Amănunte în exclusivitate. Vizita istorică la București a Preafericitului Patriarh Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii. România lui Cristoiu
- Ion Cristoiu
- 25 octombrie 2017, 21:00
Între 26 octombrie şi 28 octombrie 2017, Preafericitul Patriarh Kiril al Moscovei şi al Întregii Rușii întreprinde o vizită la Bucureşti. După anunţarea vizitei mai întîi pe surse şi, mai apoi, oficial, în presa noastră au apărut note şi comentarii despre eveniment, cu rare excepţii (articolul semnat de Florian Bichir în Evenimentul zilei) toate stînd sub semnul gogomăniilor produse de urechism, incultură şi activism neobolșevic sub acoperirea de gazetar.
Datele şi documentele de care am făcut rost pentru înainte de a scrie acest comentariu, inclusiv Programul vizitei, pe care-l public în exclusivitate, sînt menite a aşeza vizita în coordonatele sale exacte.
Sfîntul Sinod al BOR a declarat 2017 ca anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului.
În cadrul acestui an, între 26-28 octombrie 2017, BOR organizează la Bucureşti un şir de manifestări la care au fost invitate Patriarhia Moscovei, Patriarhia Sîrbă, Patriarhia Bulgară, Patriarhia Georgiei, Biserica Ortodoxă din Albania, Biserica Ortodoxă din Polonia, Biserica Ortodoxă din Ţinuturile Cehiei şi Slovacia. Lista Bisericilor invitate scoate în evidenţă scopul manifestărilor de la Bucureşti:
Acela de a omagia și chiar beneficia şi chiar a dezbate rezistenţa Bisericilor Ortodoxe din fostele ţări socialiste în faţa represiunii din Regimul comunist. Rămîne important de subliniat că şefii Bisericilor Ortodoxe din fostele ţări cu regim comunist vor participa la:
– Sărbătoarea hramu- lui Catedralei Patriarhale Sfîntul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie) şi la Şedinţa Solemnă a Sfîntului Sinod al BOR cu tema Dificultăţile mărturisirii credinţei ortodoxe în timpul comunismului şi importanţa libertăţii religioase astăzi. Spre deosebire de toate Bisericile Ortodoxe din fostele ţări socialiste, Biserica Ortodoxă Rusă a cunoscut ce va să zică reprimarea comunistă. Între 1917 şi 1943 (cînd Stalin a apelat la Biserica Ortodoxă pentru a însufleţi pe ruşi în Marele Război), Biserica Rusă a trecut printr-o teroare amintind-o pe cea a creştinilor sub împăraţi romani, precum Nero: Înalte feţe bisericeşti trimise în lagăr sau împuşcate, transformarea Bisericilor în cluburi, grajduri, cămine culturale, persecutarea credincioşilor.
Serafim al Leningradului a fost arestat la vîrsta de 82 de ani, grav bolnav şi dus direct la plutonul de execuţie de la Butovo, lîngă Moscova.
De altfel, la Butovo, unde a fost între anii 1937-1938, cei ai maximului atins de Teroarea stalinistă, au fost executați și aruncați în gropi comune 1000 de membri ai clerului ortodox rus, dintre care 300 au fost sanctificați.
Pe locul de martiraj al Bisericii Ortodoxe Ruse au fost ridicate două biserici, una de lemn și una de piatră, iar locul e considerat unul cu cele mai multe sfinte relicve din toată Rusia.
După căderea Comunismului, Biserica Ortodoxă Rusă a lansat vasta campanie numită Noii Martiri, constînd în sanctificarea clericilor ucişi de regimul comunism, ridicarea pe locul unde au fost lagăre şi cimitire legate de cler și credincioși a Bisericilor pe sînge, proclamarea suferinţelor Creştinilor Ruşi drept Golgota Rusească, slujbe ţinute pe locurile de execuţie, ca, de exemplu, cea ţinută de Kiril, în fiecare an, a patra sîmbătă după Paşti, la Butovo.
Fiind vorba de o temă cu o asemenea semnificaţie, dar şi de o sărbătoare a Bisericii noastre la care, ca la orice sărbătoare, e frumos să participe şi Bisericile surori, în mod normal a fost invitat şi Patriarhul Kiril. Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii a acceptat invitaţia. Programul vizitei sale, pe care-l dăm în finalul comentariului, în exclusivitate şi obţinut din surse, arată limpede că nu e o vizită bilaterală, ci o vizită pentru a participa la o sărbătoare a Bisericii Ortodoxe Române alături de alte Biserici surori, şi la manifestările dedicate Bisericii în comunism, o inițiativă de excepție a Bisericii Ortodoxe Române. Despre semnificaţiile vizitei s-au scris multe năzbîtii.
Cea mai mare, susţinută atît de rusofobi, cît şi de rusofili, ar fi una care ține de viziunea dominantă la Fierăria lui Iocan din Moromeții lui Marin Preda. Şi anume că Patriarhul Kiril e un Trimis al lui Vladimir Putin la Bucureşti. Ceva în genul Putin l-a chemat şi i-a zis: Mergeţi la Bucureşti şi daţi-le românilor un semnal din partea mea că vreau să-i cuceresc!
După Patriarh, vin şi eu cu tancurile! Desigur, Biserica Ortodoxă Rusă e un aliat al regimului Putin în planul imperialismului rusesc.
