Ziua Prieteniei dintre România şi Germania. Legea a fost promulgată de Iohannis

Ziua Prieteniei dintre România şi Germania. Legea a fost promulgată de Iohannis Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ziua Prieteniei dintre România şi Germania. Mai exact, Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru instituirea zilei de 21 aprilie ca Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania.

Ziua Prieteniei dintre România şi Germania

Cu prilejul Zilei Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania pot fi organizate activităţi diplomatice, politice, culturale, sociale şi artistice şi pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează istoria şi promovarea relaţiilor bilaterale româno-germane, conform actului normativ promulgat de către şeful statului.

„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, misiunile diplomatice ale României în Republica Federală Germania, precum şi în alte state sau aflate pe lângă organizaţii internaţionale – Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, Delegaţia Permanentă a României la NATO, Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE – pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a evenimentelor dedicate, în limita alocărilor bugetare aprobate”, potrivit comunicatului.

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, pe 11 martie, proiectul pentru instituirea zilei de 21 aprilie ca Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania. Legea merge la promulgare.

iohannis

Ziua Prieteniei dintre România şi Germania. Sursa foto: Facebook

Alte decrete semnate de Klaus Iohannis, joi, 4 aprilie 2024:

Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea participării României la Acordul parțial extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, instituit prin Rezoluția CM/Res(2023)3, adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei la Strasbourg, la 12 mai 2023 (PL-x 740/27.11.2023);

Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare (PL-x 579/16.10.2023);

Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 16/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA, precum și pentru modificarea și completarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2020 (PL-x 146/12.04.2021);

Plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic

Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 127/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK – S.A. (PL-x 497/08.09.2020);

Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2022 privind plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021 (PL-x 269/16.05.2022);

Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Bîlha Daniela la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, delegată în funcția de prim procuror adjunct în cadrul acestei unități de parchet – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Budacă Gabriela Anca la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Costea Gheorghe în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu Mureș - pensionare, potrivit presidency.ro.