Andrei Gerea: TVA ar putea fi redusă cu cel puțin două puncte, până în vară

Andrei Gerea: TVA ar putea fi redusă cu cel puțin două puncte, până în vară

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) ar putea fi redusă cu cel puțin două puncte procentuale până în vara acestui an, iar alte taxe ar putea fi eliminate, a spus astăzi Andrei Gerea, ministrul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri.

„Condițiile de a face business s-au îmbunătățit în România, chiar dacă încă încă nu resimțim un impact major. A fost redus CAS-ul cu 5%, s-au acordat scutiri de impozit pe profitul reinvestit, s-a redus taxa pe valoare adăugată pentru pâine și sperăm ca, până la vară, să reușim scăderea TVA-ului măcar cu două puncte procentuale, precum și eliminarea altor taxe”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Energiei.

„Trebuie să acționăm calculat, iar pentru asta lucrăm la strategii solide”, a completat Gerea.

Gerea a participat astăzi la o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri din județul Argeș, în cadrul căreia ministrul a prezentat programele naționale care vin în sprijinul întreprinzătorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News