Ca şi Patriarhul Alexei I al Moscovei şi al Întregii Rusii, după 1945, Kiril împărtăşeşte tema expansiunii ruseşti în lume fie și sub forma creșterii zonei influenţă. Dar chiar şi în timpul lui Stalin, Biserica Ortodoxă Rusă şi-a avut propriile interese globale, mai mult sau mai puțin diferite de-ale Puterii Pămîntești.
Acceptarea invitației era inevitabilă dacă ne gîndim la:
1) Îngrijorarea Bisericii Ruse de a vedea Bisericile Ortodoxe din fostele ţări socialiste reunindu-se fără ea.
2) Preocuparea de a exploata tema Martirajului în vremea Comunistă.
3) Politica de apropiere de BOR, Biserică slujind într-o ţară ostilă politiceşte. Dincolo de acestea, prezenţa Patriarhu- lui Moscovei şi al întregii Rușii la sărbătoarea BOR e o mare victorie a Patriarhiei noastre.
Una e să fie la sărbătoare doar bisericile din celelalte foste țări comuniste și alta e să fie şi Biserica Ortodoxă Rusă, întruchiparea planetară a creştinismului ortodox. Ca să nu mai spunem că Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii e una dintre marile personalități nu numai ale Rusiei sau Ortodoxismului, dar și ale lumii de azi. Cel puțin în Rusia eu l-aș considera prin influență al doilea om ca importanță după Vladimir Putin. Vor fi şi semnificaţii politice?
Deşi Kiril a acceptat programul exclusiv religios (în Franţa s-a întîlnit cu preşedintele Franţei, în 2016!) fără a-şi fi programat nici o întîlnire laică, vizita are inevitabile semnificaţii politice.
Că vrea sau nu Patriarhia României, ea are şi valoarea unei mîini întinse de Moscova dacă nu oficialităţilor, atunci românilor şi mai ales credincioşilor români.
Sunt tare curios să văd dacă Vizita va fi percepută de presa noastră la adevărata lui valoare de moment istoric.
Programul Vizitei Întîistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Surori cu prilejul Sărbătorii Sfîntului Cuvios Dimitrie Cel Nou, Ocrotitorul Bucureștiului și al Ședinței Solemne a Sfîntului Sinod
Joi, 26 octombrie 2017
Sosirea Patriarhului Kiril al Moscovei și al întregii Rusii
- 16,45. Sosirea pe aeroportul Otopeni a Delegației Bisericii Ortodoxe Ruse, conduse de Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii.
Din delegație mai fac parte, printre alții: ÎPS Părinte Mitropolit Ilarion de Volokolamsk. ÎPS Părinte Arhiepiscop Serghei de Solnenogorsk. Delegaţia rusă va fi întîmpinată, printre alţii, de: Preafericitul Daniel, Patriarhul României, IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Tîrgoviştei, Exarh patriarhal. După Primirea Înalţilor Oaspeţi, vor urma, în Salonul Oficial al Aeroportului, scurte declaraţii de presă.
17.40 Sosirea coloanei oficiale în faţa Catedralei Patriarhale.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Preafericitul Părinte Patriarh Kiril urcă scările centrale ale Altarului de vară, de lîngă Catedrala Patriarhală.
Primirea de către Preafericitul Părintre Patriarh Daniel, din partea Preafericitului Părinte Kiril, a sfintelor moaşte ale Sfîntului Serafim de Sarov.
Slujbă specială pentru primirea sfintelor moaşte: Binecuvîntarea mică, Troparul Sfîntului Serafim de Sarov, Ectenia întreită scurtă, Otpust, Polihroniu. Cuvîntul de bun venit al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Cuvîntul de răspuns al Preafericitului Părinte Patriarh Kiril. Sfintele moaşte ale Sfîntului Serafim de Sarov sînt aşezate, alături de moaştele Sfîntului Cuvios Dimitrie cel Nou, în baldachinul special amenajat. Cei doi Patriarhi şi însoţitoriii lor se deplasează spre Salonul Dignitas, din Palatul Patriarhiei, unde va avea loc întîlnirea bilaterală.
Vineri, 27 octombrie 2017
Hramul Catedralei Patriarhale şi al Capitalei
8.30 Înveşmîntarea soborului de ierarhi străini în Sala Sinodală, iar ierarhii români în sala Felicitas din Reşedinţa Patriarhală.
8.45 Închinarea soborului de slujitori la sfintele moaşte din baldachin.
9.00 Sfînta Liturghie. Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale Slujesc: Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împreună cu PF Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rușii, și cu alți întîistătători ai Bisericilor surori invitate la București, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi; Cuvîntul de învăţătură despre Sfîntul Serafim de Sarov, după citirea Sfintei Evanghelii, rostit de Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Citirea actului solemn comemorativ. După Ectenia întreită se rosteşte Ectenia pentru morţi şi „Veşnica Pomenire” în limbile română, slavonă şi albaneză, pentru mărturisitorii şi apărătorii ortodoxiei din toate ţările comuniste trecuţi la Domnul;
Oferirea de distincţii unor creştini ortodocşi români deţinuţi în temniţele comuniste.
La finalul Sfintei Liturghii, cuvîntul de mulţumire al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi oferirea darurilor (icoane) conducătorilor delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe surori;
Sîmbătă, 28 octombrie 2017
Şedinţa solemnă a Sfîntului Sinod
9.00 Te Deum la 10 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române – în Catedrala Patriarhală
10.00 Şedinţa solemnă a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române dedicată Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română – în Aula Magna Teoctist Patriarhul.
12.00-13.00 Expoziţia de fotografii: Justinian Patriarhul – Viaţa şi activitatea, în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei Plecarea delegaţiei Patriarhiei Ruse spre Moscova.