Adrian Nastase a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu declaraţii ale lui Băsescu făcute înaintea sentinţei în dosarul "Zambaccian"

Adrian Nastase a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu declaraţii ale lui Băsescu făcute înaintea sentinţei în dosarul "Zambaccian"

Petiţia a fost înregistrată şi cel mai probabil va fi direcţionată către Inspecţia Judiciară, a declarat pentru EVZ purtătorul de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu

Adrian Năstase a sesizat, luni, Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu declaraţii făcute de preşedintele Traian Basescu în dimineaţa zilei în care instanţa a dat decizia în dosarul "Zambaccian", aşa după cum reiese din textul postat pe blogul său de către fostul premier. Petiţia fost înregistrată luni, la Consiliul Superior al Magistraturii şi va fi redirecţionată către Inspecţia Judiciară, a declarat pentru EVZ purtătorul de cuvânt al Consiliului, Monica Prejmereanu. "În acest moment, petitia se află în secretariatul CSM. Cel mai probabil va fi direcţionată către Inspectia Judiciara care va analiza", a precizat sursa citată. Adrian Năstase solicită CSM să sesizeze Inspecţia Judiciară, "în măsura în care nu există deja o auto-sesizare", în legătură cu faptul că "în dimineaţa de 6 ianuarie 2014, în cadrul unei emisiuni televizate, la B1TV, intre orele 11 si 12, preşedintele României, Traian Băsescu, a afirmat "Năstase a reuşit să instituie un sistem clientelar care a fost şi este extrem de greu de dizlocat". "Întâmplător sau nu, la ora 16.30, Completul de 5 judecători penal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condus de judecătorul Ionuţ Matei, a pronunţat sentinţa în dosarul nr. 1919/1/2013, adăugând o condamnare pentru fapte de corupţie, fapte pentru care am fost achitat prin sentinţa penală nr. 474 din 30 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală în dosarul nr.3862/1/2010", a scris Năstase pe blogul său. El consideră că preşedintele a făcut o afirmaţie, în contextul în care dosarul era nefinalizat, "afectand, în acest fel, independenţa justiţiei". Paralelă Adrian Năstase face o paralelă cu faptul că forul suprem al magistraturii a reacţionat în urma declaraţiilor premierului Victor Ponta conform cărora George Becali sau Relu Fenechiu sunt, în esenţă 'oameni buni', lucru apreciat de magistraţi ca putând afecta independenţa judecătorilor. "În mod similar, în condiţia în care preşedintele României, înainte de pronunţarea sentinţei, a afirmat, în esenţă, că sunt un 'om rau', în mod evident această afirmaţie a afectat independenţa justiţiei. Vă rog, de aceea să solicitaţi Inspecţiei Judiciare să analizeze în mod asemănător, această chestiune", a mai scris Adrian Năstase în petiţia pe care a depus-o la CSM. Fiind vorba despre o petiţie, aceasta poate fi direcţionată către Inspecţia Judiciară fără ca plenul CSM ori secţiile să decidă în acest sens.