17.000 de bolnavi de leucemie, tratați într-o clădire veche de 150 de ani
- Mihai Şoica
- 28 martie 2017, 00:00
Institutul de Oncologie din Cluj Napoca (IOCN) are șapte milioane de euro în conturi, pentru a putea construi un centru ultramodern de hematologie, dar nu poate face asta pentru că Primăria Cluj Napoca refuză de zece luni să elibereze autorizația de construire
În prezent, bolnavii de leucemie din zona Transilvaniei sunt tratați într-o clădire veche, construită acum mai bine de 150 de ani, în centrul Clujului. Pentru a rezolva această situație, conducerea IOCN a solicitat și obținut o finanțare guvernamentală pentru a construi un spital ultramodern.
Prima tranșă, de 7,3 milioane de euro, din cele trei, eșalonate pe trei ani, este deja în contul IOCN. „Va fi construit un nou sediu pentru Secția de Hematologie din cadrul Institutului de Oncologie Cluj. Prima rată anuală o avem. Am făcut și licitație pentru desemnarea constructorului. Avem și planul de construcție dar nu avem autorizația de construire de la Primăria Cluj, care întârzie, fără să mai știm nici noi de ce”, spune un oficial al Institului Oncologic Cluj.
Pacienți veniți din toate județele
Construcția unui spital de hematologie nou s-a impus după ce clădirea veche de 150 de ani s-a dovedit, la propriu, neîncăpătoare. „Pacienții cu hemopatii maligne au imunitatea mult afectată, sunt foarte sensibili la infecții, necesită condiții speciale de izolare, maxim câte trei pacienți în salon, în funcție de specificul afecțiunii. Vin la noi pacienți din toate județele României: Sălaj, Alba, Satu Mare, Suceava, Botoșani, Bacău, Vâlcea etc. Accesibilitatea secției e foarte mare, numărul de consultații hematologice anuale fiind de 16.000-17.000/an, iar numărul mediu al cazurilor noi pe an este de 1.800-2.000”, mai spune oficialul.
Centrul de transplant medular
În plus, în noua clădire care ar trebui să fie gata în următorii doi ani, asta dacă se încep lucrările cât mai repede, ar urma să fie înființat și un centru de transplant medular, care va avea șase saloane speciale pentru tratarea unor astfel de afecțiuni grave. Tratamentul folosit peste tot în lume, de transplant medular pentru tratarea leucemiilor acute, limfoamelor maligne sau mieloame, ar putea fi făcut și la Cluj, de către medici instruiți în centre de specialitate din Franța, Israel sau Germania.
Investiție blocată de birocrație
EVZ a solicitat, acum două săptămâni, un punct de vedere Primăriei Cluj Napoca, legat de refuzul de a emite autorizația de construire. În loc să răspundă concret, cei de la Primăria Cluj-Napoca au comunicat că situația va fi dezbătută la o viitoare ședință de Consiliul Local.
În replică, oficialii IOCN spun că în data de 4 mai 2016 au obținut certificatul de urbanism pentru construirea Centrului de Hematologie. Au obținut toate avizele necesare, dar în data de 17 iunie 2016, Primăria Cluj a emis un răspuns că nu poate emite autorizația de construire, deoarece trebuie depuse anumite completări. Cei de la IOCN au reluat procedura de autorizare la data de 25 iulie 2016 și au obținut un alt certificat de urbanism, care poartă numărul 4027. Din iulie 2016 și până în prezent nu s-a obținut autorizația de construire. Ultima comunicare pe această temă s-a făcut la data 27 februarie 2017, când cei de la IOCN au depus alte documentații solicitate de cei de la Primărie, care se referă la actualizarea avizului de la monumente, fiind arhicunoscut că zona unde se află Instititul Oncologie nu face parte din zona monumentelor istorice.
La Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Cluj Napoca au existat, în ultimii ani, mai multe acuzații de corupție, cercetate de DNA.