Fostul președinte al delegației PSD din Parlamentul European în perioada 2005-2014, Adrian Severin, a relatat întrun interviu acordat „Evenimentului zilei” că, sub președinția lui Traian Băsescu, fostul ambasador Mihnea Motoc a primit o telegramă de la Palatul Cotroceni în care i s-a cerut să comunice în Bruxelles că România nu este de acord să iasă de sub supravegherea europeană în domeniul justiției. Adrian Severin a povestit, în premieră, episoade necunoscute publicului larg, despre discuții aprinse care au avut loc pe tema României în cercurile europene.

- Evenimentul zilei: Domnule Severin, ați scris pe rețeaua de socializare Facebook că ați avut discuții dure cu oficiali ai Comisiei Europene, în care le-ați cerut să înceteze presiunile pentru condamnarea lui Adrian Năstase și a altor politicieni din România. Când ați discutat cu Barroso, Rehn, Day, Schulz?

- Adrian Severin: Să știți că la vremea respectivă au fost niște ecouri și aici în România, dar nu au fost luate foarte serios în seamă.

- Când au avut loc discuțiile?

- Cred că șirul discuțiilor a început în intervalul anilor 2007-2009. Dacă îmi amintesc bine, eu eram în România în campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a spus ceva din care se înțelegea că Olli Rehn (comisarul pentru extinderea UE, n.red.) era interesat de dosarul lui Adrian Năstase. Am analizat, am săpat puțin și mi-am dat seama că purtătorul de cuvânt a scăpat o idee exprimată cu adevărat de Olli Rehn la întâlniri interne. Rehn era alertat în legătură cu faptul că procesul lui Năstase trenează, lăsând să se înțeleagă că Bruxellesul dorește condamnarea lui.

- Și ce s-a întâmplat?

- Dacă o să căutați în arhivă, în știrile din acea perioadă, o să găsiți că am cerut demiterea purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene. Am făcut asta ca să pun presiune pe ei să recunoască public că este vorba despre o politică asumată, pentru că altfel nu puteam să dovedesc faptul. I-am mai cerut public comisarului european pe Justiție, dl Barrot (Jacques Barrot, n.red.), să explice cum stau lucrurile. Doream să îi presez să iasă la lumină. De aceea cred că am acuzat Comisia Europeană de corupție în combaterea corupției din România. Am fost criticat de către oficialii Parlamentului European dar și de unii români din partidele de guvernământ de la acea dată, pentru asta. M-am întâlnit la scurtă vreme, întâmplător, cu Joseph Daul, care pe atunci era președintele Grupului PPE din Parlamentul European, în garajul Parlamentului și l-am întrebat de ce m-au criticat. «Da, ai dreptate, dar nu am avut ce să fac», mi-a spus. A recunoscut că spusesem adevărul.

- Ce ați făcut mai departe?

- I-am trimis lui Barroso (Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, n.red.) o scrisoare în care i-am cerut să îl demită pe purtătorul de cuvânt sau să accepte că acela este punctul de vedere al Comisiei Europene. Barroso mi-a răspuns că purtătorul de cuvânt a exprimat punctul de vedere al Comisiei, adică nu a exprimat o opinie personală. Aceasta mi-a permis să revin cu o altă scrisoare în care protestam împotriva felului incorect în care este tratată România. Nu mai știu dacă mi-a răspuns în scris și la această scrisoare dar știu că a trimis-o cumva la mine pe dna Cathy Ashton, pe atunci comisar pentru comerț, ca să îmi spună că Barroso este animat de bune intenții și se poate discuta cu el. Mai târziu, întâlnirea cu dl Barroso a avut loc, organizată de un europarlamentar portughez foarte apropiat de el.

- Mai aveți răspunsul?

- Nu știu dacă îl mai am. În orice caz, el trebuie să fie în arhive.

 

„Comisarul mi-a spus că are mâinile legate”

 

- Și întâlnirile despre care vorbiți?

- Am făcut atunci un scandal mare la conducerea Grupului socialist din Parlamentul European cerând ca Grupul să denunțe abuzurile Comisiei. Din cauza asta s-a organizat o întâlnire în biroul lui Schulz (Martin Schulz, președintele grupului socialist din PE, n.red.), la care au mai participat Barrot, Rehn, Swoboda (Hannes Swoboda, eurodeputat austriac, n.red.) și Anna Colombo, fostul secretar general al socialiștilor. Am avut o discuție foarte dură cu ei. Le-am reproșat că nu este posibil să nu fie respectată prezumția de nevinovăție în România. De asemenea am arătat că rapoartele MCV conțin minciuni la capitolul constatărilor, și aberații antidemocratice la cel al propunerilor. Nimeni n-a negat și nu a contrazis afirmațiile mele. Cred că, dintre toți, Barrot era singurul nevinovat. De ce? Mi-a spus separat că prin ceea ce fac îl ajut, pentru că el nu știe ce se află în dosarul României. A mai adăugat că îl cunoaște personal pe Adrian Năstase și îl respectă, că socotește atitudinea Comisiei ca fiind incorectă dar că are mâinile legate.

- Cum adică nu știa?

- Mi-a spus că în mod inexplicabil dosarul României este gestionat de Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene și omul de încredere al Președintelui Barroso, și că el, comisar european pe Justiție fiind, nu are acces la dosar.

 

„Am ridicat problema listei de indezirabili. Nu au negat spusele mele”

- Au mai fost și alte întâlniri?

