Ziua europeană fără maşină ne prinde în trafic

Ziua europeană fără maşină ne prinde în trafic

Milioane de europeni vor încerca, mâine, să pedaleze pentru un aer mai curat. Românii sunt indiferenţi.

Peste 200 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene vor folosi, mâine, de Ziua europeană fără maşină, mijloacele de transport alternativ, pentru a atrage atenţia factorilor de decizie asupra poluării şi încălzirii globale. Aflată la a şaptea ediţie, Săptămâna mobilităţii se bucură de participarea a 36 de state, în peste 2.000 de oraşe europene desfăşurându-se campanii de informare pentru populaţie cu privire la soluţiile de îmbunătăţire a calităţii aerului. Astfel, în oraşele participante, precum Bruxelles, Paris sau Londra, se va opri circulaţia rutieră pe arterele principale şi se vor inaugura piste pentru biciclişti sau zone pietonale. Defilare demonstrativă pe două roţi

În Bucureşti, Ziua europeană fără maşină se va bucura doar de un sprijin simbolic din partea Primăriei Generale şi a Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD). Preşedintele Asociaţiei „Bate şaua să priceapă iapa“, George Culda, spune că autorităţile nu au acordat atenţia cuvenită nici Săptămânii Europene a Mobilităţii (16-22 septembrie), nici Zilei europene fără maşină (22 septembrie). Chiar dacă circulaţia nu va fi oprită sau restricţionată în Capitală, asociaţia va organiza o defilare demonstrativă a bicicliştilor, pe traseul Palatul Copiilor- Piaţa Victoriei, de la ora 18.00. „Îi invităm pe cei care merg cu bicicleta să ni se alăture la această defilare, astfel încât cei din primărie să nu mai spună că suntem prea puţini ca să reprezentăm o prioritate“, a adăugat Culda.

Attila Korodi va folosi transportul în comun

Tot simbolic va fi şi sprijinul MMDD, care va susţine Ziua europeană fără maşină prin puterea exemplului. Attila Korodi, ministrul MMDD, spune că, la nivelul Capitalei, angajaţii ministerului său vor face tot posibilul ca luni să folosească transportul alternativ. „Vom încerca să nu folosim maşinile, pentru că puterea exemplului chiar funcţionează. Personal, voi folosi bicicleta sau transportul în comun. Ziua fără maşină este o bună ocazie să ne gândim mai mult la sănătatea noastră“, a declarat acesta.

Totodată, Attila Korodi a amintit că pistele pentru biciclişti din Bucureşti nu sunt la standarde europene, singurele cu adevărat practicabile fiind cele din zona Kiseleff. Şi în unele oraşe din provincie va fi sărbătorită Ziua europeană fără maşină. La Iaşi, câteva străzi vor fi închise pentru circulaţia rutieră, între orele 8.00-18.00, iar la Satu Mare se va organiza un tur al bicicliştilor, de la ora 9.00, care va include în traseu şi Drumul Verde din Rezervaţia Naturală „Râul Tur“.

CONSECINŢE

Maşinile second-hand ne poluează aerul

Chiar dacă ne aflăm pe ultimele locuri din Europa la numărul de maşini raportat la numărul de locuitori (un autovehicul la 4,4 români), maşinile second-hand, importate masiv în ultima perioadă, fac irespirabil aerul din oraşele mari. Numai luna trecută, Registrul Auto Român a înregistrat aproape 45.000 de maşini la mâna a doua. La nivel naţional, datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor arată că pe şoselele noastre circulă peste 4 milioane de mijloace de transport, 5,5 milioane de români având permis de conducere.

În aceste condiţii, Florin Rădulescu, şeful Serviciului Înmatriculare şi Evidenţa Vehiculelor Rutiere, crede că Ziua fără maşină ar trebui să se organizeze mai des. „Din punctul meu de vedere, ar trebui ca în fiecare weekend să se organizeze astfel de acţiuni şi oamenii să circule mai mult cu mijloacele de transport în comun sau cu bicicleta. Aşa am avea şi noi un aer mai curat, iar copiii ar putea să se joace în voie“, a declarat acesta.

Citiţi şi: ANDREI CRĂCIUN: Cetăţenii turmentaţi

Ne puteți urmări și pe Google News