Pe 16 iunie, în 60 de ţări din lume, în frunte cu Irlanda, se sărbătoreşte Bloomsday. Echivalentul autohton ar fi Ziua Internaţională a lui Moromete. De ce sună atât de ridicol?
Siliştea-Gumeşti nu e Dublin. Cârciuma lui Aristide nu ţine bere neagră, ca Davy Byrnesă Pub. Catrina Moromete nu are sex appeal-ul lui Molly Bloom. Dar "Moromeţii" lui Marin Preda şi "Ulise" al lui James Joyce sunt două uriaşe logouri de ţară, două insigne lustruite (sau mătuite) de fiecare nouă generaţie de români, respectiv irlandezi. Ca notorietate naţională, cele două romane sunt comparabile. Aşa că ia să facem următorul experiment.
Piaţa Victoriei, x august. Autocare fiţoase, cu toaletă şi aer condiţionat, pline de turişti norvegieni, îndreptându-se spre Câmpia Dunării, mai precis spre Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman. Ajunşi la destinaţie, se minunează de caniculă, de îngemănarea prispă-parabolică, port popular-pantofi sport Abibas, de Daciile Berline tunate – şi brusc îl înţeleg mai bine pe Ilie Moromete. Fac un tur ritualic al satului, oprindu-se în poiana lui Iocan pentru puţină politicăraie cu localnicii, din care răzbat cuvintele Obanana, Hobana sau Obarama. Spre seară, iau cina moromeţiană de lapte cu mămăligă, lăudându-i rafinamentul frust.
Carnavalul lumii
Sună ridicol, dar de ce oare? În ultimii zece ani, pe 16 iunie, Dublin, ca şi New York, Chicago, Trieste sau Melbourne, e în carnaval. Locuitorii lui sărbătoresc – cu teatru de stradă, concursuri de sosii, lecturi publice, trasee tematice –, o ficţiune, un personaj de roman: pe Leopold Bloom, din "Ulise" al lui Joyce. Un bărbat cât se poate de obişnuit, dintr-un roman cât se poate de revoluţionar, care a pus un cu totul alt rânjet pe faţa literaturii din ultimul secol. Toată lumea a auzit de "Ulise". Aproape nimeni nu l-a citit integral – nici studenţii la Litere, nici profesorii universitari de literatură. Aşa se explică toate avertismentele privind dificultatea supraomenească, neobrăzată, intolerabilă a romanului – necititorii lui Ulise, indiferent de câte titluri de prof., dr., conf. au în dotare, joacă leapşa pe vegetate şi vor neapărat s-o dea mai departe generaţiilor viitoare. "Ulise" e cea mai dificilă lectură a tuturor timpurilor. Vezi şi: Romanul "Moromeţii" e despre viaţa la sat. Ambele aserţiuni sunt leneşe, simpliste, falsificatoare. Ele înseamnă de fapt: Dacă noi n-am fost în stare să ne bucurăm de ele, lasă să prindă muşte cu ceaslovul şi alţii. Ia să le explicăm noi romanul, să caşte diavolii emo de să-şi rupă fălcile! Să le spunem că "Ulise" e o capodoperă a Modernismului, definită prin tehnica fluxului conştiinţei, ce combină monologul interior cu vorbirea indirectă liberă. Să nu le spunem că pe 16 iunie 1904 un scriitor pe nume James Joyce a avut prima întâlnire amoroasă cu o cameristă pe nume Nora Barnacle, care avea să-i devină soţie, şi de-aici erotismul difuz al cărţii. Să le spunem că salcâmul din "Moromeţii" e un fel de axis mundi. Să nu le spunem că, la ecranizarea episodului cu tăierea copacului, regizorul Stere Gulea n-a găsit nicăieri în sat un salcâm suficient de înalt.
"Socrate de Gumeşti", fără fani
Probabil că şi în Irlanda, şi aiurea, distanţa intelectualului de lume se menţine glorios constantă. Dar, se pare, nu te face să urăşti – domenii întregi, idei, personaje. În România, literatura se predă cu duşmănie, cu idolatrie sau cu încrâncenare. Poate de-asta ni se pare atât de ridicol, de neverosimil să existe o Zi Internaţională a lui Moromete – sau a lui Fred Vasilescu, a lui Mitică, a lui Paşadia –, o Bloomsday autohtonă. La cum ţi se predă în şcoală, e greu să ajungi să înţelegi sau să iubeşti vreun personaj. Un "Socrate de Gumeşti" nu va avea niciodată fani. Însă Leopold Bloom are. Nu ştiu câţi dintre cei care bat astăzi străzile Dublinului, îmbrăcaţi în costume de epocă şi uşor chitrofoniţi, au citit în întregime "Ulise" şi nu cred că are vreo importanţă. Ce contează e că pot aplauda un erou al vieţii cotidiene, fie el şi inventat, adică îşi pot însuşi literatura ca pe un mod de viaţă – nu înspre livresc, ci înspre trăire împărtăşită. La noi, o asemenea apropiere ritualică de o carte pare trivială, senilă, uşor deraiată. Pe 16 iunie, Leopold Bloom înfulecă rinichi de porc prăjiţi în unt. În cazul cel mai fericit, Ilie Moromete îşi ia în freză înc-o notă de subsol.
Recomandările noastre
