HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR  15,16 iulie 2023. Proiectul Manhattan și teoria conspirației

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR  15,16 iulie 2023. Proiectul Manhattan și teoria conspirației

 O parte dintre nativi trebuie să dea dovadă de diplomaţie ca să evite nişte conflicte inutile, probabil cu anturajul apropiat. S-ar putea să ai de mediat între două persoane din famile. Horoscopul tău arată că iți este necesară o viata ceva mai activa, şi poti incepe cu plimbări scurte în aer curat, evitând aglomeratia, dar şi căldura infernală.

15,16 iulie

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Pe 15 iulie s-au născut Rembrandt van Rijn, Iris Murdoch, Jacques Derrida, Forest Whitaker, Jean-Baptiste Charcot, Mario Kempes, Costin Nenițescu, Florin Mihăilescu, Eugen Filotti, iar pe 16 iulie s-au născut Ginger Rogers, Ruben Blades, Ronald Amundsen, Andrea del Sarto, Gheorghe Cozorici, Dimitrie Anghel, Sergiu Adam.

Pe 15 iulie, sâmbătă, în calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Chiriac, Iulita, Iosif din Tesalonic, Vladimir, Luminătorul Rusiei. Pe 16 iulie sunt Sfinţii: Sf. Sfinţit Antinoghen cu cei 10 ucenici ai săi. Avudim şi Faust.

 

Tradiţional, Circovii de vară, Cercurile Mărinii, Ciurica. Începând din 15 (Chiric Şchiopul) sau 16 iulie, Circovii sunt spirite feminine, compozite, dar cu preponderenţă elemente de foc, care „ciuruiesc în bătaie” pe cei care nu ţin cele trei zile de interdicţii. Se poate specula că este o sărbătoare ce vine tocmai din matriarhat, femeile nu fac dragoste, ci război, adică ciomăgesc bărbaţii neascultători ai datinei.

Mircea Eliade spunea că Circovii sunt un fel de arhetip al sărbătorii amazoanelor, în plin miez al verii fecunde, sunt trei zile în care femeile se pot răzbuna libere pe bărbaţii „leneşi la muncă, beţivi şi neperformanţi în pat”.

 

"Evenimentul Zilei" din ziua de 16 iulie 1945, exact acum 73 de ani, a fost, pe atunci, un mare secret de stat. Era atomică începea prin detonarea unei bombe atomice în New Mexico, în cadrul proiectului "Manhattan". Amintitul proiect a însemnat efortul fantastic a unui echipe de savanţi de primă mărime, majoritatea evrei, conduşi de Robert Oppenheimer, a peste 40 de companii private şi a 130.000 de oameni. Costul proiectului, reactualizat pentru valoarea de astăzi a fost de peste 40 miliarde dolari. Aşa afirmă „Book of Days”.

Mai există şi o altă variantă a acestui eveniment, "teoria conspiraţiei". Se spune şi nu fără motiv, că trupele americane au capturat pe teritoriul Germaniei învinse şi au adus în America trei bombe nucleare şi că echipa de savanţi a lui Oppenheimer era foarte departe de realizarea unei bombe atomice, după cum rezultă din corespondenţa desecretizată dintre membrii colectivului de savanţi, fiizicieni de renume.  În mai 1945 doi savanţi americani de frunte, fizicieni atomişti corespondau asupra proiectului Manhattan, din care făceau parte. Din formulele sofisticate pe care le schimbau rezulta un singur lucru: erau foarte departe de o soluţie. Nici nu stabiliseră „masa critică”! Interpelaţi, după război, oficialii americani au spus că scrisorile au fost „fabricate” ca să înşele adversarul. Jurnaliştii au râs, în mai 1945 Germania era învinsă, Japonia pusă pe fugă şi URSS era marea prietenă a Americii şi principalul partener de afaceri!

