Astăzi,10 mai, cunoscută ca și Ziua Regalității, este începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.
Senatorul Puiu Hașoti a fost prezent miercuri, la Palatul Elisabeta, la seara dedicată Societății Macedo-Române, unde a afirmat că alături de Casa Regală a României ar trebui făcute demersuri ca „împreună cu societatea civilă, cu oameni politici care sunt dispuși și care știu istoria și care vor binele acestui neam, pentru ca 10 mai să fie și Zi Națională, nu numai Sărbătoare națională – alături de 1 Decembrie, pentru a împlini până la urmă o dreptate istorică”.
Astăzi, de la ora 11.00, la statuia Regelui Carol I din Piața Palatului Regal, va avea loc o ceremonie militară de depunere de flori în memoria fondatorului dinastiei naționale și a statului român modern. La ceremonie vor fi prezenți Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, ASR Principesa Sofia și ASR Principesa Maria.