- A mai avut loc o întâlnire, ulterior, în biroul dlui Barrot. Nu mai sunt sigur dacă la această întâlnire a participat și dna Day dar cu siguranță au participat consilierii ei. Dl Barrot le-a cerut acestora să-mi explice care e situația, pentru că el nu știe ce să-mi spună. Sensul nu era atât că nu are informațiile, ci că nu are sau, mai ales, nu împărtășește, argumentele. Eu am ridicat atunci trei probleme. În primul rând, problema de principiu a amestecului Comisiei în domenii în care nu deținea competențe atribuite prin tratate. În al doilea rând, problema privind lista de amendamente la legislația românească prin care se încerca să ni se impună norme contrare principiilor statului de drept, afectând mai ales respectarea dreptului la un proces echitabil. În al treilea rând, problema listei de indezirabili, tratați fără niciun respect al prezumției de nevinovăție și a cărei condamnare era vădit privită ca dovadă obligatorie a eficienței și independenței justiției române. Am primit numai răspunsuri evazive. Nu au negat spusele mele dar nici nu s-au angajat la remedierea situației.

- La ce listă de indezirabili vă referiți?

- Vreau să înțelegeți care este modul lor de a gândi. Au pe cineva de care nu le place în România? Pun acea persoană pe o listă neagră și cer înlăturarea ei. Dacă le place o persoană, indiferent ce probleme are, o apără. Știu sigur că Rehn, în diverse ședințe de-ale lor, a ridicat problema dlui Adrian Năstase cu nume și prenume. Au mai fost și alte nume dar nu mi le mai amintesc. Cred că a fost menționat și numele lui Dan Voiculescu, dar nu sunt sigur. Eu nu am văzut o listă scrisă. Asemenea liste mai degrabă erau dictate interlocutorilor români de încredere. Numele însă erau rostite în spatele ușilor închise ale instituțiilor europene, eu însumi auzindu-le în repetate rânduri.

 

„Așa am rămas cu MCV-ul!”

- S-a mai întâmplat ceva după aceea?

- Prin 2009 și 2010 am avut un schimb prelungit de scrisori cu dna Reding, comisarul pentru Justiție, care i-a succedat comisarului Barrot. Printre altele, îi ceream să prezinte sursele informațiilor și propunerilor care se regăseau în rapoartele oficiale dar și în cererile nepublice ale Comisiei. Acestea includeau, nu totdeauna în scris, dar explicit, liste cu nume de persoane publice considerate a fi corupte înainte de orice judecată și care trebuiau înlăturate. Mi-a răspuns orice, mai puțin ceea ce îi ceream. Nu a vrut sub niciun chip să prezinte sursele. În fapt, sistemul era cunoscut dar era nevoie de o asumare oficială. A fost refuzată. Aceasta s-a putut și cu sprijinul celor de la București. Niciodată Guvernul român nu a sprijinit sau întărit sau repetat demersuri precum cele despre care vorbesc. Cel puțin eu nu știu să se fi întâmplat asta.

- Vă referiți la rapoartele MCV?

- Da, precum și la ansamblul discuțiilor purtate în jurul lor. Să știți că a existat, la un moment dat, și o tentativă de ridicare a MCV-ului. Prin 2010, cred, dna Day, la o întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale UE, spre surpriza multora, a anunțat că s-ar fi hotărât ridicarea MCV-ului pentru România, precizând că este vorba despre o hotărâre politică care speră că nu va fi comentată. Este posibil ca faptul să fi fost influențat, printre altele, și de o discuție anterioară avută de mine cu Președintele Barroso, în contextul preocupărilor lui de a obține un nou mandat în fruntea Comisiei. După primirea acestei informații, văzând că nu se întâmplă nimic, am căutat explicații. Mi s-a spus că ambasadorul Mihnea Motoc (șeful Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană în perioada 2008-2015, n.red) a primit instrucțiuni de la Cotroceni prin care i s-a cerut să comunice că România nu este interesată de ridicarea MCV. Și așa am rămas cu MCV-ul.

- Adică a primit o telegramă. Ați văzut telegrama?

- Nu. Am auzit de ea, dar ținând seama de credibilitatea mare a sursei mele, sunt sigur că a existat.

- Cine a fost sursa dumneavoastră?

- Sursa a fost din misiunea României la Bruxelles.

- Deci chiar România s-a opus ieșirii ei de sub supravegherea Comisiei europene?

- Așa se pare.

 

Cum au stat românii în poziția ghiocelului

Adrian Severin a mai relatat în interviu că oficialii români obișnuiau să le promită șefilor Comisiei Europene că vor face „tot ce li se cere”. „În ceea ce îi privește pe oficialii români, mi s-a spus că, începând cel puțin cu 2012, mulți dintre aceia care aveau întâlniri cu dl Barroso, sau mai nou cu dnii Junker (președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, n.red.) și Timermanns (primvicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, n.red.), obișnuiau să înceapă discuția dând asigurări că tot ce li se va cere vor face. Aceasta spre amuzamentul, dar și indignarea funcționarilor europeni care erau de față”, a spus Severin. Severin a spus că a mai acuzat „decapitarea” unor politicieni din România în cadrul unei „audieri” din Parlamentul European. „Am pus în evidență maniera abuzivă și discriminatorie în care UE folosește argumentul statului de drept și al luptei împotriva corupției pentru a controla statele membre și a le impune anumite decizii politice contrare intereselor sau convingerilor lor. Inclusiv decapitarea elitelor lor politice și economice. Era vorba nu numai de Comisie, ci și de OLAF, care avea și mai are birouri la București, în chiar sediul unor instituții ale statului român. Nu mai știu dacă DNA sau ANI sau amândouă. Aceste birouri depășesc cu mult limitele cooperării firești”, a relatat acesta pentru EVZ.