Alina Gorghiu: PNL își dorește să vină la guvernare, dar numai pe o cale constituțională

Alina Gorghiu: PNL își dorește să vină la guvernare, dar numai pe o cale constituțională

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marți seara, la Digi 24, că liberalii vor în continuare să vină la guvernare, dar numai pe o cale constituțională, adică printr-o moțiune de cenzură.

Întrebată fiind dacă planul liberalilor de a ajunge la guvernare nu va fi dat peste cap de o "repliere" a PSD, care ar putea veni în următoarea perioadă cu o nouă propunere de premier din partea actualei coaliții de guvernare, propunere ce ar trebui acceptată de președinte, Gorghiu a explicat: "Singurul lucru pe care pot să vi-l garantez este că Președinția, niciodată, nu va încălca Constituția, așa cum a făcut-o Traian Băsescu. Dacă există o majoritate să-și desemneze un candidat, evident, am convingere că Constituția va fi în spirit și în literă respectată. Am văzut, însă, alt plan din partea lui Victor Ponta, care încerca cumva să-și asigure succesorul la Palatul Victoria. Țineți minte, era o propunere făcută președintelui Klaus Iohannis: aș pleca, mi-aș da demisia, cu o condiție, de parcă era la piață. Vă dați seama ce se întâmplă în capul lui Victor Ponta de simțea nevoia să-l provoace pe președintele Iohannis la un pact de coabitare, așa cum era dânsul obișnuit cu Băsescu pe vremuri. În fine, trecând de tulburarea din acel moment a premierului, vreau să vă spun că noi, și niciodată n-a spus PNL altceva, vom încerca înlocuirea acestui guvern cu un guvern liberal așa cum scrie la Constituție, în Parlament, printr-o moțiune de cenzură".

Pe de altă parte, ea a punctat că un astfel de demers este firesc și că orice partid se pregătește pentru exercitarea actului guvernamental: "Suntem foarte pregătiți, avem un program de guvernare discutat, paradiscutat, în interior, cu mediul de afaceri, cu societatea civilă".

La întrebarea dacă liberalii ar veni la guvernare cu noul Cod fiscal aflat acum în discuție, Gorghiu a răspuns: "Cu măsuri de relaxare fiscală și cu alte multe măsuri de pregătire (...) Din păcate, în acest moment nu avem acea majoritate parlamentară care s-a regăsit punctual în două situații pe care le știți, Strategia Națională pentru Apărare și numirea directorului la SIE. A fost o majoritate conjuncturală, sper să realizăm o majoritate care să nu fie de context, să nu fie doar pe un proiect, ci să fie o majoritate care să se reunească în jurul unei moțiuni de cenzură care să susțină un program de guvernare al liberalilor. De ce nu?! Am tot auzit acuzații că-mi doresc să ajungem la guvernare. Ar trebui să mă acuze lumea dacă nu aș vrea să ajungem la guvernare".

Ne puteți urmări și pe Google News