 

Una dintre bombele aduse din Germania a fost "experimentată", după ce a fost demontată şi reasamblată ca să se ştie cum se poate fabrica, pe 16 iulie 1945, celelate două au fost aruncate în capul japonezilor la Hiroshima şi Nagasaki, la începutul lui august 1945.

Hitler tot vorbea de "arma secretă" care urma să schimbe soarta războiului, iar Mussolini spune clar într-un discurs, reluat şi pe "Discovery" că a văzut în Germania "trei arme, trei bombe ale Apocalipsei, care vor schimba soarta războiului".

Aş crede că totul este un bluff, o teorie standard a conspirației, dar un amănunt mă pune pe gânduri: cele două bombe folosite împotriva japonezilor nu semănau deloc una cu alta. Se poate presupune că nici a treia nu semăna. Este tipic pentru gândirea tehnică germană, pentru perfecţionismul lor păgubos.

Germanii au pierdut războiul pentru că tehnica lor militară, superioară, era mereu îmbunătăţită, nu s-au stabilit, ca ruşii sau americanii la cateva tipuri de arme, mediocre, dar fabricate în serii, în număr înspăimântător de mare. Dacă bombele erau fabricate de americani trebuiau să fie la fel, să semene una cu alta, mai ales că făscuseră o experienţă care reuşise. De ce să mai experimentezi, să schimbi forma şi probabil şi proiectul tehnic, dacă ai soluţia corectă! Nu este în stilul american, americanii sunt inventatorii standardizării şi a produselor în serie mare fabricate pe banda de asamblare!

Întrebat de un jurnalist de stânga, în America comuniştii erau puternici înainte de 1951, de multele transporturi "strict secrete" de nave pline care aduceau "câte ceva" din Europa, preşedintele Truman, la o conferinţă de presă, a expediat delicata problemă printr-o glumă: "Ştiţi că America este formată din emigranţi europeni. Acum îşi aduc... bagajele!" „Şi bombele atomice pe ce vas au venit?” a continuat jurnalistul. Preşedintele a râs, a râs, şi-a scos ochelarii şi i-a curățat, a scos batista şi s-a şters pe frunte, apoi a spus: „Mai sunt întrebări?”

Mă tem că cele două superputeri de la jumătatrea secolului XX, URSS şi USA îşi datorează puterea şi bunăstarea de la ce au "adunat" de prin Europa. Măcar SUA au făcut-o ceva mai elegant, mai civilizat, dar la fel de rapace!

Şi iar mă tem, de fapt sunt sigur, că toate nenorocirile cu încălzirea globală şi vremea din ce în ce mai agresivă şi creşterea activităţii seismice şi vulcanice globale, ca să nu mai vorbim de radiaţii, sunt urmarea directă a celor cinci mii de explozii nucleare din atmosferă şi subterane. Ele au iniţiat un proces ireversibil la nivelul întregii planete, proces care este greu de estimat. Cei responsabili de aceasta, de fapt iresponsabilii, şi-au dat seama şi au oprit experienţele atomice. Dar, era prea târziu. Nu vreţi să ştiţi urmările acestor experienţe atomice... de fapt, le suportăm cu toții. Au rănit grav, poate chiar mortal, Pământul!

Acum vă rog să mă scuzați, dragi jupânițe și cinstiți jupâni, am oaspeți dragi, aici în Prahova submontană, niște tineri inimoși și frumoși, niște milenariști care cred că se mai poate face ceva bun, ceva cinstit și onorabil, ceva pentru bunăstarea poporului, aici, în România. Ce să fac, să le risipesc iluziile, sau să le dau sfaturi și conexiuni cum să devină visurile lor realitate? Păi, de ce credeți că au venit la mine? De ce credeți că au ajuns la un pustnic în rodaj și nu la guvernul României, sau la politicieni? Bune întrebări, nu?

