Anchetă a Poliţiei în cazul copilului înecat în piscină la Venus

Anchetă a Poliţiei în cazul copilului înecat în piscină la Venus

Poliţiştii constănţeni au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, in rem, după tragedia de aseară când un copil de 5 ani a murit înecat în piscina hotelului Afrodita din staţiunea Venus. Părinţii nu au putut fi audiaţi, fiind în stare de şoc.

Tragedia a avut loc seara trecută când micuţul Sebastian, din Bucureşti, aflat în vacanţă cu părinţii la hotelul de patru stele Afrodita din Venus s-a înecat în piscină. Alerta s-a dat la ora 21,10 când poliţia a fost sesizată, telefonic, că un copil pluteşte în bazin. Se pare că părinţii, aflaţi pe terasă, l-au scăpat pentru câteva minute de sub supraveghere. Băiatul ar fi coborât pe scări, s-ar fi îndreptat spre piscină pentru că ar fi văzut plutind ceva pe apă. S-ar fi aplecat să recupereze obiectul şi ar fi alunecat în bazin.

Lipsa copilului a fost observată abia când nişte persoane l-au văzut plutind în apă şi au dat alerta. Angajaţii au sunat la 112. Medicii de la Ambulanţă, sosiţi urgent la faţa locului, l-au resuscitat până au simţit un puls slab şi l-au transportat, apoi, la Spitalul Municipal Mangalia. În ciuda eforturilor colectivului medical, Sebastian nu a mai putut fi salvat, la ora 22,35 fiind declarat decedat. Poliţiştii din Neptun au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, in rem. Părinţii nu au putut fi, deocamdată, audiaţi. Sunt în stare de şoc.

Familia de turişti, din Bucureşti, era în vacanţă la hotelul Afrodita, de patru stele, din staţiunea Venus. Veniseră cu cei doi copii, unul de 5 ani, celălalt de 2 ani, împreună cu bunicul. Unii dintre martori spun că de fapt Sebastian alerga după fratele său mai mic.Piscina hotelului Afrodita nu are bară de protecţie. Bazinul are program de supraveghere zilnic între orele 8,00 şi 18,00. Terasa de lângă piscină este puternic luminată şi, de obicei, aglomerată. Cadavrul a fost depus la Morga Spitalului Mangalia pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor decesului.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News