Alina Gorghiu: Lecţia grecească e aceea că populismul poate prăbuşi o ţară
- Carmen Vintil ă
- 21 august 2015, 12:18
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a susținut că demisia Guvernului Tsipras reprezintă o nouă problemă pentru Atena, și a subliniat că prudența rămâne în continuare esențială pentru România.
"Demisia guvernului Tsipras de la Atena reprezintă o nouă problemă pentru o ţară aflată de multă vreme într-o situaţie foarte dificilă. Inclusiv din acest motiv prudenţa şi responsabilitatea rămân în continuare esenţiale pentru România. Cel mai important lucru este să nu ne facem rău cu mâna noastră, intrând - prin cheltuieli nesăbuite - în deficite bugetare de genul celor care au dus Grecia aproape de faliment", a scris Alina Gorghiu pe Facebook.
Ea spune că nu poate "accepta cinismul lui Victor Ponta de a planta bombe cu ceas, setate să explodeze în economie după ce acesta nu va mai fi premier".
"Lecţia grecească e aceea că populismul poate prăbuşi o ţară, iar premierul Ponta acţionează exact după această reţetă a iluziilor vândute oamenilor", a mai susținut liderul PNL.
Aseară, premierul Alexis Tsipras a apărut în fața microfoanelor instalate la Centrul de conferințe Zapio, în ținuta clasică – fără cravată la cămașa albă, descheiată la gât – și a anunțat că va depune președintelui demisia sa și a guvernului și va organiza alegeri parlamentare anticipate.
Citiți mai mult: Corespondență din Grecia. Premierul Tsipras a DEMISIONAT, dar le cere grecilor să-l aleagă din nou. Ce a spus în DISCURS