Așa de bune sunt întrebările, că iarăși fac o noape albă, astăzi este mâine, chiar dacă se spune de persoane onorabile și autorizte că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

 

HOROSCOP  15,16 iulie 2023

 

BERBEC   Nu te enerva din cauza unor nimicuri sau a unor inexactităţi de comunicare.  Fii deosebit de precis în discuţii sau în negocieri.  Sâmbătă este un prilej să recapeţi iniţiativa. Un semn de foc iţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură. In aceasta perioada a weekend-ului de la jumătatea lunii iulie ai ceva noroc. Asta nu înseamnă că ai să câştigi la loto, la casino sau la orice alt joc aranjat. Poziţia lui Venus indică prietenii noi şi petreceri reuşite, asa ca fă un tur de telefoane pe la prieteni ca să vezi de unde sare invitația.  Se poate să primeşti scurte veşti neaşteptate de la membrii familiei şi/sau de la prieteni. Surprize plăcute şi mai puţin placute, situaţii care evolueaza spre intorsaturi neaşteptate, dar comice până la urmă, sunt deliciile weekendului.

 

 

TAUR  Sâmbătă, domeniul avantajat este cel al noului. Astăzi este ziua noutăţilor.  Atât în sensul de veste, informaţie, eveniment social cât şi cu înţelesul de obiecte, imagini, de oameni noi. Mult entuziasm şi optimism şi o privire mai filozofică asupra vieţii te ajută să te bucuri din plin de deliciile verii. Care delicii, costă din ce în ce mai mult! Stelele şi conjunctura astrologica te avantajeaza astazi, protejandu-te eficace impotriva atacurilor familiei şi prietenilor care vor neapărat să te scoată la plimbare sau la nu ştiu ce festival de jazz. Tu vrei la munte! Duminica trebuie sa eviti asumarea de angajamente și responsabilități pe termen lung, să nu faci promisiuni bombastice pe care apoi să le regreți.

 

 

GEMENI  Sâmbătă este o zi favorabilă schimbărilor, călătoriilor, deciziilor cu aspect financiar. Toate domeniile sunt favorizate, mai puţin cele care ţin de iluziile pe care ţi le faci în relațiile sentimentale. In viata este ca in supermarket : ai de unde alege, dar nu găseşti ce iţi trebuie. Mai nou, se pare ca şi oferta este de proastă calitate! Daca astazi te simti cumva zdrobit de refuzurile prietenilor si ale anturajului, în general, nu-ti risipi inutil energia ca sa demonstrezi că ai totuşi dreptate. Configuraţiile planetare mixte şi o privire mai filozofica asupra vietii vor face ca aceast weekend să treacă repede şi fără necazuri mari. Legăturile de sânge şi de mir conteaza, restul sunt niste străini, aşa ca tot de la parinţi sau frati poţi obtine ceva bani si poate și o vorba buna. Trebuie doar să încerci.

 

 

RAC  O zi de sâmbătă interesantă, mai ales sub aspectul veştilor şi noutăţilor pe care le afli. Cumpărăturile şi achiziţiile sunt favorizate ca şi „rectificările” și împăcările în relațiile sentimentale. Stelele spun, la fel ca un batran ințelept chinez, ca prea multă insistență duce la dezastru, pe cand cumpătarea aduce succesul! Mai ales în relațiile amoroase. Vorbește! Ţine minte că astăzi lumea are nevoie de poveşti frumoase si vorbe fermecatoare pentru a contrabalansa climatul violent si decadent. Mici îmbunătăţiri şi transformări favorabile ale unei situaţii, veşti bune de departe. Seară de sâmbătă relaxantă şi plăcută. Poate la un film, poate la un concert, poate la un club neagresiv, plăcut şi ignifug. Duminica este zi de distracție și relaxare, așa scrie la calendarul corporatist.

