Din 2001, în fiecare zi de 26 aprilie este sărbătorită Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Diversificare metodelor depublicare şi avântul industrial mondial au determinat formarea unei organizaţii mondiale pentru apărarea drepturilor de autor şi a inventatorilor încă din 26 aprilie 1967.
Aceasta avea să continue şi să caute să îmbunătăţească activitatea Biroului Internaţional Unit pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale, fondat acum peste un secol, în 1893.
Organizaţia, cu sediul în oraşul elveţian Geneva, cuprinde 183 de state, printre care şi România. Interesant este că Statele Unite nu apar pe această listă. Instituţia caută să apere forme de proprietate intelectuală ca brevetul de invenţie, mărcile înregistrate, dreptul de autor şi secretul industrial. Primele încercări
Dar, în loc să vorbim despre legislaţii plictisitoare şi încălcări flagrante, să ne întoarcem puţin în istorie şi să vorbim de primele patente. Acestea le erau acordate inventatorilor englezi şi veneţieni încă din secolul XV. Mai târziu, după apariţia tiparului şi creşterea rapidă a alfabetizării, regele Angliei s-a gândit la o metodă pentru a combate multiplicarea cărţilor fără acordul autorului.
Legea Licenţierii
Astfel apărea, în 1662, prima Lege a Licenţierii, care stabilea crearea unei liste de cărţi licenţiate, care nu puteau fi multiplicate fără permisiune. Dar legea avea o mare hibă: ce se întâmpla cu aceste opere după moartea autorului sau al celui desemnat să administreze drepturile?
Drept răspuns la această întrebare a apărut varianta, înbrăţişată de mulţi, a drepturilor de autor pe durată determinată. În România, prima astfel de lege a fost cea dată de regina Ana. Convenţie din secolul XIX
Interesant este că, astăzi, cea mai mare parte din legislaţia drepturilor de autor se bazează pe o convenţie semnată în septembrie 1886. Convenţia de la Berna stabilea limitele pentru protecţia operelor literare şi artistice. Actul avea să fie modificat de doar opt ori, ultima dată în 1979.
Surse: Wikipedia, wipo.int