Amenințarea lui Putin la adresa României și Poloniei, criticată de NATO

Amenințarea lui Putin la adresa României și Poloniei, criticată de NATO

Președintele rus a declarat că Rusia va răspunde cu represalii dacă SUA vor plasa rachete în țările din apropierea sa, precum România și Polonia. Declrația belicoasă a lui Putin nu a rămas fără răspunsuri din partea Bucureștiului, a Varșoviei sau a NATO

Luna aceasta a fost inaugurat, la baza militară de la Deveselu, elementele unui scut antirachetă, urmând ca și în Polonia să fie amplasat un astfel de echipament de apărare. Scutul este menit a apăra Europa în fața unor state precum Iranul și nu este îndreptat împotriva Rusiei, a explicat Washingtonul, de mai multe ori, în ultimii ani.

„Obligați să luăm măsuri”

Amenințarea lui Putin a fost făcută în timpul unei conferințe de presă, susținută alături de premierul grec, Alexis Tsipras, la Atena. „Dacă ieri, în acele zone din România, oamenii nu știau ce înseamnă să fii în raza de acțiune, azi suntem obligați să luăm măsurile necesare pentru a ne asigura securitatea”, a spus Putin. NATO, care operează acest sistem de apărare american, a explicat că nu poate fi folosit ofensiv, pentru că nu includ explozibili. „Orice amenințare din partea Rusiei este nejustificată și iresponsabilă”, a spus purtătoarea de cuvânt a Alianței Nord- Atlantice, Oana Lungescu. „Rusia știe foarte bine că sistemul nostru de apărare balistică este defensiv și nu este nici realizat, nici direcționat împotriva Rusiei”, a explicat oficialul NATO.

Ne puteți urmări și pe Google News

O platformă similară cu cea din Deveselu va fi construită în Polonia, iar secretarul general al NATO face o vizită la Varșovia, luni și marți, pentru a discuta despre summitul din luna iulie

„Vom aștepta până când Polonia acționează într-un fel. Nu vom lua nicio măsură până când nu vedem rachete în zonele vecine”, a spus Putin.

Reacțiile MAE român și polonez

MAE român spune că declarațiile lui Putin ignoră situația reală pe care atât România, cât și aliații săi au explicat-o de mai multe ori, în ceea ce priveşte caracterul pur defensiv al sistemului de apărare antirachetă. „Prevederile Acordului bilateral dintre România şi SUA în domeniul apărării antirachetă reglementează strict caracterul defensiv al sistemului de la Deveselu şi conformitatea acestuia cu prevederile Cartei ONU”, precizează ministerul.

Și ministrul de Externe polonez, Witold Waszczykowski, a precizat că „elementele scutului antirachetă american, care vor fi amplasate în Polonia, nu reprezintă o amenințare la securitatea Rusiei”. „Preşedintele Putin ar trebui să ştie foarte bine că acest sistem este conceput să apere Europa de un atac cu rachete din Orientul Mijlociu”, a declarat Waszykowski, într-un interviu. „Totuşi, prezenţa militară (în Polonia) a americanilor şi a forţelor NATO reprezintă un răspuns la comportamentul agresiv al autorităților ruse care ne îngrozește. Aceasta va fi o prezenţă în scop defensiv, nu va presupune o ameninţare la adresa Rusiei”, a adăugat el.

„Amenințarea este de natură nucleară”

Hari Bucur-Marcu, expert în politici de apărare, a precizat, pentru Evenimentul zilei, că problema în ceea ce privește declarația lui Vladimir Putin este că amenințarea este de natură nucleară. „Președintele Putin spune românilor că, în momentul în care ei au acceptat pe teritoriul lor o bază militară permanentă americană, iar americanii sunt o mare putere nucleară, Rusia se simte, pe de o parte, amenințată, iar pe de altă parte, îndreptățită să ia măsuri de combatere cu arme nucleare a prezenței nucleare americane în vecinătatea sa geografică. Fiind nucleară, amenințarea asta se combate cu măsuri de descurajare nucleară, dintre cele deja angajate la nivel global. Sunt câteva elemente care ne îndreptățesc să credem că Vladimir Putin încearcă să creeze o criză nucleară, refăcând condițiile care au generat criza rachetelor din Cuba, din 1962. Putem bănui că Moscova se gândește deja la negocierile care vor urma, pentru rezolvarea acestei crize, astfel încât Rusia să iasă cu fața curată din situația în care s-au băgat în 2014, cu Crimeea, dându-se înapoi, dar și obținând retrageri din partea SUA”, spune Hari Bucur-Marcu

„Rusia, amenințare la adresa păcii”

Analistul politic Iulian Chifu apreciază că suntem în fața unei infracțiuni calificate de amenințare cu utilizarea forței în relațiile internaționale, în raport cu un stat suveran. „E o variantă sancționată de dreptul internațional. Autoritățile române trebuie să lase sfioșenia și timiditatea, de frica evitării escaladării și să califice aceste declarații explicit. În plus, este un nonsens total. Potrivit lui Putin, Rusia reacționează pentru ce va fi eventual la Deveselu, după creșterea distanței de acțiune și pentru că lansatoarele ar putea lansa și rachete cu rază medie, cu încărcătură la bord, fără a ști românii - o poveste tip drobul de sare - în timp ce ignoră situația curentă, a dezvoltării unei capacități pur defensive, coordonată pe baza Chartei ONU, care menționează explicit dreptul de apărare al statelor suverane. Putin se descalifică cu asemenea susțineri, ignoră realitatea, fiind complet sub controlul și influența Statului Major rus, care poate da rateuri și face calcule greșite, ce pot atrage lumea în conflict. Rusia se prezintă ca o amenințare la adresa păcii și stabilității în lume, un stat revizionist și revanșard, care încearcă să impună prin forță recunoașterea unui statut de superputere și a unor drepturi excepționale la nivel internațional”.