Editura Evenimentul si Capital

Pomohaci, „Arsenie Boca 2”? De ce este IUBIT un PREOT acuzat de PEDOFILIE

Autor: | | 4 Comentarii | 6962 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Cristian Pomohaci, preotul exclus din Biserica Ortodoxă Română şi cercetat de Parchetul General pentru racolare de minori în scopuri sexuale, continuă să fie în centrul atenției, iar oamenii îl iubesc necondiționat.

Chiar dacă nu mai poate ține slujbe, credincioșii se adună cu sutele la concertele lui și nu cred o iotă din ce spun anchetatorii. Psihologul Mihai Copăceanu afirmă că este vorba de cel puţin două categorii de susţinători: cei care îi preţuiesc calităţile spirituale şi cei care îi apreciază talentul artistic. „Pe de o parte sunt cei apropiaţi de spiritualitate şi de poziţia, identitatea, autoritatea şi rolul său de preot, cei care l-au cunosc în mod direct sau nu, adică cei care preţuiesc calităţile spirituale, serviciile religioase de care au beneficiat sau au auzit.


In plin scandal sexual, fostul preot Cristian Pomohaci a facut un gest controversat la Jina. Ce i-a facut unui baietel pe scena


Şi nu sunt puţini, deci o fidelitate care are la bază raţiuni religioase. Trebuie să subliniez că domnia sa a fost un lider religios, a creat un fenomen cu impact naţional în propria parohie, un fel de «Arsenie Boca 2». Pe de altă parte, există categoria celor care l-au susţinut observând comportamentul său de interpret, apariţiile publice larg mediatizate, prestanţa, succesul artistic, discursul cu impact şi mai ales tipul de melodii pe care le interpreta. Toţi aceşti factori au creat o imagine solidă şi greu de destabilizat mai ales în România. În fine, ambele categorii de persoane pot coincide, pentru că la români muzica populară este prietenă bună cu religia compatrioţilor“, explică psihologul conform Adevărul. 

De ce nu cred acuzațiile?

Credinţa oamenilor că este foarte probabil să se afle în faţa unei înscenări este invocată şi de sociologul Alfred Bulai: „Dacă nu crezi informaţia despre acea persoană, nu e nicio problemă, mai ales că în România există cultura scenaritei, care sugerează întotdeauna că e o manevră a cuiva. Sunt prinşi oameni în flagrant şi alţi oameni, care îi cunosc pe respectivii, totuşi cred şi spun că e o înscenare. Faptul că este o informaţie în spaţiul public nu înseamnă că e şi crezută.“

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate