Lidera de la Berlin este strivită între presiunile cancelariilor occidentale, care îi cer să formeze un guvern, în orice condiții, pentru a pune capăt crizei din Germania, și pretențiile foarte „stângiste” puse de social-democraților, pentru a intra la guvernare.

La numai câteva ore după ce se anunțase eșuarea negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare, Angela Merkel declara luni, 20 noiembrie, într-un interviu la postul de televiziune ARD, că organizarea unor noi alegeri constituie „soluția cea mai bună” pentru depășirea crizei politice. Ideea unui nou scrutin a fost salutată imediat de partenerii lui Merkel, socialcreștinii din Bavaria (CSU), și așa iritați de concesiile pe care cancelara părea dispusă să le facă partenerilor de dialog, verzii și liberalii.

Sâmbătă, 25 noiembrie, cu ocazia unei reuniuni regionale a partidului său, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), Angela Merkel afirma: „Să le cerem alegătorilor să meargă din nou la urne, cred că ar fi un lucru total greșit.” Cu aceeași ocazie, ea saluta discuțiile exploratorii pe care CDU le-a demarat cu Partidul Social-Democrat (SPD), pentru formarea guvernului.

Sondajele care profețeau catastrofa

Ce s-a întâmplat în cele cinci zile pentru a o determina pe Merkel să-și schimbe atât de radical poziția?

Simplu: mai multe sondaje preziceau o catastrofă pentru cea care vrea să obțină al patrulea mandat de cancelar, un record în istoria Germaniei. Primul sondaj, realizat de SPON-Wahltrend pentru Der Spiegel, arăta că, în cazul unor noi alegeri, doar 29,2% dintre germani ar mai vota cu CDU. Adică o prăbușire de 3,7% față de rezultatul de la alegerile din 24 septembrie, de 32,9%, care era oricum cel mai prost rezultat al CDU din 1949 încoace.

Un alt sondaj, realizat de „t-online. de” (siteul companiei Telekom) arăta că majoritatea (54%) germanilor se împotrivesc unei noi candidaturi a lui Merkel.

În fine, o a treia cercetare sociologică, realizată de Civey, a publicat proiecția locurilor în Budenstag, în cazul unor noi alegeri. Astfel, CDU (împreună că aliatul său, CSU) ar fi fost singura formațiune care ar fi pierdut (minus 3 mandate), în vreme ce SPD ar fi câștigat 9 mandate, liberalii ar fi câștigat 26, verzii 31, iar Linke (Stânga) un loc. Șocul cel mai mare l-a reprezentat însă faptul că Alianța pentru Germania (AfD) ar fi câștigat 9 fotolii de parlamentar. Or, AfD, o formațiune eurosceptică și anti-imigrație șocase deja Ocidentul pentru că reușise, nu doar să pătrundă în Parlament, la nici patru ani de la înființare, dar se clasase pe locul III, cu 13,4%.

„Cea mai puternică femeie din lume” nu are de ales

Toate cancelariile occidentale (inclusiv Bruxelles-ul) și toată presa așanumită „mainstream” (convențională) au tras semnale de alarmă repetate, unele mai disperate ca altele, că prelungirea crizei din Germania pune în pericol însăși stabilitatea Uniunii Europene. Sondajele de mai sus au fost picătura care a umplut paharul, convingând-o pe Merkel să renunțe la bățoșenie și să accepte posibilitatea unui guvern cu social-democrații.

Merkel, cu spatele la zid

Primele pretenții formulate de social-democrați pentru a participa la guvernare alături de creștindemocrați nu fac decât să confirme temerile că derapajul spre stânga va continua: într-un interviu pentru ediția de duminică a ziarului Die Welt, Elke Ferner, secretara SPD pentru problemele familiei, a cerut reconsiderarea de către CDU a politicilor sociale, blocate în timpul alianței precedente, inclusiv o creștere a taxelor pentru finanțarea pensiilor mici.

La rândul său, deputatul SPD Ralf Steigner a declarat că partidul său nu va accepta niciodată o limitare a numărului de refugiați și nici o îngrădire a reîntregirii familiilor refugiaților deja aflați în Germania. Or, aceasta era una dintre măsurile anunțate de Merkel la presiunea colegilor din priopriul partid.

Un alt politician social-democrat, Malu Dreyer, a ținut să avertizeze brutal: „Merkel nu este acum într-o poziție în care să formuleze pretenții!”

Cercul vicios al doamnei cancelar

Deși un guvern CDU-SPD a mai funcționat din 2013 până la alegeri, repetarea unei „mari coaliții” părea de neimaginat. Pe de o parte, din cauza declarațiilor repetate ale liderului SPD, Martin Schulz, care a promis că niciodată nu se va mai alia cu Dreapta „conservatoare”, pe de altă parte, din cauza presiunilor exercitate din interiorul CDU și dinspre aliații CSU asupra lui Merkel de a stopa derapajul spre stânga, devenit tot mai vertiginos de la criza imigranților din vara lui 2015. Acest derapaj este văzut ca principala cauză a erodării populare care a dus la rezultatul prost de la ultimele alegeri.