Acuzații grave pentru Iliescu şi grupul său, în „Dosarul Revoluției”

Acuzații grave pentru Iliescu şi grupul său, în „Dosarul Revoluției”

Procurorii Secției Parchetelor Militare au dispus în „ Dosarul Revoluției ” extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul infracțiunii contra umanității.

 

„Pentru păstrarea puterii, noua conducere politică și militară instaurată pe 22 decembrie 1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane”, spun procurorii care lucrează la „Dosarul Revoluției”, potrivit unui comunicat al Parchetului General dat ieri publicității

. „Din modul în care s-a produs acest atac reiese existența unui plan după care s-a acționat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forțelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naționale şi difuzarea unor ordine, rapoarte şi informații false, scoaterea în stradă şi înarmarea populației, respectiv crearea aparenței unui război civil”, se mai arată în ordonanța din 1 noiembrie 2016 a Secției Militare a Parchetului General.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Un act procedural normal”

Preşedintele Asociației 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, spune că anchetatorii nu au făcut decât un act procedural normal: „Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Parchetul General este un act procedural normal în urma redeschiderii dosarului. Aşteptăm cu interes să înceapă urmărirea penală in personam pentru persoanele pe care noi le-am indicat în plângerile penale de-a lungul anilor şi care au mai fost puse sub urmărire, o parte dintre ele. Şi nu numai, poate că se depistează şi alte persoane care au acționat în decembrie 1989 împotriva Revoluției şi revoluționarilor. Încredere zero în Secția Parchetelor Militare, încredere zero în tot ce înseamnă Parchet. Nu este nicio binefacere, este un act procedural, repet. Nu avem de lăudat pe nimeni şi nici măcare de apreciat. Pur şi simplu, în urma deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului, aceste dosare au fost redeschise şi astăzi s-a ieşit cu acest comunicat, care trebuia de fapt să fie de mult timp şi dosarul nu trebuia să fie închis niciodată”.