Acuzații GRELE ale Rusiei față de Turcia: Ankara a REFUZAT să autorizeze survolarea teritoriului de către un avion rus

Acuzații GRELE ale Rusiei față de Turcia: Ankara a REFUZAT să autorizeze survolarea teritoriului de către un avion rus

Turcia a refuzat să autorizeze survolarea teritoriului său de către un avion de recunoaştere rus, după cum prevede Tratatul 'Cer deschis', chiar dacă Ankara şi Moscova se numără printre semnatarele acestuia, a denunţat miercuri Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse, informează AFP şi TASS.

Itinerariul zborului rus, prevăzut să aibă loc între 1 şi 5 februarie, a fost transmis armatei turce, însă aceasta a refuzat să autorizeze survolarea teritoriului său, afirmând că nu a primit un asemenea document, a acuzat ministerul rus într-un comunicat, scrie Agerpres.

'Acest lucru creează un precedent periculos în ceea ce priveşte absenţa unui control asupra activităţii militare a unui stat parte a Tratatului 'Cer deschis'', a subliniat ministerul. 

Acest tratat, intrat în vigoare în 2002 şi semnat de circa 30 de state, printre care SUA, Rusia, Turcia şi UE, prevede survolarea acestor ţări semnatare, pentru a monitoriza obiectivele militare şi armamentul, în vederea întreţinerii încrederii reciproce. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Relaţiile dintre Ankara şi Moscova au fost puternic deteriorate după ce un avion militar rus a fost doborât la 24 noiembrie, deasupra frontierei siriene, de armata Turciei, care l-a acuzat de violarea spaţiului aerian turc, lucru dezminţit de Moscova. 

Sâmbătă, Turcia a acuzat din nou un avion militar rus de violarea spaţiului său aerian, acuzaţie pe care Moscova a calificată-o drept 'propagandă'