ACL îl acuză pe Cătălin Cherecheş: În ciuda deciziei BEJ Maramureș, bannerele și afișele ilegale cu care s-a împânzit abuziv municipiul Baia Mare nu au fost date jos și nici înlocuite

ACL îl acuză pe Cătălin Cherecheş: În ciuda deciziei BEJ Maramureș, bannerele și afișele ilegale cu care s-a împânzit abuziv municipiul Baia Mare nu au fost date jos și nici înlocuite

Biroul Județean Electoral Maramureș a admis contestația depusă de Alianța Creștin Liberală Maramureș care, pe 20 octombrie, a sesizat autoritățile privind abuzurile și ilegalitățile comise de reprezentanții PSD Maramureș, se arată într-un comunicat de presă al ACL Maramureş.

"Astfel, s-a constat și de către BEJ că afișele și materialele electorale de promovare a candidatului PSD-UNPR-PC nu prezintă nici editura care a efectuat tipărirea, nici entitatea care a comandat materialele electorale. În ciuda deciziei BEJ Maramureș, bannerele și afișele ilegale cu care s-a împânzit abuziv municipiul Baia Mare nu au fost date jos și nici înlocuite", se arată în comunicatul de presă al ACL Maramureş.

În acest context, Mircea Dolha, preşedintele PNL Baia Mare i-a solicitat  primarului Cătălin Cherecheș, coordonatorul campaniei electorale PSD-UNPR-PC în Baia Mare, să înlăture de urgență afișajul ilegal cu care a fost împânzit municipiul.

"Atât eu, cât și băimărenii, vrem ca municipiul sa redevina curat, apreciind că edilul-șef și liderii locali ai PSD, UNPR și PC sfidează decizia autorităților și prevederile legii, disperați și conștienți că Victor Ponta a pierdut deja votul cetățenilor din Baia Mare, Maramureș și restul țării. Totodată, solicităm public liderilor Alianței PSD-UNPR-PC Maramureș si coordonatorului de campanie Cătălin Cherecheș să respecte prevederile Legii 334/2006 și să facă publice atât cantitățile în care s-au comandat materiale electorale, cât și firmele care au executat această lucrare", susţine Mircea Dolha.

Mircea Dolha a adus în discuţie şi problemele cu legea ale primarului Cătălin Cherecheş.

"Ne exprimăm convingerea că vom fi cu toții surprinși de aceste informații – deși avem dubii că ele vor fi furnizate de către liderii PSD întrucât sponsorii preferă să cotizeze ”pe sub mână” ca apoi, când sunt recompensați cu contracte fabuloase din bani publici, să fie la adăpost și să nege liniștiți că ar avea vreo legătură cu partidul care ”taie și spânzură”, respectiv PSD și cu primarul  penal Cătălin Cherecheș-UNPR care se află de peste un an în cercetare la DNA în mai multe dosare, acuzat fiind de luare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată, acte de comerț incompatibile cu functia de primar", a spus liderul PNL Baia Mare.

Ne puteți urmări și pe Google News