 

 

LEU   Sâmbătă este o zi foarte bună ca să faci planuri de viitor (vacanță) şi să iei deciziile necesare. O zi activă, poate chiar prea activă pentru căldura toridă, aşa că trebuie să eviţi graba şi nerăbdarea. Trebuie să iei măsuri – planifică-ţi timpul în aşa fel încât să ai mai mult timp liber. Sigur că pare o contradicţie, weekend-ul este o perioadă de pauză, dar tu te gândeşti numai la bani. Chiar dacă ai nevoie de mai mulţi bani (cine nu are?) nu-ţi sacrifica pasiunile tale şi micile plăceri pe altarul viţelului de aur. Simţul tău imperial, posesiv ţinut prea mult în frâu se răzbuna sâmbătă. Discuții aprinse cu cineva de la care vrei sa obtii ceva important. Reuşită, pentru că încăpăţânarea bate logica. Duminică trebuie să faci, neapărat, ceva care îţi place mult, poate să te duci la un concert, poate o înghețată americană cu cafea scumpă, sau pur şi simplu să stai în pat.

 

 

FECIOARĂ  Dimineaţă foarte dinamică, cu multă activitate în care se pot finaliza vechi dorințe şi idei. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Şoapte pe înserat şi atmosfera ciudată de roman de dragoste de la tropice, te ajută să devii mai sentimental decât de obicei. Sâmbăta o poti folosi sa iei, in sfarsit, decizia aceea desteapta, curajoasa si dreapta, la care te gandesti de mai multa vreme. Nu tot ce este adevarat si drept trebuie, însă, spus in gura mare, trebuie sa dai dovada de mai multa diplomaţie şi tact in relatiile cu familia ta, cu anturajul tau. Sâmbătă seara sunt ceva petreceri la orizont, trebuie numai să alegi. Duminică, probabil, o să te trezeşti la prânz, aşa că abia dacă ai timp să pregăteşti programul de săptămâna viitoare. Pentru că în jungla asta de beton virginele care nu au un plan sunt devorate de monştrii.

 

 

BALANŢĂ   Sâmbătă, noi idei par să se contureze în cercul rudelor de sânge.  Prietenii, familia, anturajul este avantajat de stele. Poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în compania lor. Mesajul stelelor, repetat de mai multe ori, ca să înţelegi mai bine, este să dai dovadă de tenacitate şi consistenţă. Horoscopul tău te sfatuiește să ceri sfatul și sprijinul unui prieten experimentat, înainte ca ceilalți să se prindă că nu știi să te descurci. Poate că este vorba de petrecerea de sâmbătă seara, sau de team building-ul de care esti responsabil, sau de ultima seară de vacanță, ceva de genul ăsta. În orice caz, distracţia este pe măsura dorinţei tale. Stelele fixe şi in primul rand malefica Deneb te avertizeaza sa-ti supraveghezi sănătatea şi regimul alimentar şi… trebuie să răreşti ţigarile!

 

 

SCORPION    Weekend-ul pare să fie foarte liniştit, chiar monoton. Poţi folosi această zi de sâmbătă ca să-ţi faci un bilanţ al lucrurilor pe care le ai de făcut, planuri pentru vacanță și nu numai! Relațiile cu persoanele născute in semne de aer și foc sunt in acest weekend armonioase, dar nu prea grozave cu cei născuți în semne de apa și pământ. Nu te amesteca cu cei care nu sunt ca tine. Mezalianţele şi amestecurile de religii şi rase au fost întotdeauna motive de conflicte, mai mari sau mai mici. Cercul tau de prieteni este destul de bun, nu te baga in cine ştie ce fiţe. Duminică nu uita că o anumia rutina se cere in profesie sau meserie si se numeste metoda, dar in dragoste trebuie sa aduci mereu ceva nou, ca sa-i intretii veşnic flacăra!

