fratele său, Paul Tecuceanu, şi familia, au iniţiat acţiuni în justiţie pentru a avea acces la dosarul medical şi pentru a afla adevăratele cauze ale morţii. Reprezentanţii “Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş” au susţinut că Toni a murit din cauza virusului AH1N1 (n.r. - gripa porcină), în timp ce membrii familiei au fost convinşi că decesul actorului a fost provocat de alte cauze, respectiv de un bacil extrem de periculos cu care s-a infectat în timp ce era internat la Institut. Când au reuşit să aibă acces la dosarul medical al lui Toni, despre spitalul a tot susţinut că e secret, familia a cerut ajutorul unui renumit doctor de origine română din America, Ion Alexie, pentru analiza documentelor, conform libertatea.ro. Specialistul a finalizat expertiza în luna mai 2014. Astfel, au fost infirmate opiniile doctorului Adrian Streinu-Cercel, managerul de la “Matei Balş”, care a susţinut că Tecuceanu a fost răpus de gripă porcină.
“Virusul fusese tratat şi supratratat corect şi nu avea cum să producă şocul brusc în care a intrat Toni Tecuceanu pe data de 5 ianuarie 2010, la ora 3.00. În ordinea importanţei, cauzele morţii actorului sunt embolism pulmonar acut, pneumonie bacteriană nosocomială cauzată de acinetobacter baumanni, sindromul SIRS/SEPSIS produs de infecţii nosocomiale, folosirea antibioticului Tigacyl, prelungirea nejustificată a corticosteroizilor şi posibil infarct subendocardic, pentru care nu există evidenţă credibilă”, a fost concluzia doctorului Ion Alexie. Moartea artistului n-a fost cauzată de virusul AH1N1, ci de infecţia spitalicească.