VASLUI. A omorât un copil pe trecerea de pietoni și a crezut că scapă

VASLUI. A omorât un copil pe trecerea de pietoni și a crezut că scapă

Șoferul de 22 de ani mergea cu 80 de km/h în oraș, Copilul avea doar 15 ani. Pe asphalt nu au fost urme de frânare

Magistratii de la Curtea de Apel Iași au decis majorarea pedepsei pentru un șofer vasluian care a trecut pe roșu și a accidentat mortal un adolescent, la cinci ani de închisoare. Condamnat inițial la 3 ani si 6 luni de închisoare pentru ucidere din culpă, Ionut Radu Bogdan, tânărul care a omorât un copil pe trecerea de pietoni de la Independența, municipiul Vaslui, a crezut că va scăpa cu o pedeapsă mai mică la Curtea de Apel Iași. Numai că socotelile acestuia si ale apărătorului nu au coincis cu decizia judecătorilor ieșeni, informează site-ul vasluian vremeanoua.ro. Acestia au decis majorarea sentinței la 5 ani de închisoare. În plus, Ionut Radu a fost obligat la plata a 200 de lei, cheltuieli judiciare către stat. Astfel, măsura arestului la domiciliu luată pe numele tânărului a fost revocată și acesta urmează să ajungă în spatele gratiilor. De asemenea, judecătorii ieșeni au păstrat celelalte dispoziții luate de către instanțele vasluiene.

Filmul unui accident mortal

Scenele șocante au avut loc la intersecția de lângă Independența. Un elev de 15 ani a fost lovit în plin si aruncat mai bine de 20 de metri. Martorii povestesc cum a zburat în aer ca o păpusă: i-au zburat încăltămintea, geaca si dintii. La volanul mașinii se afla Radu Bogdan, un tânăr de 22 de ani, din Muntenii de Sus, despre care oamenii spun că este un teribilist ce obisnuiește să conducă cu viteză foarte mare în oras. Așa s-a întâmplat si în acea seară, când a lovit elevul cu peste 80 de km/h. Mai mult, au declarat martorii pentru vremeanoua.ro, Radu Bogdan a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Mașina a fost serios avariată. La scurt timp, șoferul a fost reținut de oamenii legii si trimis în arest preventiv. Ceea ce i-a îngrozit pe martori, dar și pe cei care s-au strâns în scurt timp de la producerea accidentului, este faptul cã, pe asfalt, nu se vedeau urme de frânare, iar partea din fațã a autoturismului era fãcutã zob.

Ne puteți urmări și pe Google News