100 de zile de la preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene

100 de zile de la preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene

Mandatul României la președinția Consiliului UE pare a fi unul reușit. La 100 de zile de la preluarea președinției Consiliului UE, premierul Viorica Dăncilă a făcut un bilanț al activității României.

În pofida zbaterilor politice din România, a șicanelor dintre președinte și Guvern, la 100 de zile de la preluarea mandatului la președinția, Consiliului UE, avem soluționate  90 de dosare și au fost organizate peste 1.000 evenimente, reprezentanții României colaborând bine cu omologii lor din țările Uniunii Europene. Premierul Viorica Dăncilă a făcut câteva precizări legate de mandatul României:

 

„În fiecare din cele 100 de zile de mandat, Guvernul României a dovedit eficienţă, determinare şi capacitatea de a găsi soluţii bune pentru cetăţenii europeni. Miniştrii PSD - ALDE au coordonat dosare dificile, unele dintre ele amânate din mandatele preşedinţiilor precedente, le-au negociat şi le-au adus la stadiul de finalizare. Am dovedit că avem forţa şi priceperea să deblocăm discuţii cu privire la problematici importante pentru viitorul european şi să le punem o amprentă practică. Am dovedit, totodată, alături de Reprezentanţa Permanentă şi de experţii din ministere, că avem o echipă puternică, o echipă responsabilă. Am convingerea că după acest mandat de şase luni se va vorbi mai mult despre România ca despre o ţară cu voce puternică şi respectată în Europa.”, a declarat premierul  Viorica Dăncilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit prim-ministrului, în primele 100 de zile ale preşedinţiei ţării noastre la Consiliul UE au fost finalizate 90 de dosare și au fost organizate peste 1.000 de evenimente.

“În primele 100 de zile de mandat am gestionat peste 1.100 de evenimente și reuniuni. Înseamnă o medie de 11 reuniuni în fiecare zi, organizate în țară și la Bruxelles. Acest lucru arată capacitatea noastră de a aduce la masa discuțiilor toți actorii care au un cuvânt de spus în creionarea viitorului european. Eforturile noastre s-au concretizat în rezultate substanţiale în negocierile privind dosarele legislative active - am reuşit finalizarea unui număr de 90 de dosare legislative, acestea fiind toate confirmate în Consiliu şi în mare parte şi de Parlamentul European. De asemenea, pe durata primelor 100 zile, Preşedinţia României la Consiliului UE a condus negocierile concretizate prin adoptarea a 24 de Concluzii ale Consiliului pe diferite teme de interes la nivel european.” - Viorica Dăncilă.

Premierul a amintit și câteva dintre cele mai grele dosare administrate până în acest moment la președinția Consiliului UE.

“Salut adoptarea formală în Consiliu, la începutul acestei săptămâni, ca ultim pas al procedurii legislative, a  normelor comune pentru piața gazelor naturale, cele privind drepturile de autor, normele referitoare la contractele de vânzări de bunuri și contractele de furnizare de conținut digital online, precum și cadrul specific de funcționare a Programului de cercetare-inovare Orizont Europa. Acestea sunt dosare cu un impact major în UE, extrem de complexe și dificil de negociat, care au fost finalizate în mandatul României, prin efortul susținut al Guvernului, echipelor de experți coordonate de miniștri și al Reprezentanței Permanente a României la UE.”, a mai declarat Viorica Dăncilă la prezentarea bilanțului.

În ianuarie, la începutul mandatului, nimeni nu dătea nicio șansă României, ba chiar președintele Iohannis vorbea despre incapacitatea guvernului de a se ridica la înălțimea acestei sarcini. Acum, când lucrurile par să funcționeze conducerea Consiliului Uniunii Europene nu pare să mai fie un subiect pe agenda de la Cotroceni.