 

 

SĂGETĂTOR   Sâmbătă Soarele nu îți este favorabil, așa că, preventiv vorbind, evită expunera prelungită. Dar nici nu renunța pentru că, se pare, razele solare sunt o sursă sigură de importanta vitamină „D”. Cel puțin așa umblă zvonul pe net. Nu încerca să te baţi cu toată lumea în acelaşi timp, planifică-ţi secvenţial activitatea şi priorităţile tale. Foloseşte cu isteţime resursele pe care le ai. In jungla asta de beton ai luptat cu abilitate ca să ajungi unde eşti, intreabă-te daca eşti dispus “sa calci peste cadavre” ca să continui o traiectorie ascendenta. Sâmbătă - micile infumurari pe care le afisezi pot fi interpretate ca un succes pe care de fapt nu l-ai avut. Cineva, probabil din Fecioară sau Capricorn  încearcă să te ajute, să-ți intre în graţii. Sâmbătă seara ești invitat, se pare, la o petrecere veselă, poate la un nativ din Rac, poate la o petrecerea de vacanță. Duminică – zi de ordine şi curăţenie, sau de plecat la drum!

 

 

CAPRICORN   Cine se trezește foarte de dimineaţa îi este foarte somn. Asta este toată filosofia şi ar fi bine să-ți cruți forţele în acest weekend pentru că urmează o săptămână densă și obositoare. Sâmbătă, o veste bună urmată de o mică pierdere. Un obiect pe care-l găseşti, până la urmă. Ai mare nevoie de un sfat bun, de confirmarea unei atitudini aşa că... sună un prieten. După cum spune înţeleptul, la un prieten trebuie să găseşti aprobarea faptelor tale, un pahar de apă şi un sfat bun! Duminică nu trebuie sa forţezi lămurirea unor situații, deoarece atuul pe care te bazezi, analiza detaliului, gândirea rece, logica si uşor cinică nu te ajuta prea mult.  O persoană care te-a dezămăgit, sau evitat, în ultimul timp, încercă în acest weekend să-şi răscumpere păcatele. Atenţie la datele primite, deoarece de multe ori reprezintă părerea celui în cauză şi nu o descriere cît mai apropiată de realitate. Duminică seara primești o veste bună, care te poate bucura mult.

 

 

VĂRSĂTOR   O parte dintre nativi trebuie să dea dovadă de diplomaţie ca să evite nişte conflicte inutile, probabil cu anturajul apropiat. S-ar putea să ai de mediat între două persoane din famile. Horoscopul tău arată că iți este necesară o viata ceva mai activa, şi poti incepe cu plimbări scurte în aer curat, evitând aglomeratia, dar şi căldura infernală. Totuși, atenție la curent și la schimbarea bruscă de temperatură! In acest weekend faci schimbările la care te gândeai de mai mult timp, care privesc dispunerea şi ergonomia camerei tale şi de ce nu, a bucătariei şi a livingului. Debarasează-te de toate prejudecatile și micile frâne psihice care ți-au frânt elanul și nu ţi-au permis să-ti arați adevaratele calitați de organizator şi de ce nu, de arhitect amator. Eleganta şi bunul-gust sunt elementele necesare în viaţa de zi cu zi. Nu spune că nu ai bani suficienţi ca să fii la modă. Coco Chanel spunea că elita creaza moda intr-o zi când nu are bani.

 

PEŞTI    Evenimente în anturaj şi veşti plăcute de departe, de la prieteni aflați în vacanță. În registrul mediu spre interesant. Nimic foarte important nu pare că se întâmplă în această perioadă! Perioada favorizează nativii care activează  în transporturi, educaţie şi turism. Toată lumea se grăbeşte. În acest weekend este indicat să-ţi oferi un moment de respiro şi să vezi în ce parte vrei să o iei. Este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta.  Nu fii original cu orice pret. De obicei modul acesta de abordare sperie şi instraineaza, in loc sa atragă! Trebuie doar sa inspiri incredere şi să asiguri pe cei din jur ca se pot baza pe tine, în orice împrejurare. Sâmbătă ai tendinţa, pentru unii supărătoare, de a fi permanent în ofensivă, sa ții la părerea ta și să nu  faci concesii sau compromisuri nimănui. Păstrează-ți calmul si umorul. Duminica poți să primești o veste în doi peri despre o reuniune de familie la care te aşteptai să fii invitat.