Editura Evenimentul si Capital

Daum nu s-a speriat după decizia de la „Casa Fotbalului”: „Comisia Tehnică nu are nicio putere, doar preşedintele FRF!”

Daum are zilele numărate la națională
Autor: | | 0 Comentarii | 269 Vizualizari

Comisia Tehnică a FRF a propus, ieri, rezilierea contractului lui Christoph Daum cu FRF, dar germanul nu a fost impresionat de marea adunare de la „Casa Fotbalului”.

Reprezntanții Comisiei Tehnice, în frunte cu Mihai Stoichiță, i-au cerut lui Răzvan Burleanu să renunțe imediat la acordul cu Daum. Ieri, actualul selecționer al naționalei a vorbit despre acest subiect în presa din Germania, și le-a declarat celor de la „Bild” că cei din Comisie nu au putere de decizie, iar viitorul său va fi decis de preşedintele FRF. „Comisia Tehnică nu are nicio putere pentru a lua o decizie, ci numai preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, dupa ce se consultă cu mine şi cu Comitetul Executiv. Ar trebui să avem o soluţie amiabilă miercuri sau joi. I-am oferit această opţiune preşedintelui. Preşedintele sau Federaţia trebuie să găsească o soluţie adecvată pentru toate părţile. Acest lucru va avea loc în câteva zile, de comun acord”, a declarat Daum pentru Bild.

ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fotbal intern

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Tema zilei
18:00 TOP greșeli pe care să nu le faci la funeraliile Regelui Mihai. „Nu e actor ca să fie aplaudat, nu aplaudăm moartea...” 17:58 Nicolae TULBURĂ LINIȘTEA Casei Regale: „NU mă las VOI VENI ÎNAPOI” 11:58 Ultimele zile din viața Regelui Mihai. Mărturiile emoţionante ale maicilor care au avut grijă de Majestatea Sa până în ultima clipă 08:10 IMAGINILE unui DESTIN NEMERITAT! Cum arăta BAGAJUL cu care Regele Mihai a plecat din România - Foto 07:52 Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai ajunge miercuri în România 11:58 SCANDAL la PRIVEGHIUL Regelui Mihai! Două TELEVIZIUNI naționale se CEARTĂ lângă SICRIUL monarhului 08:08 Traian Băsescu LOVEȘTE fără MILĂ Casa Regală. Declarația care a UIMIT pe toată lumea 15:41 Nepoata NECUNOSCUTĂ a Regelui Mihai. O poveste cu PRINȚESE 20:32 RISC URIAȘ pentru Principesa Margareta. Ar putea PIERDE TOTUL într-o singură zi. Următoarea săptămână este CRUCIALĂ 14:03 Repetiții pentru FUNERALIILE REGALE. Traficul rutier a fost DEVIAT. ANUNȚ de ultimă oră al POLIȚIȘTILOR! Care sunt STRĂZILE BLOCATE 13:37 PRIMUL reprezentant al unei CASE REGALE europene își anunță PARTICIPAREA la funeraliile Regelui Mihai 19:35 PSD a anunțat că IESE în STRADĂ. Unde vor fi prezenți 12:01 Toți l-am CÂNTAT, dar NU-I ȘTIM POVESTEA. Cântecul COMPUS SPECIAL pentru REGELE-COPIL. EXCLUSIV EvZ 10:22 BREAKING NEWS! Programul OFICIAL al funeraliilor Regelui Mihai I al României 09:05 Impresiile infirmierei care l-a îngrijit pe Regele Mihai: „Era adorabil...” 18:28 REGELE MIHAI a fost ULTIMUL MOȘTENITOR AL BIZANȚULUI, EPISCOP și membru pe viață al SINODULUI BOR 18:27 VIITORUL statut al CASEI REGALE a fost explicat PE ÎNŢELESUL TUTUROR de un avocat cunoscut 15:52 SERBĂRILE ȘCOLARE de Crăciun, în PERICOL. Motivul INCREDIBIL pentru care s-ar putea ANULA - Exclusiv EVZ 13:25 A fost Regele Mihai șantajat de ruși? România lui Cristoiu 12:06 DECIZIA Casei Regale ESTE CLARĂ. Nu există ALTĂ VARIANTĂ

Articole salvate