25DE ANI DE LA EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989. Preot luptător în Revoluție: „Am simțit că e momentul să îmi iau o picătură de libertate”

Dumnezeu a avut un plan cu unii din preoții ortodocși din Timișoara în timpul Revoluției din decembrie 1989. Ioan Mura e unul dintre ei. La 30 de ani, îmbrăcat în civil, a strigat „Jos comunismul” în primul rând al manifestanților. Era să fie împușcat și a vorbit mulțimii din balconul Operei.

Peste ani, preotul de la parohia Călacea a avut surpriza vieții lui să se regăsească fotografiat chiar în acele momente. Imaginea, surprinsă de fotoreporterul Constantin Duma, a ajuns pe prima pagină a ziarelor din Timișoara, fără ca nimeni să bănuiască faptul că tânărul plin de vervă din primul rând, care purta tricolorul, era preot.

„În primele zile am făcut naveta”

Preotul Ioan Mura nu s-a lăudat niciodată că a participat la Revoluție. Nu are certificat de luptător cu merite deosebite, nu s-a înscris în asociații revoluționare. „Oportunismul nu e un lucru benefic. De aceea am rămas și rămân în continuare necunoscut”, spune. E mirat că am aflat de el și ne invită să povestim despre evenimentele fierbinți în biserică, în satul lui. „Aici nu putem minți”, ne asigură, zâmbind. E sigur că Dumnezeu a avut un plan cu el și l-a trimis să lupte, la Timișoara, în urmă cu 25 de ani, pentru libertate. Impresionat de ceea ce se întâmpla în faţa casei parohiale reformate din Piaţa Maria, preotul Mura de la Călacea a ajuns acolo încă în ziua de 15 decembrie 1989, în zilele următoare fiind mereu în primele rânduri ale revoluţionarilor din oraşul de pe Bega. Primele zile a făcut naveta: sosea în Timișoara cu primul tren, la 5 dimineața, revenea acasă cu ultimul tren, după miezul nopții. Din 18 decembrie a rămas în Timișoara până la izbânda Revoluției.

Valentin Ceaușescu, apariție rară în public. Evenimentul pentru care fiul fostului dictator a ieșit din anonimat

Cătălin Cîrstoiu, la HAI România: „Să nu vă așteptați de la mine să mă retrag”. Video

„Mi-am spus: acum ori niciodată”

„Pentru mine, viața de atunci era simplă și sigură. Nu aveam decât să mă supun rânduielilor. Eram preot cu parohie, aveam serviciul dorit și o familie frumoasă. Când am auzit ce se întâmplă la Timișoara, pe 15, mi-am spus: acum ori niciodată. Am luat trenul și am plecat. Nu îmi place ipocrizia. Au fost momente excepționale pe 15, dar mai ales în celelalte zile, când zecile de mii de oameni, într-un singur glas strigau: Există Dumnezeu, Români veniți cu noi, Și voi aveți copii”,povestește preotul. Pe 20 decembrie 1989 a ajuns în fruntea coloanei de manifestanți care a mers la Comitetul Județean al PCR: „În jurul orei 12.30, grupuri mari de muncitori, de la mai toate întreprinderile din oraș, au pornit într-un singur trup. Când mergeam cu coloana, știam un singur lucru: că nu există moarte, că nu îmi putea fi frică. Știam că dacă mi se va întâmpla ceva, va fi doar o minimă jertfă firească pentru mai binele copiilor mei și de care copiii mei puteau fi mândri”. Lăsase acasă trei copii, foarte mici, cu vârste de la cinci ani la un an. Pe 23 decembrie, glonțul care i-a fost destinat a ricoșat într- un zid..

„Libertatea seamănă cu libertinismul”

Preotul Ioan Mura (foto) se declară mulțumit de izbânda Revoluției. „Consider că mi-am câștigat libertatea, pentru mine și copiii mei, sigur. Că lucrul acesta are nuanțe, e adevărat. Ce mă deranjează e că, din nefericire, libertatea aceasta seamănă tot mai mult cu libertinismul. Nu poți să faci orice. Îmi amintesc că în timp ce eram la Prefectură și ni se comunica din interior ce spunea Dăscălescu, iar oamenii scandau „Libertate”, „Vrem pâine” etc., cineva mă bate pe spate și îmi spune: „Măi copile, comunismul nu cred că piere în țara noastră”.

Refacerea baricadei de la Universitate

Aproape 200 de persoane au reconstituit, ieri, scenariul petrecut în seara zilei de 21 decembrie, în urmă cu 25 de ani. Mulţimea l-a urmat pe Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, la baricada simbolică din carton. S-a simulat distrugerea baricadei cu o maşină „tanc”, pe care s-a pus o ţeavă şi o pânză de culoare închisă. „Acum mergem cu spatele! Asta am făcut atunci!” , a îndemnat Mărieş. În final, baricada a fost aprinsă. Artificiile de sub cartoane au luat foc şi au simulat zgomotul împuşcăturilor. S-a strigat „Libertate te iubim!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică”. „De aici m-au luat şi pe mine, după miezul nopţii. M-au dus la Poliţia Capitalei, am luat bătaie şi am făcut pe mine de mai multe ori. Am ajuns la Jilava, în celula 69, cu mulţi care sunt şi azi, aici”, a declarat Mariana Marinescu, de 61 de ani. „Sunt emoţii greu de explicat”, a spus ea.