Ziua Mondială Fără Tutun: Vapingul, una dintre cele mai eficiente metode de renunțare la fumat

closeup of hand of woman with e-cigarette

În comparație cu restul țărilor Uniunii Europene unde media de fumători este de doar 23%, țara noastră se află printre ultimele locuri la combaterea fumatului.

Conform unui studiu major făcut de Public Health England, agenția de sănătate a guvernului britanic, vapatul este cu cel puțin 95% mai puțin nociv decât fumatul, pentru că aceste produse conțin doar o fracțiune din cei peste 7.000 de compuși chimici (majoritatea nocivi) ce pot fi găsiți în țigări[2]. Totodată, un studiu al Cancer Research UK (una dintre cele mai importante instituții non-profit din Marea Britanie pe problema cancerului) demonstrează că vapatul poate dubla rata de succes a persoanelor care încearcă să renunțe la fumat[3].

Accesibilitatea produselor de vapat pentru consumatorii adulți- esențială pentru sănătatea publică

Este grăitor faptul că cele mai mari succese în reducerea numărului de fumători au loc în țări precum Marea Britanie, Franța, Canada sau Noua Zeelandă, care au integrat vapingul în politicile lor de sănătate publică. Astfel, printr-o combinație de campanii de educare, implicare a doctorilor, și accesibilizare a acestor produse la nivel de preț, toate aceste țări încearcă să stimuleze trecerea fumătorilor la țigările electronice pentru a renunța la fumat.

Cel mai recent exemplu în acest sens este Franța, unde Francois Braun, Ministrul Sănătății din această țară, a ridicat în 29 mai problema introducerii țigărilor electronice în farmacii, de unde să poată fi cumpărate pe baza unei rețete primite de la doctorul de specialitate[4]. Aceste produse ar putea fi inclusiv accesibile pe baza unor rețete compensate din bugetul asigurărilor de sănătate, conform ministrului francez.

Ciprian Boboi, președintele AIV: ”Fumatul de țigarete și alte produse combustibile de tabac este un fenomen aflat in creștere, mai ales prin comparație cu restul statelor membre UE. Introducerea unor programe de educare cu privire la beneficiile țigărilor electronice si altor produse alternative, alături de celelalte metode de prevenție cu potențial certificat si verificat științific, ar contribui de o manieră mult mai eficientă la combaterea fumatului. Este foarte important ca prejudecățile existente la adresa țigărilor electronice să fie lăsate la o parte, iar potențialul lor dovedit științific să fie folosit în beneficiul adulților care vor să renunțe la fumat.”

Iar exemplul Franței este doar unul din mai multe înregistrate în 2023. Ministerul Sănătății din Canada, unul dintre statele cu cele mai stricte legislații anti-fumat, a lansat la finalul lunii ianuarie o campanie masivă de educare a fumătorilor, cărora le recomandă trecerea la țigările electronice pentru a renunța la fumat. Mesajul Ministerului Sănătății din Canada este clar: ”pentru fumătorii care au încercat metodele clasice și aprobate de renunțare la fumat și încă mai fumează, trecerea completă la țigările electronice este mai puțin nocivă decât fumatul”[5].

Un alt exemplu de succes în combaterea fumatului este Marea Britanie, unde vapatul a fost integrat în politicile publice de sănătate ca unealtă de combatere a fumatului, iar prevalența fumatului a scăzut, conform aceluiași Eurobarometru, la 12% în 2020, cu 15 procente față de 2012. Ca atare, Ministerul Sănătății Publice din Anglia a anunțat în aprilie 2023 o serie noi de inițiative, concepute pentru a accelera ținta de statut “fără fumat” pana in 2030, adică prevalență sub 5%. Una dintre acestea este programul ”Swap To Stop” (”Schimbă de pe țigări ca să te oprești„), prin care peste de un milion de fumători din Marea Britanie vor primi un kit care conține o țigară electronică și arome, pentru a renunța la fumat prin trecerea la vapat, iar femeile însărcinate vor primi vouchere de 400 lire pentru achiziționarea produselor de vapat[6].

Din aceeași serie, Ministerul Sănătății din Noua Zeelandă desfășoară o campanie similară încă din 2019[7], prin care îi încurajează pe fumători să facă tranziția la vapat ca o modalitate de renunțare la fumat. Și aici, autoritățile au preluat inițiativa în ceea ce privește educarea publicului, cu consecințe pozitive asupra incidenței fumatului: rata fumatului din Noua Zeelandă a scăzut în 2022 la un minim istoric de 8%[8], cea mai joasă înregistrată vreodată în această țară..

Ciprian Boboi, președintele AIV: ”Este timpul ca reprezentanții sistemului de sănătate publică din România, să se implice în oferirea de alternative pentru fumători și să accepte că politicile de tipul ”Quit or Die”(Te lași sau mori) au o eficiență tot mai scăzută. Atât fumătorii cât și familiile acestora așteaptă mai mult ajutor și deschidere din partea autorităților de sănătate publică referitor la cele mai bune alternative pentru renunțarea la fumat. Doar o legislație diferențiată la adresa vapatului poate să ofere fumătorilor adulți opțiunile necesare pentru a putea renunța la țigări cât mai ușor și fără să aibă excesiv de mult de suferit din cauza sevrajului tabagic.”

[1] https://europa.eu/eurobarometer/surveys/detail/2240

[2] https://www.gov.uk/government/news/e-cigarettes-around-95-less-harmful-than-tobacco-estimates-landmark-review

[3] https://www.reuters.com/article/health-ecigarettes/e-cigs-can-double-success-rates-of-quitting-smoking-uk-study-finds-idUSL5N22Y3T3

[4] https://rmc.bfmtv.com/actualites/societe/sante/les-e-cigarettes-bientot-prescrites-en-pharmacie-le-ministre-de-la-sante-ne-dit-pas-non_AV-202305290217.html

[5] https://www.canada.ca/en/health-canada/services/smoking-tobacco/vaping/smokers.html

[6] https://www.gov.uk/government/news/smokers-urged-to-swap-cigarettes-for-vapes-in-world-first-scheme

[7] https://vapingfacts.health.nz/

[8] https://www.beehive.govt.nz/release/new-zealand-records-lowest-smoking-rate-ever