Boc: Nu am mai văzut atâta manipulare, PSD are panouri electorale cu lucruri pe care nu le-a realizat
- Carmen Vintil ă
- 7 mai 2014, 13:30
Fostul premier Emil Boc i-a acuzat pe social democrați că manipulează în campania electorală pentru europarlamentare, folosind panouri în care se vorbeşte despre lucruri pe care nu le-a realizat acest partid, precum numărul de kilometri de autostradă sau sumele atrase din fonduri europene.
"Nu am văzut atâta manipulare în ultimii 20 de ani câtă există în momentul de faţă din partea PSD, să foloseşti panouri electorale în care să vorbeşti de lucruri pe care nu le-ai realizat tu. Adică să vorbeşti de kilometri de autostradă pe care nu i-ai făcut, să vorbeşti de fonduri europene pe care nu tu le-ai adus. Banii europeni cu care se laudă Ponta sunt rezultatul muncii Guvernelor Boc şi Ungureanu, pentru că pe vremea aceea s-a lucrat ca aceste proiecte să aducă banii astăzi, care să vină în ţară. În schimb, proiecte noi ale Guvernului Ponta care să aducă bani pentru viitor sunt foarte puţine. Din nefericire, vom culege roadele prostiei acestui guvern peste un an sau doi, pentru că tot ce nu se munceşte acum vom plăti doi sau trei ani de aici înainte", a spus fostul premier, citat de mediafax.ro.
El susţine că "lucrurile au o anumită cadenţă" şi nu imediat ce se face ceva se şi văd rezultatele, astfel încât roadele muncii Guvernului Boc se culeg în prezent.
"Ce munceşte Ponta acum, vom culege roadele peste un an sau doi, când vom vedea că ne vom scufunda din punct de vedere economic. Asta este realitatea. Cum a fost şi cu reîntregirea salariilor, au venit Ponta sau Antonescu cu banii de acasă în mai 2012 să reîntregească salariile? A fost produsul muncii noastre de aproape doi ani, când a trebuit să muncim să punem salariile la loc, ei doar au venit şi au pus cireaşa pe tort", a adăugat Emil Boc.
Întrebat cum i se par, după patru ani, măsurile luate în urmă cu patru ani, de tăiere a salariilor, Boc a spus că măsurile de austeritate au fost luate pentru ca România să nu se prăbuşească din punct de vedere economic.